Numele ei este Ana.

Numele ei este Ana.

Se va dovedi peste ani că, în primăvara lui 2017, prea în grabă mi-am luat provocarea de a scrie, între prima zi de Paște și Înălțare, patruzeci de texte despre femeile care m-au inspirat și continuă să o facă. Deși încep să simt presiunea, de a scrie dar și de a alege, am fost sigură despre cine scriu mai întâi.

Cumva, “în grabă” descrie destul de bine relația noastră, viața noastră. Am alergat, mult, amândouă, și eu și mama. Pe ea o frig, o ustură, frecvent, tălpile iar pe mine mă vor lăsa, cândva, genunchii.

Știu că mamele tuturor sunt speciale.

Dar mai știu că undeva, în copilărie, în mintea tuturor copiilor încolțesc gânduri de revoltă împotrivă mamelor lor. Și, potrivit cu vârsta, ele sunt năprasnice. Spre adolescență sunt și verbalizate, devin confruntări, răciri, separări. Pentru ca, majoritatea dintre noi, să facem pace, deplină, la nașterea primului copil.

Cine mă cunoaște știe că îmi place să muncesc.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

din nou, despre visurile care te pun în mișcare

Visurile sau visele? Dicționarul face o diferență dintre ceea ce se întâmplă în timpul somnului (”visele”) sau constituie dorințe, proiecte, așteptări (”visurile”). În realitatea, lucrurile nu sunt atât de clar definite. Ce sunt proiectele la care visăm ”cu ochii deschiși”?

Factori motivatori, ar putea fi un răspuns. Una dintre motivațiile pentru care fac, uneori, lucruri care trebuie făcute, sau mai degrabă, unul dintre scopurile cu care încerc să fiu compatibilă, să mă regăsesc în el, este colegiul privat de la Bolovani. Îmi doresc o școală adevărată – !adevărată” în accepțiunea realității mele. În care să intru la oră și să spun: ”astăzi vom vorbi despre emoție”. Și ei să fie atât de liberi și atât de ”ei înșiși” la cei 16 ani ai lor încât să vorbească despre emoție, cu emoție, necopleșiți de ea, ci integrați pe deplin în emoția celorlalți.

Îmi doresc un colegiu în care să intru la oră și să văd ”îngerul” tăcerii și comunicării dintre noi toți (un moment de grație pe care toți cei care au ”vorbit în public” știu să îl identifice)  abia în minuntul 21, conjunctural.… Citeste mai mult

Etichete: ,

Bolovani, sfârşit de iulie

În momentul acesta, fix în momentul acesta, am sentimentul că nu mă voi putea niciodată bucura suficient de proprietatea noastră de la ţară.

Iubesc curtea aceasta, locul meu preferat şi felul în care soarele apune între mine şi malul râului. Fiul meu spunea anul trecut că va fi ultima vară la Bolovani, când lucrurile vor arată, vor trăi încă suficient de sălbatice. Ne-am mobilizat greu anul acesta şi astfel cu toţii ne-am mai bucurat de încă o vară cu multă curte şi foarte puţine construcţii.

Soarele aşterne umbra stiloului pe foaie, către mine. O relaţia liniştitoare aceasta în care eu stau în faţa soarelui şi ştiu că Umbra este în spatele meu. Nu este aşa întotdeauna în Lumină?

Perspectiva aceasta pe care o am acum către cotul râului nu va mai exista vara viitoare. Între mine şi râu va exista un zid. Însă e posibil să revăd aceeaşi Lumină de la fereastra dormitorului ce urmează să se construiască.… Citeste mai mult