Vulnerabilitatea celor puternici

Vulnerabilitatea celor puternici

Tabloul I

Sunt profesori la “capătul” școlarității obligatorii, demografia nu a venit peste ei năvală, micșorând clasele și promoțiile.

Sunt profesori în Colegiile Centenare, școala “cea mai cea” din orașul lor, încă aleg elevii pe care îi acceptă la meditații.

Sunt profesori la oraș, unii dintre ei au făcut navetă în anii tinereții, îi înțeleg pe cei mai tineri: “lasă, să înceapă și ei, de jos, cu salarii puțin peste o mie de lei, că și nouă ne-a fost greu la început”.

Sunt profesori cu vechime, cu palmares și cu variații de normă și carieră, mulți dintre ei alternând norma întreagă la catedră cu poziția din inspectorate sau alte demnități.

 

Tabloul II

Elev 1 – liceu teoretic, clasa a XII-a:

  • În regulă, merg la liceu, dar nu înțeleg cu ce mă ajută? La ce folosește să merg la liceu și să fac trei ore din șase?”

Elev 2 – liceu teoretic în top 10, clasa a X-a:

  • “Tu înțelegi că nu îmi place la școală?
Citeste mai multEtichete: ,

Ironia bugetului lui Dragnea

O pizza mică sau mare? Căutând o parabolă care să ajute textul de mai jos, mi-am adus aminte de o dezbatere pe un forum, despre costul și consistența unei pizza, calculate per cm2. Concluzia era că o pizza mai mare este mai rentabilă.

Așa și cu bugetul național și descentralizarea. Preferăm să comandăm multe pizza mici, „fiecare cu-a lui”, decât să avem o felie decentă, dintr-o pizza împărțită cu alții. Iar filmul scurt de aici explică foarte clar adevărurile fragmentării guvernanței locale din România.

Au „transpirat” discuțiile de ieri, pe tema bugetului și alocărilor pentru administrațiile locale, găzduite de Asociația Municipiilor din România. Mie totdeauna mi-au plăcut momentele de „criză”, am un apetit, o bucurie pentru ele – cred că sunt cele mai bune momente pentru transformare. Pe scurt, criza e deja în proces, schimbarea devine o soluție și capătă susținători. Pe ziare.com, citesc despre momentele „lor” de sinceritate – o dovadă că ei știu care sunt răspunsurile, încă de la bugetul lui 2018.… Citeste mai mult

Etichete:

Risipirea prin cărți

Ai mei cumpărau cărți „pe sub mână”. Nicio librărie din țară nu primea suficiente „bucăți” ca să acopere „foamea de a avea”. Cărți, în biblioteca personală. Existau două clase sociale, cei care aveau bibliotecă în familie și cei care nu aveau. Și eu și soțul meu venim din acea vreme, în care ne-am străduit să avem acces la anumite cărți, pentru a le devora apoi…

Iluzia accesului la „cărțile noastre” a fost cea care ne-a fugărit, fără timp de reflecție, către cumpărarea de cărți. Multe. Recent am avut o dispută în familie pe tema dacă putem sublinia în cărțile citite, în condițiile în care ne interesează pe amândoi și marcarea unor texte condiționează lectura următorului 🙂 Bun prilej să mă întorc la o întrebare mai veche: bibliotecă personală sau bibliotecă publică?

Românii au o relație complicată cu lectura, merită recitite cifrele de aici. Ei bine, eu sunt printre cei care stau în sudul țării, se pare că aici sunt cele mai multe persoane dintre cele care dau peste 1.000 lei/an pe cărți.… Citeste mai mult

Gunoiul din bancă

Este ora 20.00, cursul s-a terminat, studenții au plecat.

Îmi încep „razia” obișnuită, din spatele sălii. Închid geamurile pe care tot eu le-am deschis, pentru că nu se pot regla caloriferele, ei sunt mulți, e seară, energia lor depinde de oxigenul de-afară și o temperatură mai prietenoasă creierului. Mă uit după lucrurile uitate, pe care să le predau la intrare.

Sunt câteva zeci de șiruri de bănci, cu patru sau șase locuri, în sala de curs a serii de marți. Sunt multe săli de curs în București, mai mici sau mai mari. La fel ca și în alte facultăți sau universități din România. Mobilierul e relativ nou, oricum bine întreținut/reparat. Sălile sunt rezugrăvite în aproape fiecare vară.

Nu există nicăieri în lume servicii de curățenie și salubritate care să înlocuiască grija fiecăruia pentru a strânge după el – la locul de muncă, la școală, la birou, pe stradă. Rutina de a-ți face patul de dimineață, a pune rufele murdare în coș și a-ți spala farfuria în care ai mâncat nu îți salvează doar căsnicia 🙂 Înseamnă educație pentru auto-disciplină, practicarea perseverenței, înțelegerea unui cod al respectului față de celălalt.Citeste mai mult

Un adult asumat

30 decembrie 2018, text recuperat

„Azi voi scrie despre zilele albastre și oamenii care se scufundă în ele. Este abia 30 decembrie, am timp să îmi găsesc optimismul până mâine

Știu sigur, fără putință de tăgadă, că ratăm în familie, și în școală, să practicăm fericirea: relațiile profunde, empatia, prezența (să îl simți, să îl auzi pe celălalt).

Imaginați-vă cum ar fi să fiți profesor și să intrați în sala de clasă și, după câteva minute de rutină, un elev să se apropie de dumneavoastră și să întindă mâna:
– Bună ziua, domnule profesor, păreți trist? Vă este bine? E ceva ce putem face noi ca să ne bucurăm de ora aceasta?

Dacă suntem ceea ce știm, atunci ceea ce știm trebuie să ne asigure competențele de a fi bucuroși, asumați, echilibrați. Să avem oportunitatea să practicăm și antrenăm intuiția, ca pe o Cale de depășire a limitelor realității construite de ceea ce știm noi, nu de ceea ce este cu adevărat.

Citeste mai mult