mama mea

mama mea

Ea are 62 de ani. A lucrat 25 de ani ca asistentă medicală în secţia de nou-născuţi a unui spital judeţean şi mulţumeşte şi acum, de câte ori îşi aduce aminte, despre faptul că pe tura ei nu a murit nici un copil. O mare parte din această perioadă s-a ocupat direct de salonul de prematuri. A prins perioada anilor 80 şi a avut în grijă, în mod curent, saloane de 30 – 35 de copii. Era extrem de obosită şi odată cu trecerea anilor îşi revenea foarte greu după turele de noapte. Nu a dormit niciodată în gardă.

Imaginaţi-vă cum şi cât de greu era să facă „toaleta” (să-i spele şi să îi înfeşe în scutece curate pe toţi bebeluşii din salon) în fiecare schimb. Imaginaţi-vă nu existau scutece de unică folosinţă. S-a rugat pentru copiii pe care îi prelua prematuri sau grav bolnavi de la sala de naştere şi îi aducea în salonul de care ea se ocupa.… Citeste mai mult

am vârsta pe care o am. acum.

Ziua de ieri, întâia după-vacanţă, a început uşor, cu diferite recuperări, de oameni, contacte, probleme. La un moment dat am vrut să scriu despre vârste, despre faptul că, în fiecare zi trăim diferite momente cu diferite emoţii, care pot fi asociate cu diferite vârste. Mai simplu spus, trăim orele fiecărei zile la altă vârstă. Vârstele nu sunt cu siguranţă în ordine cronologică, astfel că ne trezim responsabili la ora 6.30, după care avem 20 de ani la cafeaua de la ora 9,00 şi doar 5 ani când descoperim că ni s-a luat de pe birou pixul fermecat, care era jucăria noastră preferată. Un mail de la un prieten ne ajută să redevenim liceeni însă regresăm jumătate de oră mai târziu la nivelul de adolescenţi rebeli atunci când şeful ne explică subtil că nu suntem în stare să îi împlinim aşteptările.

Şi EU-ul nostru matur unde este, în care dintre momentele fiecărei zile?… Citeste mai mult

Martha, the ultimate sense

Martha. Un personaj. Din Noul Testament.

Care nu vine și nu pleacă. Care așteaptă. Să fie salvată. Care se roagă. Pentru viața. Viața Altuia.

Martha. Femeia care face sens așteptând și trăind viața celorlalți.

M-am gândit astăzi la Martha pentru că mi-am amintit de discuțiile aproape infinite in birourile din România, știți voi, acelea de la cafeaua de dimineața, sau de la cateringul de prânz, despre ceea ce fac sau mai degrabă nu fac bărbații, acasă, în familie, în România. M-am gândit la atâtea femei revoltate de absența lor, a bărbaților, din viața „casei”, la femeile care se plâng că trebuie să spele, să calce, să gătească, evident să aibă grijă de copii, în timp ce ei nu fac nimic.

M-am gândit că discuția e veche, consumă multă energie, iar geneția „corporatisetelor” nu a adus îmbunătățiri semnificative. Ok. Spală mașina de spălat. Însă rufele nu le sortează nimeni. Și tot trebuie să negociezi cu întreaga familie comanda la catering.… Citeste mai mult

multitasking, cu drag…

Unii dintre voi ştiu deja acest termen. Există câteva înţelegeri asupra lui:

–         un coleg mai hâtru de la birou, spune că multitasking e atunci când colega lui aplică nişte formule într-un excel, în timp ce vorbeşte cu un client la telefon şi trage cu urechea la ce fac doi dintre subordonaţi;

–         un altul spune că soţia lui, în general femeile, e foarte bună la asta când are o oală cu mâncare pe foc, vorbeşte la telefon şi mai aşează o piesă de puzzle, din când în când, în jocul fetiţei lor;

–         multitasking face şi o cunoştinţă de-a mea în timp ce-i verifică pe unii de la facturare, ea închizând conturile de bilanţ şi corespondând cu cei de la bancă pe o sumă de operaţiuni în derulare;

Ce aţi observat până acum? Că se pare că e mai degrabă un atribut feminin. Aha! De aceea nu ne  ies nouă lucrurile atât de bine ca şi colegilor noştri bărbaţi.… Citeste mai mult

suportul de curs

Astăzi este una dintre acele zile în care am conştiinţa deplină a faptului că nu ştiu nimic. Sigur, există o specializare, neştiinţa mea este specifică astăzi. Fiind într-un amplu proces de ordine prin arhiva ultimului an universitar (examene, referate, ştiţi voi…, multe hârtii) am frunzărit o parte dintre hârtiile moarte, ca să decid, ce arunc şi ce păstrez[1]. Neştiinţa mea se referă la domeniul managementului resurselor umane. Sunt într-un moment în care încerc, pe de o parte, să mă readun pentru redactarea tezei mele de doctorat şi, pe de altă parte, să găsesc cea mai potrivită cale de a lucra cu studenţii la toamnă.

Peter Drucker (d. 2005)  avea rutina unei vacanţe anuale programate în luna august. El spunea că foloseşte una dintre săptămâni pentru a-şi răspunde sieşi la întrebarea: „clienţii mei au cu adevărat nevoie de mine?”, adică doar el este cel care poate fi generatorul unei modificări în dinamica unei organizaţii care să genereze creştere pe termen mediu sau lung?… Citeste mai mult