Duios, elevii treceau…

Defilare I.L. Cragiale București, 24 mai 2018

Mă întreabă lumea cum mi-ar fi fost ca profesoară? Dincolo de realitățile că Bucureștiul anilor 90 și copiii, plus o carieră de profesoara la început, erau incompatibile, eu, una, aș fi trecut cu greu peste momentul de schimb al generațiilor.

Cred că le este greu învățătoarelor și diriginților de clasa a VIII-a, dar să te uiți, generație după generație, cum pleacă în lume la 18, 19 ani, iar și iar, o dată la patru ani, mi se pare mult mai complicat.

Ai râs cu ei, te-ai supărat, i-ai îngăduit, ai trecut Golgota cu ei și pentru ei, le-ai ținut piept colegilor din cancelarie, pentru tot ceea ce li se reproșa. Te-ai atașat, i-ai văzut crescând din copii în tineri. Și, o dată la patru ani, îi porți în defilare, să îi arați lumii, cât de frumoși sunt. Pentru ca lumea să îi preia și să fie generoasă cu șansele pe care le oferă.

Și au am emoții pentru defilarea de mâine, ca părinte, dar mă plec în fața uriașei disponibilități a doamnelor și domnilor diriginți de a-i primi pe toți, în clasa a IX-a și a-i lăsa să plece cu bucăți din sufletele lor, patru ani mai târziu. Mulțumesc.

Eu spun că o școală este atât de bună pe cât sunt profesorii ei. Și cred că și lumea e la fel.

București, 24 mai 2018

 Duios, elevii treceau…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *