Când pleacă copiii de acasă?

Când pleacă copiii de acasă?

Când încep copiii să plece de acasă?

Când sunt pregătiţi.

Iar pregătirea lor, în mod absurd poate veţi spune, nu are legătură cu ei. De aceea încercări repetate, tensiuni inerente, certuri, insistenţe.

Pregătirea lor presupune deplina stăpânire a desprinderii, a ruperii, presupune deplinul curaj în a-ţi asuma ceva cu totul nou, necunoscutul. Sunt frumoşi toţi aceşti adolescenţi, tineri, care aleg să fie pregătiţi să călătorească, să se mute, să se desprindă de părinţi.

Sunt frumoşi şi purtători de speranţă, când sunt gata să plece flueirând, doar cu periuţa de dinţi în buzunar. Iar părinţii lor îşi vor fi făcut pe deplin „datoria” dacă reuşesc să nu îi încarce cu mult prea mult bagaj: control excesiv, culpabilizări repetate, presiunea pentru rezultat, aşteptări distonante.

Însă cum poţi, ca părinte, să îţi pregăteşti cel mai bine copilul să plece de-acasă?

Iubindu-l. Necondiţionat.… Citeste mai mult

Bolovani, sfârşit de iulie

În momentul acesta, fix în momentul acesta, am sentimentul că nu mă voi putea niciodată bucura suficient de proprietatea noastră de la ţară.

Iubesc curtea aceasta, locul meu preferat şi felul în care soarele apune între mine şi malul râului. Fiul meu spunea anul trecut că va fi ultima vară la Bolovani, când lucrurile vor arată, vor trăi încă suficient de sălbatice. Ne-am mobilizat greu anul acesta şi astfel cu toţii ne-am mai bucurat de încă o vară cu multă curte şi foarte puţine construcţii.

Soarele aşterne umbra stiloului pe foaie, către mine. O relaţia liniştitoare aceasta în care eu stau în faţa soarelui şi ştiu că Umbra este în spatele meu. Nu este aşa întotdeauna în Lumină?

Perspectiva aceasta pe care o am acum către cotul râului nu va mai exista vara viitoare. Între mine şi râu va exista un zid. Însă e posibil să revăd aceeaşi Lumină de la fereastra dormitorului ce urmează să se construiască.… Citeste mai mult

evoluţie (1)

Astăzi am lucrat ceva pentru soţul meu. Am corectat un text. Lucrând am ascultat Albinoni şi am fost acolo, în Evul Mediu, în timpul în care mi-aş fi aşteptat bărbatul plecat la cruciadă, poate.

De sute de ani femeile îşi aşteaptă bărbaţii. Iar în ultimul secol am decis, ca femei, la nivel de discurs mondial, că ar fi foarte bine dacă bărbaţii ne-ar aştepta pe noi. E sens aici? E devenire? E egalitate? Poate fi.

Poate fi bogaţie, în sensul de resurse financiare. Economiştii vor zâmbi, pentru că forţa de muncă feminină contează acum major în economia mondială.

Poate fi bogăţie în sensul de resurse educaţionale – cât de minunaţi pot fi copiii aceştia care au avut şansa unei familii cu doi părinţi, împreună, licenţiaţi.

Poate fi bogăţie în sensul de dezvoltare personală. A ei sau a lui. În momentul în care realizează că nu e important cine aşteaptă pe cine ci ceea ce se întâmplă în momentul în care aşteptarea a luat sfârşit.… Citeste mai mult

dacă ai răbdare…

dacă ai răbdare, vei primi desertul, cartea pe care ţi-o doreşti, sărutul pe care îl visezi, mesajul după care tânjeşti. Ca să ni se întâmple aceste lucruri nu e suficient să avem doar răbdare, ci trebuie să mai desfăşurăm şi nişte alte acţiuni, de exemplu: să mâncăm toată supa, să umblăm prin librării sau să îi scriem lui Moş Crăciun, să fim echilibrate, să nu sărim pe „bietul” băiat, să aşteptăm…

Şi noi nu am vrea să facem toate aceste acţiuni – intermediare. Nu vrem, nu putem, nu avem chef, nu avem nevoie să facem aceste lucruri, pentru că nu ne este poftă de supă, nu mai credem în Moş Crăciun, nu ne place de noi când suntem tot timpul echilibrate, iar, la capătul istoriei, s-ar putea să avem poftă să sărim pe „bietul” băiat.

Există, se pare, o relaţie între maturizare, asumare de responsabilităţi şi asumare a „facerii” unei lungi serii de acţiuni, care să ne ducă la împlinirea unei nevoi.… Citeste mai mult

Părerea mea despre X

Uneori sunt întrebată ce cred despre un anume personaj. (Recent, am fost provocată în mai multe contexte să îmi spun părerea, de cele mai multe ori mi s-a cerut o condamnare fermă, despre cazul vedetei celebre care s-a sinucis). Există o formă, de inconştienţă se spune, tipică tinereţii, care îţi oferă seninătate în punerea unei etichete: „X este un bărbat egoist!”.

Când X este un străin, vei observa că nu depui efort nici pentru a-l critica, nici pentru a-l „apăra”. Însă, de multe ori, X este un personaj, bărbat sau femeie, cu care interacţionezi suficient de des încât interacţiunea să determine reacţii, sentimente şi, uneori, emoţii. Lucrurile par simple până aici.

Până în ziua în care citeşti, te dezvoţi, lucrezi cu tine şi înţelegi că „X” nu este „X”, nu e doar un personaj care apare sporadic în viaţa ta. Ci o reprezentare – de moment, de cele mai multe ori, a cuiva mai important (să spunem că a tatălui tău, că de mame ne-am ocupat ieri).… Citeste mai mult