Nu îmi mai aduc aminte când și în ce circumstanțe a intrat în casa noastră.

După ceva ani în care mama nu accepta niciun fel de ajutor, acum vreo zece ani, a spus: “bineeee, poți să cauți un ajutor pentru călcatul rufelor”. Ați observat că fiecare femeie, mama, nevastă are lucruri pe care le face cu plăcere în casă și lucruri pe care doar le face? Așa și mama cu călcatul…

“Mi-a venit femeia.”

“Iar nu mi-a curățat bine, femeia, cuptorul.”

“Am o femeie la curățenie, care…”

Sunt convinsă că ați auzit astfel de formulări. La cât cunosc eu “bula” din care fac parte, cred că le-ați auzit chiar în imediata apropiere.

Lecția aceasta ar putea fi despre greșeala părinților care își lasă copiii în grija și creșterea bonelor și a șoferilor. Nu pot să o fac pentru că, sincer, cred că acesta nu este un lucru neapărat rău. Dacă vrei să găsești o formă de echilibru între viața de familie și viața profesională, la un moment dat, accepți că ai nevoie de ajutor. Și accepți să îți împarți casa, viața și mașina de spălat, cu “o străină”. Străinele acestea sunt însă, de multe ori, mai bine crescute decât “stăpâna lor”.

Deseori, atunci când am ocazia să văd școli sau grădinițe private, dacă am prilejul, întreb dacă copiii personalului, inclusiv ai femeii de serviciu, merg la aceeași școala. E ca un fel de test pentru mine, să înțeleg viziunea “fondatorilor”, a patronilor. Și să înțeleg cum se uită acea școală la oportunitățile de învățare aflate la îndemână.*

Femeia care este ajutorul familiei mele, cu tot ceea ce eu nu mai am timp să fac, o adoră pe Ana. Este o femeie inteligentă, au fost mulți copii în familie și tatăl ei a retras-o de la școală, ca să o dea în ucenicie să se facă croitoreasă. Aceasta nu o face mai proastă sau, cumva, vreun om inferior nouă. Absența studiilor nu o descalifică, niciodată, să primească, ca orice altă persoană care ne ajută, sau care contează pentru noi, cuvintele și expresiile clasice: “te rog” și “mulțumesc”. Și nu ne oprește, dimpotrivă, ca atunci când ajungem seara acasă și “miroase a curat”, căci e spălat pe jos și lenjeria e schimbată, să dăm măcar un sms și să mulțumim.

Prezența unui astfel de om apropiat în familie este o mare oportunitate de învățare pentru copii, pentru a te asigura că aceștia învață și practică recunoștința pentru cei care nu au atâtea oportunități ca ei. Să își strângă și ducă la mașina de spălat rufele murdare rămâne treaba fiecărui copil, la fel cu gestul de a-ți strânge farfuria și tacâmurile de pe masă. Și a fost o oportunitate de învățare și pentru mine, care nu m-am născut cu servitori sau ajutoare în casă.

Nu, aceste femei nu sunt “ale noastre” și au dreptul să aleaga familiile pe care le sprijină, în funcție de cât de omenoși știm să ne purtăm cu ele. Chiar dacă boierii au murit de mult, mie îmi place să îmi imaginez – este posibil să fi citit și o poveste, că obișnuiau să își pedepsească copiii, în vremea creșterii lor, dacă aceștia nu erau politicoși cu servitorii, dacă nu își arătau respectul.

Prezența ei în casa noastră a devenit mai intensă după nașterea Anei.

Iar lecția cea mai profundă învățată de la ea este cea a acceptării că viața nu înseamnă gresia perfect curată. Atâta vreme cât nu facem noi, ceea ce primim, chiar plătit, e un dar. Pentru că ele aleg să o facă pentru noi, nu pentru bani. Iar ea a ales-o, cred, în primul rând, pe fiica mea. Și astfel eu am găsit în mine întelepciunea să văd lumina din ea și să ignor impreciziile și greșelile. Bucuria din viața și familia mea sunt facilitate de munca ei, eu pot să mă concentrez pe ce contează și, de aceea,merită cu prisosință să îi fiu recunoscătoare.

***

Am scris mai sus și am fost, pe bună dreptate, întrebată de ce caut să văd acest lucru doar în școlile private. Îmi imaginez că acolo se poate inova mai mult și ar merita să fie alocate resurse pentru acest proces. Pe de altă parte, responsabilitatea acestor școli în care intră copii „privilegiați” este mai mare. Pe de o parte acești copii trebuie să își construiasc propria identitate – banii părinților lor nu spun (aproape) nimic despre ei și cine sunt ei. Pe de altă parte, este important ca ei să crească empatici și atenți la rolul lor social.

București, 13 aprilie 2018, 6/40

 Ajutorul care ne alege pe noi.