Oameni care văd binele din ceilalți

„- Îi mulțumesc domnului Ministru care își predă astăzi mandatul. Împreună cu echipa lui vom identifica ceea ce este valoros, în progres în activitățile ministerului, astfel încât să putem construi mai departe pe punctele tari ale sistemului.”

Acesta este un dialog imaginar. Căci „greaua moștenire” este o autolimitare care ne condiționează tuturor acțiunile. În mod deosebit în ultima vreme îmi doresc să întâlnesc oameni care să vorbească „de bine” despre alții. Atunci când solicit o recomandare pentru un expert sau altul am nevoie să știu care sunt punctele tari ale acelui expert, la ce este el cel mai bun, cum aduce valoare în proiectele în care este implicat. Răspunsuri de tipul „ntzz, ntzzz” nu ajută. Nu pentru că sunt idealistă și cred în oameni ci pentru că, sistemic, este pierdere de timp, adică de capital.

Cu fiecare „discreditare” pe care o aducem în „piață” – X nu este chiar așa de bun la…, știu eu pe altcineva mai bun, etc – sabotăm piața în care ne declarăm experți.

Citeste mai mult

mamă, pe viață

Dintre toate roluri pe care le poate avea o femeie, cel „fără de sfârșit” este cel de mamă.

Pântecul meu, chiar și în cele mai dramatice și neașteptate alegeri, va fi fost întâia casă a copilului meu.

Și semnele trecerii lui, prin mine, mă vor marca pe veci.

Nu voi fi nici mai bună și nici mai rea, fiind mamă.

Fiind mamă, nu sunt diferită față de alte femei. În sensul că nu rolul de mamă mă diferențiază.

„Marca” aceasta, care m-a însemnat „până ce moartea ne va despărți”, de-adevăratelea, e ca un cablu uriaș de emoții și informații căruia i s-a blocat heblu în momentul în care am născut.

Când unul dintre ei, oricare, oricât de mare ar fi, la orice distanță ar fi, are o problemă serioasă, emoțională, de sănătate, eu sunt prezentă. Și creierul meu mută pe sistemul de operare „supraviețuirea speciei”. Toate resursele sunt alocate acestui mod de operare.… Citeste mai mult

La o răscruce de reformă

Stimate Doamne,

Stimați Domni[i],

 

Mă înclin.

Sunt onorată să fiu astăzi aici.

Am muncit pentru asta, dar aceasta nu mă califică automat să fi fost invitată.

Pentru că în sală și în țară sunt oameni care au muncit infinit mai mult decât mine, care au avut încredere în clipe de îndoială mai adâncă decât ale mele. Oameni a căror slujire pentru școala românească merită recunoștință. Și…, mai ales, sunt oameni care au dovedit deja mai multă anduranță, perseverență în a practica valorile în care cred, valorile pe care le predică.

 

Fix într-un 29 martie, 2016, mergeam spre Craiova pentru una dintre primele dezbateri din cadrul proiectului “România Educată” și scriam de pe drum:

„Un copil care merge la școală bucuros, în majoritatea zilelor, care termină școala bucuros cu cine este și ce știe să facă, va deveni un adult împlinit. Împlinit cu el, în familia lui și în/cu țara în care trăiește.”

Colegii mei, din Coaliția pentru Educație, mi-au scris în cursul după-amiezii și nopții de ieri, un mandat de reprezentare.… Citeste mai mult

Etichete:

E viitorul lor. Și par pregătiți să și-l asume

M-am întrebat adesea care e povestea pe care nu o vedem, cea pe care nu o înțelegem, din umbra tinerilor NEETS, a celor cincisprezece milioane de tineri europeni analfabeți funcțional, a altor milioane care își caută încă drumul, a ezitării și amânării de a se maturiza, a-și asuma responsabilități, a avea copii.

Încă aștept cercetările care să asume dacă suntem într-un declin al speciei. Ceva semne sunt. Inclusiv ipoteza încetării dezvoltării (în volum) a cortexului celebral s-a oprit. Proiecte de conectare a noastră la inteligența artificială sunt. Știm cu siguranță că procentul de nutrienți din bobul de grâu a scăzut cu 25%, de exemplu și generația tânără se confruntă cu majore probleme de fertilitate.

Cel mai mult m-au întristat în ultima vreme statisticile despre dezechilibrele emoționale de care suferă tot mai mulți tineri.

Dar dacă ei știu? Dacă au pe undeva, ascunși de sute de milioane de ani, niște senzori speciali care au primit deja informațiile de activare: despre calitatea aerului, despre lipsa de apă, despre variațiile de temperatură, despre tensiuni și suprapopulare, despre tehnologia care îi izolează, despre…

Și astfel au preluat pe umerii lor toată lipsa de speranță a lumii.… Citeste mai mult

Etichete: ,

E nevoie de un sat… odihnit și corect plătit. Care știe încă să se joace ;)

În educația din România se manifestă tot felul de oameni: de la profesorii universitari din școlile sau departamentele de pedagogie și psihologie și chiar didactici – unora li se spune, pe bună dreptate și meritat „maieștri” ai domeniului, până la părți interesate cărora li se recunoaște dreptul de a participa la discuții până în momentul în care ceea ce spun nu este convenabil, drept care li se chestionează „legitimitatea”. Însă educația este fix domeniul care ar trebui să încurajeze practicile de ascultare a fiecărei părți, de valorizare a ideilor care par mai ciudate în prima fază și de acceptare conștientă a diferențelor de opinie.

Apropiată de acest domeniu în ultimii ani, am asistat la eforturile unora dintre noi pentru transformare.

Recent am fost întrebată: „Șiiii, ce mai faceți cu România Educată?„. Am răspuns astfel….
– Faceți?
Pentru că de foarte adânc în mine e trăită valoarea lui „împreună” – facem lucruri, slujim o cauză mai mare, nu e despre noi personal și tot așa.
Citeste mai mult
Etichete: , ,