E viitorul lor. Și par pregătiți să și-l asume

E viitorul lor. Și par pregătiți să și-l asume

M-am întrebat adesea care e povestea pe care nu o vedem, cea pe care nu o înțelegem, din umbra tinerilor NEETS, a celor cincisprezece milioane de tineri europeni analfabeți funcțional, a altor milioane care își caută încă drumul, a ezitării și amânării de a se maturiza, a-și asuma responsabilități, a avea copii.

Încă aștept cercetările care să asume dacă suntem într-un declin al speciei. Ceva semne sunt. Inclusiv ipoteza încetării dezvoltării (în volum) a cortexului celebral s-a oprit. Proiecte de conectare a noastră la inteligența artificială sunt. Știm cu siguranță că procentul de nutrienți din bobul de grâu a scăzut cu 25%, de exemplu și generația tânără se confruntă cu majore probleme de fertilitate.

Cel mai mult m-au întristat în ultima vreme statisticile despre dezechilibrele emoționale de care suferă tot mai mulți tineri.

Dar dacă ei știu? Dacă au pe undeva, ascunși de sute de milioane de ani, niște senzori speciali care au primit deja informațiile de activare: despre calitatea aerului, despre lipsa de apă, despre variațiile de temperatură, despre tensiuni și suprapopulare, despre tehnologia care îi izolează, despre…

Și astfel au preluat pe umerii lor toată lipsa de speranță a lumii.… Citeste mai mult

Etichete: ,

E nevoie de un sat… odihnit și corect plătit. Care știe încă să se joace ;)

În educația din România se manifestă tot felul de oameni: de la profesorii universitari din școlile sau departamentele de pedagogie și psihologie și chiar didactici – unora li se spune, pe bună dreptate și meritat „maieștri” ai domeniului, până la părți interesate cărora li se recunoaște dreptul de a participa la discuții până în momentul în care ceea ce spun nu este convenabil, drept care li se chestionează „legitimitatea”. Însă educația este fix domeniul care ar trebui să încurajeze practicile de ascultare a fiecărei părți, de valorizare a ideilor care par mai ciudate în prima fază și de acceptare conștientă a diferențelor de opinie.

Apropiată de acest domeniu în ultimii ani, am asistat la eforturile unora dintre noi pentru transformare.

Recent am fost întrebată: „Șiiii, ce mai faceți cu România Educată?„. Am răspuns astfel….
– Faceți?
Pentru că de foarte adânc în mine e trăită valoarea lui „împreună” – facem lucruri, slujim o cauză mai mare, nu e despre noi personal și tot așa.
Citeste mai mult
Etichete: , ,

Risipirea prin cărți

Ai mei cumpărau cărți „pe sub mână”. Nicio librărie din țară nu primea suficiente „bucăți” ca să acopere „foamea de a avea”. Cărți, în biblioteca personală. Existau două clase sociale, cei care aveau bibliotecă în familie și cei care nu aveau. Și eu și soțul meu venim din acea vreme, în care ne-am străduit să avem acces la anumite cărți, pentru a le devora apoi…

Iluzia accesului la „cărțile noastre” a fost cea care ne-a fugărit, fără timp de reflecție, către cumpărarea de cărți. Multe. Recent am avut o dispută în familie pe tema dacă putem sublinia în cărțile citite, în condițiile în care ne interesează pe amândoi și marcarea unor texte condiționează lectura următorului 🙂 Bun prilej să mă întorc la o întrebare mai veche: bibliotecă personală sau bibliotecă publică?

Românii au o relație complicată cu lectura, merită recitite cifrele de aici. Ei bine, eu sunt printre cei care stau în sudul țării, se pare că aici sunt cele mai multe persoane dintre cele care dau peste 1.000 lei/an pe cărți.… Citeste mai mult

Gunoiul din bancă

Este ora 20.00, cursul s-a terminat, studenții au plecat.

Îmi încep „razia” obișnuită, din spatele sălii. Închid geamurile pe care tot eu le-am deschis, pentru că nu se pot regla caloriferele, ei sunt mulți, e seară, energia lor depinde de oxigenul de-afară și o temperatură mai prietenoasă creierului. Mă uit după lucrurile uitate, pe care să le predau la intrare.

Sunt câteva zeci de șiruri de bănci, cu patru sau șase locuri, în sala de curs a serii de marți. Sunt multe săli de curs în București, mai mici sau mai mari. La fel ca și în alte facultăți sau universități din România. Mobilierul e relativ nou, oricum bine întreținut/reparat. Sălile sunt rezugrăvite în aproape fiecare vară.

Nu există nicăieri în lume servicii de curățenie și salubritate care să înlocuiască grija fiecăruia pentru a strânge după el – la locul de muncă, la școală, la birou, pe stradă. Rutina de a-ți face patul de dimineață, a pune rufele murdare în coș și a-ți spala farfuria în care ai mâncat nu îți salvează doar căsnicia 🙂 Înseamnă educație pentru auto-disciplină, practicarea perseverenței, înțelegerea unui cod al respectului față de celălalt.Citeste mai mult

Un adult asumat

30 decembrie 2018, text recuperat

„Azi voi scrie despre zilele albastre și oamenii care se scufundă în ele. Este abia 30 decembrie, am timp să îmi găsesc optimismul până mâine

Știu sigur, fără putință de tăgadă, că ratăm în familie, și în școală, să practicăm fericirea: relațiile profunde, empatia, prezența (să îl simți, să îl auzi pe celălalt).

Imaginați-vă cum ar fi să fiți profesor și să intrați în sala de clasă și, după câteva minute de rutină, un elev să se apropie de dumneavoastră și să întindă mâna:
– Bună ziua, domnule profesor, păreți trist? Vă este bine? E ceva ce putem face noi ca să ne bucurăm de ora aceasta?

Dacă suntem ceea ce știm, atunci ceea ce știm trebuie să ne asigure competențele de a fi bucuroși, asumați, echilibrați. Să avem oportunitatea să practicăm și antrenăm intuiția, ca pe o Cale de depășire a limitelor realității construite de ceea ce știm noi, nu de ceea ce este cu adevărat.

Citeste mai mult