vitrine in schimbare.

vitrine in schimbare.

(Se pare ca un termen de 10 zile face sensul cu scrisul meu…)

Trec aproape în fiecare zi pe unul dintre bulevardele importante ale Bucureştiului. Şi pot descrie astfel una dintre dimensiunile crizei din ultimul an. Imaginea care îmi vine cel mai repede la îndemână sunt acele vitrine goale, în reamenajare (unele deja de două ori în ultimul an), cu numere de telefon pentru închiriere şi vânzare trecute cu grafitti pe geam.

Am fost martora emoţiei celor care au dezvoltat diferite proiecte. I-am văzut agitaţi discutând cu meşterii, alegând culorile şi insistând pentru un anume tip de finisaj. Au deschis magazine diverse, baruri, drogherii, magazine de delicatese, concept store … Au visat la acel spaţiu, i-au dedicat timp şi energie. Bani. Au crezut că este o şansă, şansa lor pentru o viaţă mai bună. Apoi, într-o altă zi, nu foarte îndepărtată, au renunţat să mai plătească chiria. Unii dintre ei au recuperat ceva din mobilier care zace în magazia de la ţară a unei mătuşi.… Citeste mai mult

să fii dar să nu fii, în fapt

Mă trezesc. Duş. Mic dejun? Poate. Haine. Maşină. Birou. Cafea. Telefoane. Task-uri. Unele după altele. Neplăceri. Faci ceea ce trebuie. Trebuie să faci foarte multe lucruri. Lipseşti. Nu, nu de la birou. Lipseşti din viaţa ta. Şi din viaţa celor de lângă tine.

Lipseşti din tine. Din ceea ce te defineşte. Lipseşti săptămâni din blogul tău. Pentru că înţelegerea pe care ai făcut-o cu tine, încă de la început, înţelegerea ta cu tine este să scrii când poţi. Însă când poţi? Poţi să scrii atunci când eşti prezent în viaţa ta. Poţi să scrii pentru că eşti. Adică poţi să fii. Prezent. fully aware…

Am note, idei de dezvoltat într-un eventual text, trecute pe scurt în telefonul mobil. Aşa sunt probabil şi proiectele mele: idei de dezvoltat, notate în câteva cuvinte, într-o memorie uitată, amestecată. Poate că unii vor spune: „e vineri dupa-amiază, nu mai are nimic de făcut. Poate să scrie.Citeste mai mult

„daţi-mi un alt pachet, vă rog, cu alt desen”

a spus vânzătorului clientul care cumpăra un pachet de ţigări. Grafica primului pachet se pare că era suficient de macabră pentru a interfera cu plăcerea lui de a fuma.

_______

Ai 38 de ani. Nu ai fumat niciodată. Te-ai prostit cateva zile, în clasa a XI-a de liceu. Te-a prins mama ta.  A fost convingătoare? Mai degrabă nu, însă s-a victimizat suficient încât tu să alegi să nu îi sporeşti chinul.

Ai 38 de ani. Fiul tău are 15. Ieri, când trecea pe lângă tine, ai simţit miros de ţigară. „Fumezi?”. „Nu. Ţi se pare”. Ai pus întrebarea deşi cunoşti răspunsul. El chiar mirosea a fum de ţigară. A fumat. E evident, însă speri ca el să te contrazică. Şi să îţi explice, eventual, că doar s-a prostit, că a fumat cineva în preajma lui, că…, orice ar putea să prelungească „status-quo” din căminul tău. Să prelungească inocenţa. Sau minciuna?

I-ai explicat că fumatul şi calitatea lui de membru al familiei care locuieşte în acelaşi spaţiu pot genera incompatibilităţi.… Citeste mai mult

mama mea

Ea are 62 de ani. A lucrat 25 de ani ca asistentă medicală în secţia de nou-născuţi a unui spital judeţean şi mulţumeşte şi acum, de câte ori îşi aduce aminte, despre faptul că pe tura ei nu a murit nici un copil. O mare parte din această perioadă s-a ocupat direct de salonul de prematuri. A prins perioada anilor 80 şi a avut în grijă, în mod curent, saloane de 30 – 35 de copii. Era extrem de obosită şi odată cu trecerea anilor îşi revenea foarte greu după turele de noapte. Nu a dormit niciodată în gardă.

Imaginaţi-vă cum şi cât de greu era să facă „toaleta” (să-i spele şi să îi înfeşe în scutece curate pe toţi bebeluşii din salon) în fiecare schimb. Imaginaţi-vă nu existau scutece de unică folosinţă. S-a rugat pentru copiii pe care îi prelua prematuri sau grav bolnavi de la sala de naştere şi îi aducea în salonul de care ea se ocupa.… Citeste mai mult

am vârsta pe care o am. acum.

Ziua de ieri, întâia după-vacanţă, a început uşor, cu diferite recuperări, de oameni, contacte, probleme. La un moment dat am vrut să scriu despre vârste, despre faptul că, în fiecare zi trăim diferite momente cu diferite emoţii, care pot fi asociate cu diferite vârste. Mai simplu spus, trăim orele fiecărei zile la altă vârstă. Vârstele nu sunt cu siguranţă în ordine cronologică, astfel că ne trezim responsabili la ora 6.30, după care avem 20 de ani la cafeaua de la ora 9,00 şi doar 5 ani când descoperim că ni s-a luat de pe birou pixul fermecat, care era jucăria noastră preferată. Un mail de la un prieten ne ajută să redevenim liceeni însă regresăm jumătate de oră mai târziu la nivelul de adolescenţi rebeli atunci când şeful ne explică subtil că nu suntem în stare să îi împlinim aşteptările.

Şi EU-ul nostru matur unde este, în care dintre momentele fiecărei zile?… Citeste mai mult