Martha. Un personaj. Din Noul Testament.

Care nu vine și nu pleacă. Care așteaptă. Să fie salvată. Care se roagă. Pentru viața. Viața Altuia.

Martha. Femeia care face sens așteptând și trăind viața celorlalți.

M-am gândit astăzi la Martha pentru că mi-am amintit de discuțiile aproape infinite in birourile din România, știți voi, acelea de la cafeaua de dimineața, sau de la cateringul de prânz, despre ceea ce fac sau mai degrabă nu fac bărbații, acasă, în familie, în România. M-am gândit la atâtea femei revoltate de absența lor, a bărbaților, din viața „casei”, la femeile care se plâng că trebuie să spele, să calce, să gătească, evident să aibă grijă de copii, în timp ce ei nu fac nimic.

M-am gândit că discuția e veche, consumă multă energie, iar geneția „corporatisetelor” nu a adus îmbunătățiri semnificative. Ok. Spală mașina de spălat. Însă rufele nu le sortează nimeni. Și tot trebuie să negociezi cu întreaga familie comanda la catering.… Citeste mai mult

Când încep copiii să plece de acasă?

Când sunt pregătiţi.

Iar pregătirea lor, în mod absurd poate veţi spune, nu are legătură cu ei. De aceea încercări repetate, tensiuni inerente, certuri, insistenţe.

Pregătirea lor presupune deplina stăpânire a desprinderii, a ruperii, presupune deplinul curaj în a-ţi asuma ceva cu totul nou, necunoscutul. Sunt frumoşi toţi aceşti adolescenţi, tineri, care aleg să fie pregătiţi să călătorească, să se mute, să se desprindă de părinţi.

Sunt frumoşi şi purtători de speranţă, când sunt gata să plece flueirând, doar cu periuţa de dinţi în buzunar. Iar părinţii lor îşi vor fi făcut pe deplin „datoria” dacă reuşesc să nu îi încarce cu mult prea mult bagaj: control excesiv, culpabilizări repetate, presiunea pentru rezultat, aşteptări distonante.

Însă cum poţi, ca părinte, să îţi pregăteşti cel mai bine copilul să plece de-acasă?

Iubindu-l. Necondiţionat.… Citeste mai mult

Zilele de luni vin, de cele mai multe ori, cu multă rutină şi nevoie de a-ţi face ordine în agendă. Pentru cei din zona de business e chiar simplu: iau to-do-listul de vineri şi se uită pe el sperând să bifeze cât mai multe task-uri până la momentul în care „do„-urile zilei de luni apar din ce în ce mai repede.

Ah, e luni! „Şi mama strigă la mine să mă trezesc pentru că trebuie să merg la şcoală.”

În ultimele câteva săptămâni eu însămi am oscilat între stările de a fi copil şi a fi părinte. Pentru că nu există nici o graniţă care să despartă fundamental cele două statusuri. E dimineaţă, vrei sa obţii ceva de la soţul tău. Manipulezi? Probabil ca da, ca un părinte. E ora 10.00, şeful îţi reproşează ceva. Pui capul în jos? Probabil ca da, din nou, ca un copil de data aceasta.… Citeste mai mult