Vă mulțumesc!

“Cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută (…) la creșterea calității și echității procesului educațional, la îmbunătățirea elaborării și implementării de politici educaționale, precum și pentru implicarea în proiectul “România Educată” – așa scrie pe Decretul de conferire a Ordinului Național “Pentru Merit”, în grad de Cavaler, semnat de Președintele României la 28.11.2019.

Din motive personale am întârziat să comunic public recunoștința pe care o am față de toți colegii mei din Coaliția pentru Educație, față de membrii fiecărei organizații în parte. Sute de oameni care au crezut în acest proiect, zeci dintre ei participând, organizând și contribuind cu timp și resurse proprii, vreme de trei ani, la definirea proiectului România Educată. Și mai înainte de aceasta, mai bine de douăzeci de ani, parte din organizațiile membre au avut contribuții la dezvoltarea de noi abordări, transformarea școlilor și comunităților din România, mecanisme de finanțare.… Citeste mai mult

Etichete: ,

O perspectivă de campanie (electorală)

Pentru că am primit întrebări și pentru că ar fi păcat să pierd acest text, sau să nu mi-l asum integral, preiau aici ceea ce am spus, aproximativ, duminică seară. Partidul Național Liberal a organizat evenimentul de lansare a programului candidatului Klaus Iohannis cu o audiență majoritar nepartizană: mediul academic, mediul asociativ, oameni de afaceri, profesori, experți din diferite domenii. Evident, am fost copleșită și am preferat mai degrabă să citesc și să mă asigur că transmit măcar parte din mesajele puse inițial pe hârtie în varianta lungă. Putea fi mai bine, ține și de experiență. Nici eu și nici partidele nu suntem învățați cu astfel de colaborări 🙂 Așa că, pentru curioși:

 

”Bună seara tuturor,

Sunt onorată să fiu astăzi în fața dumneavoastră.

Sunt recunoscătoare pentru invitație.

Și pentru călătoria care m-a adus aici, din cel mai îndepărtat și mai sărac județ al Moldovei, de unde am plecat la facultate.… Citeste mai mult

Despre copilul care nu există

Când eu mi-am asumat proiectul Coaliției, tu ai intrat în clasa a V-a. Anul acesta ai terminat școala generală. Am avut așteptări, am avut încredere. Încă mai am. Niște urme de încredere cât să îmi dea energie să caut o altă soluție. Mă uit în urmă la cei patru ani și nu îmi este rușine. Am fost martora, am contribuit, la construcția unei energii noi, unor schimbări de procese și de atitudini.

Prima dată te-am cunoscut prin februarie 1990. Am picat la medicină în 1989 și am decis să nu stau pe banii alor mei, până se face vară și pot da din nou admitere. În iarna aceea am mers, ca să mă întâlnesc cu tine, uneori zilnic, doi kilometri pe jos, pentru că nicio mașină nu trecea troienile de zăpadă.

Înainte de a avea copii, pe “ai mei”, m-am îndrăgostit de lumina din ochii tăi. Niciodată nu am uitat să fiu prezentă în lumina aceea.… Citeste mai mult

Etichete: ,

Oameni care văd binele din ceilalți

„- Îi mulțumesc domnului Ministru care își predă astăzi mandatul. Împreună cu echipa lui vom identifica ceea ce este valoros, în progres în activitățile ministerului, astfel încât să putem construi mai departe pe punctele tari ale sistemului.”

Acesta este un dialog imaginar. Căci „greaua moștenire” este o autolimitare care ne condiționează tuturor acțiunile. În mod deosebit în ultima vreme îmi doresc să întâlnesc oameni care să vorbească „de bine” despre alții. Atunci când solicit o recomandare pentru un expert sau altul am nevoie să știu care sunt punctele tari ale acelui expert, la ce este el cel mai bun, cum aduce valoare în proiectele în care este implicat. Răspunsuri de tipul „ntzz, ntzzz” nu ajută. Nu pentru că sunt idealistă și cred în oameni ci pentru că, sistemic, este pierdere de timp, adică de capital.

Cu fiecare „discreditare” pe care o aducem în „piață” – X nu este chiar așa de bun la…, știu eu pe altcineva mai bun, etc – sabotăm piața în care ne declarăm experți.

Citeste mai mult

mamă, pe viață

Dintre toate roluri pe care le poate avea o femeie, cel „fără de sfârșit” este cel de mamă.

Pântecul meu, chiar și în cele mai dramatice și neașteptate alegeri, va fi fost întâia casă a copilului meu.

Și semnele trecerii lui, prin mine, mă vor marca pe veci.

Nu voi fi nici mai bună și nici mai rea, fiind mamă.

Fiind mamă, nu sunt diferită față de alte femei. În sensul că nu rolul de mamă mă diferențiază.

„Marca” aceasta, care m-a însemnat „până ce moartea ne va despărți”, de-adevăratelea, e ca un cablu uriaș de emoții și informații căruia i s-a blocat heblu în momentul în care am născut.

Când unul dintre ei, oricare, oricât de mare ar fi, la orice distanță ar fi, are o problemă serioasă, emoțională, de sănătate, eu sunt prezentă. Și creierul meu mută pe sistemul de operare „supraviețuirea speciei”. Toate resursele sunt alocate acestui mod de operare.… Citeste mai mult