„daţi-mi un alt pachet, vă rog, cu alt desen”

„daţi-mi un alt pachet, vă rog, cu alt desen”

a spus vânzătorului clientul care cumpăra un pachet de ţigări. Grafica primului pachet se pare că era suficient de macabră pentru a interfera cu plăcerea lui de a fuma.

_______

Ai 38 de ani. Nu ai fumat niciodată. Te-ai prostit cateva zile, în clasa a XI-a de liceu. Te-a prins mama ta.  A fost convingătoare? Mai degrabă nu, însă s-a victimizat suficient încât tu să alegi să nu îi sporeşti chinul.

Ai 38 de ani. Fiul tău are 15. Ieri, când trecea pe lângă tine, ai simţit miros de ţigară. „Fumezi?”. „Nu. Ţi se pare”. Ai pus întrebarea deşi cunoşti răspunsul. El chiar mirosea a fum de ţigară. A fumat. E evident, însă speri ca el să te contrazică. Şi să îţi explice, eventual, că doar s-a prostit, că a fumat cineva în preajma lui, că…, orice ar putea să prelungească „status-quo” din căminul tău. Să prelungească inocenţa. Sau minciuna?

I-ai explicat că fumatul şi calitatea lui de membru al familiei care locuieşte în acelaşi spaţiu pot genera incompatibilităţi.… Citeste mai mult

mama mea

Ea are 62 de ani. A lucrat 25 de ani ca asistentă medicală în secţia de nou-născuţi a unui spital judeţean şi mulţumeşte şi acum, de câte ori îşi aduce aminte, despre faptul că pe tura ei nu a murit nici un copil. O mare parte din această perioadă s-a ocupat direct de salonul de prematuri. A prins perioada anilor 80 şi a avut în grijă, în mod curent, saloane de 30 – 35 de copii. Era extrem de obosită şi odată cu trecerea anilor îşi revenea foarte greu după turele de noapte. Nu a dormit niciodată în gardă.

Imaginaţi-vă cum şi cât de greu era să facă „toaleta” (să-i spele şi să îi înfeşe în scutece curate pe toţi bebeluşii din salon) în fiecare schimb. Imaginaţi-vă nu existau scutece de unică folosinţă. S-a rugat pentru copiii pe care îi prelua prematuri sau grav bolnavi de la sala de naştere şi îi aducea în salonul de care ea se ocupa.… Citeste mai mult

Martha, the ultimate sense

Martha. Un personaj. Din Noul Testament.

Care nu vine și nu pleacă. Care așteaptă. Să fie salvată. Care se roagă. Pentru viața. Viața Altuia.

Martha. Femeia care face sens așteptând și trăind viața celorlalți.

M-am gândit astăzi la Martha pentru că mi-am amintit de discuțiile aproape infinite in birourile din România, știți voi, acelea de la cafeaua de dimineața, sau de la cateringul de prânz, despre ceea ce fac sau mai degrabă nu fac bărbații, acasă, în familie, în România. M-am gândit la atâtea femei revoltate de absența lor, a bărbaților, din viața „casei”, la femeile care se plâng că trebuie să spele, să calce, să gătească, evident să aibă grijă de copii, în timp ce ei nu fac nimic.

M-am gândit că discuția e veche, consumă multă energie, iar geneția „corporatisetelor” nu a adus îmbunătățiri semnificative. Ok. Spală mașina de spălat. Însă rufele nu le sortează nimeni. Și tot trebuie să negociezi cu întreaga familie comanda la catering.… Citeste mai mult

Când pleacă copiii de acasă?

Când încep copiii să plece de acasă?

Când sunt pregătiţi.

Iar pregătirea lor, în mod absurd poate veţi spune, nu are legătură cu ei. De aceea încercări repetate, tensiuni inerente, certuri, insistenţe.

Pregătirea lor presupune deplina stăpânire a desprinderii, a ruperii, presupune deplinul curaj în a-ţi asuma ceva cu totul nou, necunoscutul. Sunt frumoşi toţi aceşti adolescenţi, tineri, care aleg să fie pregătiţi să călătorească, să se mute, să se desprindă de părinţi.

Sunt frumoşi şi purtători de speranţă, când sunt gata să plece flueirând, doar cu periuţa de dinţi în buzunar. Iar părinţii lor îşi vor fi făcut pe deplin „datoria” dacă reuşesc să nu îi încarce cu mult prea mult bagaj: control excesiv, culpabilizări repetate, presiunea pentru rezultat, aşteptări distonante.

Însă cum poţi, ca părinte, să îţi pregăteşti cel mai bine copilul să plece de-acasă?

Iubindu-l. Necondiţionat.… Citeste mai mult

Bolovani, sfârşit de iulie

În momentul acesta, fix în momentul acesta, am sentimentul că nu mă voi putea niciodată bucura suficient de proprietatea noastră de la ţară.

Iubesc curtea aceasta, locul meu preferat şi felul în care soarele apune între mine şi malul râului. Fiul meu spunea anul trecut că va fi ultima vară la Bolovani, când lucrurile vor arată, vor trăi încă suficient de sălbatice. Ne-am mobilizat greu anul acesta şi astfel cu toţii ne-am mai bucurat de încă o vară cu multă curte şi foarte puţine construcţii.

Soarele aşterne umbra stiloului pe foaie, către mine. O relaţia liniştitoare aceasta în care eu stau în faţa soarelui şi ştiu că Umbra este în spatele meu. Nu este aşa întotdeauna în Lumină?

Perspectiva aceasta pe care o am acum către cotul râului nu va mai exista vara viitoare. Între mine şi râu va exista un zid. Însă e posibil să revăd aceeaşi Lumină de la fereastra dormitorului ce urmează să se construiască.… Citeste mai mult