Risipirea prin cărți

Risipirea prin cărți

Ai mei cumpărau cărți „pe sub mână”. Nicio librărie din țară nu primea suficiente „bucăți” ca să acopere „foamea de a avea”. Cărți, în biblioteca personală. Existau două clase sociale, cei care aveau bibliotecă în familie și cei care nu aveau. Și eu și soțul meu venim din acea vreme, în care ne-am străduit să avem acces la anumite cărți, pentru a le devora apoi…

Iluzia accesului la „cărțile noastre” a fost cea care ne-a fugărit, fără timp de reflecție, către cumpărarea de cărți. Multe. Recent am avut o dispută în familie pe tema dacă putem sublinia în cărțile citite, în condițiile în care ne interesează pe amândoi și marcarea unor texte condiționează lectura următorului 🙂 Bun prilej să mă întorc la o întrebare mai veche: bibliotecă personală sau bibliotecă publică?

Românii au o relație complicată cu lectura, merită recitite cifrele de aici. Ei bine, eu sunt printre cei care stau în sudul țării, se pare că aici sunt cele mai multe persoane dintre cele care dau peste 1.000 lei/an pe cărți.… Citeste mai mult

Gunoiul din bancă

Este ora 20.00, cursul s-a terminat, studenții au plecat.

Îmi încep „razia” obișnuită, din spatele sălii. Închid geamurile pe care tot eu le-am deschis, pentru că nu se pot regla caloriferele, ei sunt mulți, e seară, energia lor depinde de oxigenul de-afară și o temperatură mai prietenoasă creierului. Mă uit după lucrurile uitate, pe care să le predau la intrare.

Sunt câteva zeci de șiruri de bănci, cu patru sau șase locuri, în sala de curs a serii de marți. Sunt multe săli de curs în București, mai mici sau mai mari. La fel ca și în alte facultăți sau universități din România. Mobilierul e relativ nou, oricum bine întreținut/reparat. Sălile sunt rezugrăvite în aproape fiecare vară.

Nu există nicăieri în lume servicii de curățenie și salubritate care să înlocuiască grija fiecăruia pentru a strânge după el – la locul de muncă, la școală, la birou, pe stradă. Rutina de a-ți face patul de dimineață, a pune rufele murdare în coș și a-ți spala farfuria în care ai mâncat nu îți salvează doar căsnicia 🙂 Înseamnă educație pentru auto-disciplină, practicarea perseverenței, înțelegerea unui cod al respectului față de celălalt.Citeste mai mult

Un adult asumat

30 decembrie 2018, text recuperat

„Azi voi scrie despre zilele albastre și oamenii care se scufundă în ele. Este abia 30 decembrie, am timp să îmi găsesc optimismul până mâine

Știu sigur, fără putință de tăgadă, că ratăm în familie, și în școală, să practicăm fericirea: relațiile profunde, empatia, prezența (să îl simți, să îl auzi pe celălalt).

Imaginați-vă cum ar fi să fiți profesor și să intrați în sala de clasă și, după câteva minute de rutină, un elev să se apropie de dumneavoastră și să întindă mâna:
– Bună ziua, domnule profesor, păreți trist? Vă este bine? E ceva ce putem face noi ca să ne bucurăm de ora aceasta?

Dacă suntem ceea ce știm, atunci ceea ce știm trebuie să ne asigure competențele de a fi bucuroși, asumați, echilibrați. Să avem oportunitatea să practicăm și antrenăm intuiția, ca pe o Cale de depășire a limitelor realității construite de ceea ce știm noi, nu de ceea ce este cu adevărat.

Citeste mai mult

O familie numeroasă

Astăzi dimineața m-am întors de la Sibiu. Eram în tren și am încercat să scriu încă un text, m-ar fi ajutat în dinamica săptămânii.

Și am avut brusc conștiența realității că din portretele mele, deși au fost pe listă, lipsesc femei care încă poarta grija unor copii care sunt deja mari, sau care au trecut prin experiența ca cel puțin unul dintre copii să plece din țară sau să aibă o poveste specială și să nu îl poată ajuta așa cum și-ar dori, de fapt. Mirela, de exemplu, tu ești în prima categorie, căci am vrut să echilibrez povestea Corinei în rotundul Teach din care tu faci parte de la începuturi. Dar mi-ai spus la ultima întâlnire despre decizia de plecare a încă unui copil. Și am luat-o cu mine ca să o port și să rezoneze cu vremurile pe care le trăim ca mame.

Cât despre poveștile femeilor care nu își pot ajuta copiii, din motive de boală sau de alegeri pe care aceștia trebuie să și le ducă personal – ambele reprezentări ale neputințelor noastre ca părinți, în perioada aceasta mi-e greu să le port pe ale mele, darmite pe ale lor.… Citeste mai mult