Atât de diferită.

Anywhere I go, you go.

Port cu mine poezia de câteva zile – pare o taină. O taină despre mine. Pare că pe mine mă port și alegerile mele. Viața mi-a fost atât de generoasă și călătoriile despre oameni minunate!

Cândva, îmi imaginam că doar oamenii care nu vor nu primesc daruri sau nu pot vedea ceea ce este bun în ceilalți. Personal, mă bucură să mă placă ceilalți din jurul meu, mă încarcă cu energie. Dar am învățat să trăiesc și dacă sunt bârfită pe la colțuri, sau criticată. Nu îmi cade bine, fac greșeli și compensez cu ciocolată.

Îmi imaginam că încrederea este o alegere personală,a dică toți putem alege mai degrabă să avem, decât să nu avem încredere. Și am învățat că oamenii sunt diferiți. Pentru cei care nu simt lumea prin emoții sau care nu plâng atunci când se întristează, simt compasiune. Pentru cei categorici, care știu foarte clar ce este alb și ce este negru, simt invidie deseori – căci îmi imaginez că viața e mai simplă când o modelezi în acord cu valorile tale.… Citeste mai mult

Impact. Și dacă nu voi ști niciodată ce urme am lăsat în lume?

„When I feel there is nothing more to give, I’ll walk away.”

a declarat Zinedine Zidane, în ziua în care și-a anunțat plecarea de la Real Madrid, după ce tocmai câștigase a treia oară la rând Champions League. Și a adăugat că nu intenționează să antreneze sezonul următor pentru că, nu-i așa, dacă cineva și-a câștigat dreptul de a ”zăcea” o vreme mai lungă (”long lie down”), atunci el este acela.

Și uite așa, în câteva rânduri scurte, mi se închide mie înțelegerea asupra lecțiilor zilei. Am o provocare mare cu impactul, relevanța a ceea ce fac, în general.

O conversație pe care am avut-o acum vreun an cu o învățătoare (se știe ea) a schimbat-o pe ea, relația cu directoarea școlii, atmosfera din cancelarie și a avut impact asupra a zeci, poate sute de copii.

O prezentare dintr-o conferință publică a călătorit cu o participantă, în o ședința cu părinții colegilor de clasă ai fiicei ei, care au înțeles că mintea adolescenților pur și simplu nu e ca mintea lor.… Citeste mai mult

Duios, elevii treceau…

Defilare I.L. Cragiale București, 24 mai 2018

Mă întreabă lumea cum mi-ar fi fost ca profesoară? Dincolo de realitățile că Bucureștiul anilor 90 și copiii, plus o carieră de profesoara la început, erau incompatibile, eu, una, aș fi trecut cu greu peste momentul de schimb al generațiilor.

Cred că le este greu învățătoarelor și diriginților de clasa a VIII-a, dar să te uiți, generație după generație, cum pleacă în lume la 18, 19 ani, iar și iar, o dată la patru ani, mi se pare mult mai complicat.

Ai râs cu ei, te-ai supărat, i-ai îngăduit, ai trecut Golgota cu ei și pentru ei, le-ai ținut piept colegilor din cancelarie, pentru tot ceea ce li se reproșa. Te-ai atașat, i-ai văzut crescând din copii în tineri. Și, o dată la patru ani, îi porți în defilare, să îi arați lumii, cât de frumoși sunt. Pentru ca lumea să îi preia și să fie generoasă cu șansele pe care le oferă.… Citeste mai mult

Final. Final?

Povestea, pe scurt.

Povestea provocării se oprește aici.

”Hristos S-a Înălțat!” și-au spus astăzi ortodocșii din România. Și așa am făcut și eu la cel dintâi telefon al dimineții, cu mama mea. Am mărturisit bucuria unei închideri. Ca și cum mi-am luat un canon: să fiu atentă la mine și gândurile mele, într-un exercițiu de voință și disciplină dus cu mine patruzeci de zile. Nu a fost Camino, nu a fost India, nu a fost o lungă vacanță. Pentru că am vrut să pot să duc truda zilelor obișnuite cu gândul că, în fiecare zi, pot construi momentul care să mă hrănească.

Am scris. Am fost inspirată de întâmplările zilei. Am scris ca-ntr-o asumare – am vrut să văd dacă pot să fiu, în fiecare zi, prezentă în viața mea, într-o formă de recunoștință adevărată – lipsită de ego și așteptări. Am fost la birou, am fost plecată din București, mi-am sărbătorit soțul și puiul mic, ne-am mutat cu biroul la c4c, am continuat să pun timp în Coaliție.… Citeste mai mult