Gunoiul din bancă

Gunoiul din bancă

Este ora 20.00, cursul s-a terminat, studenții au plecat.

Îmi încep „razia” obișnuită, din spatele sălii. Închid geamurile pe care tot eu le-am deschis, pentru că nu se pot regla caloriferele, ei sunt mulți, e seară, energia lor depinde de oxigenul de-afară și o temperatură mai prietenoasă creierului. Mă uit după lucrurile uitate, pe care să le predau la intrare.

Sunt câteva zeci de șiruri de bănci, cu patru sau șase locuri, în sala de curs a serii de marți. Sunt multe săli de curs în București, mai mici sau mai mari. La fel ca și în alte facultăți sau universități din România. Mobilierul e relativ nou, oricum bine întreținut/reparat. Sălile sunt rezugrăvite în aproape fiecare vară.

Nu există nicăieri în lume servicii de curățenie și salubritate care să înlocuiască grija fiecăruia pentru a strânge după el – la locul de muncă, la școală, la birou, pe stradă. Rutina de a-ți face patul de dimineață, a pune rufele murdare în coș și a-ți spala farfuria în care ai mâncat nu îți salvează doar căsnicia 🙂 Înseamnă educație pentru auto-disciplină, practicarea perseverenței, înțelegerea unui cod al respectului față de celălalt.Citeste mai mult

Un adult asumat

30 decembrie 2018, text recuperat

„Azi voi scrie despre zilele albastre și oamenii care se scufundă în ele. Este abia 30 decembrie, am timp să îmi găsesc optimismul până mâine

Știu sigur, fără putință de tăgadă, că ratăm în familie, și în școală, să practicăm fericirea: relațiile profunde, empatia, prezența (să îl simți, să îl auzi pe celălalt).

Imaginați-vă cum ar fi să fiți profesor și să intrați în sala de clasă și, după câteva minute de rutină, un elev să se apropie de dumneavoastră și să întindă mâna:
– Bună ziua, domnule profesor, păreți trist? Vă este bine? E ceva ce putem face noi ca să ne bucurăm de ora aceasta?

Dacă suntem ceea ce știm, atunci ceea ce știm trebuie să ne asigure competențele de a fi bucuroși, asumați, echilibrați. Să avem oportunitatea să practicăm și antrenăm intuiția, ca pe o Cale de depășire a limitelor realității construite de ceea ce știm noi, nu de ceea ce este cu adevărat.

Citeste mai mult

Atât de diferită.

Port cu mine poezia de câteva zile – pare o taină. O taină despre mine. Pare că pe mine mă port și alegerile mele. Viața mi-a fost atât de generoasă și călătoriile despre oameni minunate!

Cândva, îmi imaginam că doar oamenii care nu vor nu primesc daruri sau nu pot vedea ceea ce este bun în ceilalți. Personal, mă bucură să mă placă ceilalți din jurul meu, mă încarcă cu energie. Dar am învățat să trăiesc și dacă sunt bârfită pe la colțuri, sau criticată. Nu îmi cade bine, fac greșeli și compensez cu ciocolată.

Îmi imaginam că încrederea este o alegere personală,a dică toți putem alege mai degrabă să avem, decât să nu avem încredere. Și am învățat că oamenii sunt diferiți. Pentru cei care nu simt lumea prin emoții sau care nu plâng atunci când se întristează, simt compasiune. Pentru cei categorici, care știu foarte clar ce este alb și ce este negru, simt invidie deseori – căci îmi imaginez că viața e mai simplă când o modelezi în acord cu valorile tale.… Citeste mai mult

Impact. Și dacă nu voi ști niciodată ce urme am lăsat în lume?

„When I feel there is nothing more to give, I’ll walk away.”

a declarat Zinedine Zidane, în ziua în care și-a anunțat plecarea de la Real Madrid, după ce tocmai câștigase a treia oară la rând Champions League. Și a adăugat că nu intenționează să antreneze sezonul următor pentru că, nu-i așa, dacă cineva și-a câștigat dreptul de a ”zăcea” o vreme mai lungă (”long lie down”), atunci el este acela.

Și uite așa, în câteva rânduri scurte, mi se închide mie înțelegerea asupra lecțiilor zilei. Am o provocare mare cu impactul, relevanța a ceea ce fac, în general.

O conversație pe care am avut-o acum vreun an cu o învățătoare (se știe ea) a schimbat-o pe ea, relația cu directoarea școlii, atmosfera din cancelarie și a avut impact asupra a zeci, poate sute de copii.

O prezentare dintr-o conferință publică a călătorit cu o participantă, în o ședința cu părinții colegilor de clasă ai fiicei ei, care au înțeles că mintea adolescenților pur și simplu nu e ca mintea lor.… Citeste mai mult

Duios, elevii treceau…

Mă întreabă lumea cum mi-ar fi fost ca profesoară? Dincolo de realitățile că Bucureștiul anilor 90 și copiii, plus o carieră de profesoara la început, erau incompatibile, eu, una, aș fi trecut cu greu peste momentul de schimb al generațiilor.

Cred că le este greu învățătoarelor și diriginților de clasa a VIII-a, dar să te uiți, generație după generație, cum pleacă în lume la 18, 19 ani, iar și iar, o dată la patru ani, mi se pare mult mai complicat.

Ai râs cu ei, te-ai supărat, i-ai îngăduit, ai trecut Golgota cu ei și pentru ei, le-ai ținut piept colegilor din cancelarie, pentru tot ceea ce li se reproșa. Te-ai atașat, i-ai văzut crescând din copii în tineri. Și, o dată la patru ani, îi porți în defilare, să îi arați lumii, cât de frumoși sunt. Pentru ca lumea să îi preia și să fie generoasă cu șansele pe care le oferă.… Citeste mai mult