Baladă pentru o mătușă. Sau mai multe.

O familie numeroasă

Cea mai dificilă alegere a unei femei. Probabil.

Astăzi dimineața m-am întors de la Sibiu. Eram în tren și am încercat să scriu încă un text, m-ar fi ajutat în dinamica săptămânii.

Și am avut brusc conștiența realității că din portretele mele, deși au fost pe listă, lipsesc femei care încă poarta grija unor copii care sunt deja mari, sau care au trecut prin experiența ca cel puțin unul dintre copii să plece din țară sau să aibă o poveste specială și să nu îl poată ajuta așa cum și-ar dori, de fapt. Mirela, de exemplu, tu ești în prima categorie, căci am vrut să echilibrez povestea Corinei în rotundul Teach din care tu faci parte de la începuturi. Dar mi-ai spus la ultima întâlnire despre decizia de plecare a încă unui copil. Și am luat-o cu mine ca să o port și să rezoneze cu vremurile pe care le trăim ca mame.Citeste mai mult

Povestitoarea

România, din mersul trenurilor

La Sibiu plouă și e cenușiu. În apropierea hotelului, ieri, duminică, s-a decopertat o intersecție și o bucată bună de stradă. Până dimineața strada era refăcută, marcată și redată circulației. Traversez Piața Mare, iar orașul răsună de vocile și cuvintele străine ale turiștilor. „Ce are orașul acesta special?”, a fost o întrebare la masa de prânz? O poveste în care crede, aș fi răspuns eu, cu gândul la cea mai dragă povestitoare.

Mi-am pus speranțe și am visat că se poate schimba ceva în educație prin puterea profesorilor din programul Teach for România, citind poveștile Soranei. După o lungă perioadă de timp în care adevărurile dureroase din educație, cele care contează, au fost mai degrabă “ascunse sub preș”, ea a demonstrat că poți onora profesia pe care ți-a ales-o fiind flexibilă la modernizare, remodelare și asumând continuă trudă de îmbunătățire.

Este foarte posibil ca momentul “Decât o revistă” să rămână în istoria presei din România ca un fel de ultimă redută față de tabloidizare.… Citeste mai mult

„Prea târziu, la Paris”

„Paradoxe: on appelle „bon vieux temps” celui ou l’on etait jeune[1]

Mai am câteva texte de scris, din seria celor 40. Deja am o listă de femei “alese” mai mare decât cele câteva “locuri”, așa că, fără a mai fi o provocare zilnică, voi continua să scriu, când și când, despre cele care nu se vor regăsi în seria aceasta.

Vremea de afară rezonează cu regretul că poate unele dintre cele care mi-au colindat și mi-au marcat viața nu se regăsesc în textele scrise. Și îmi pare rău. De aceea vă provoc să îmi scrieți și să-mi spuneți că, pentru voi, ar fi important să vedeți cum vă povestesc eu. Nu spun că o voi face acum, dar o voi face cândva, astfel încât să fie menținut elementul de surpriză.

Sunt într-o perioadă de reflecție, provocarea aceasta m-a ajutat, în care mă uit la mine și mă mir de alegerile mele – toate femeile despre care am scris nu seamănă cu mine, au calități pe care eu nu le am.… Citeste mai mult

Mamele care nu mai știu nimic.

Doar Fabi, Connection 2013

Fabi e ocupată și dedicată – grădiniței, apoi școlii, apoi proiectului de redefinire a lor, apoi oamenilor cu care lucrează, părinților pe care îi cultivă. Și, mai ales, copiilor cărora le definește lumea și care, așaaa…, ușor, pe nebăgatelea de seamă, în vreme ce merg dintr-o încăpere în alta, trecând cu mâna peste peretele pe care e lipit ceva mușchi de pământ, sau niște nisip, boabe de fasole.

Și printre toate acestea, e dedicată și Coaliției. Și râde mult, se frăsuie, se străduie să fie cel mai bine, ne îmbracă în bucuria ei. Și-n lumina pe care o vedeți și-n fotografie.

Ea știe foarte, foarte multe lucruri despre educație și despre cum se face un curriculum și despre cum se simt copiii în școală și grădiniță. Și crede în small stepsîn pașii mici pe care îi faci câteodată în afaceri, astfel încât să nu îți pierzi sufletul.Citeste mai mult