”It takes two to tango”

”It takes two to tango”

It takes two to tango este o expresie intraductibilă. Sugerează un ”ceva” în care sunt implicate minim două persoane, adică o pereche care este inseparabil conectată. Căci tangoul este dansul care cere celor doi mișcări câteodată în tandem iar altă dată în opoziție. Înțelesul a fost extins la a include orice situație în care este nevoie, prin definiție, de doi parteneri.

Am început astfel pentru că cea care m-a dus cu gândul la această expresie este o femeie, pasionată de tango, căreia nu îi voi da numele, din respect pentru cum cred că gândea odată, atunci când eram mai apropiate. Adică am lucrat sau eram des împreună, într-o gașcă de patru, până acum câțiva ani, când interesele personale s-au diversificat și rutina întâlnirilor trimestriale nu a mai adus suficientă valoare. Da, eram patru dar, ce-i drept, nu chiar atât de autentice și dezinhibate ca în ”sex and the city”… Pentru că nu am crescut și nu ne-am educat să fim astfel.… Citeste mai mult

Tincuța

Ar fi trebuit să fie Președinta. De fapt, potrivit documentelor, ea este prima Președintă a Federației Coaliția pentru Educație, la ea ne-am gândit și ea a primit susținere în septembrie 2014, la Moeciu, când s-a scris Actul Constitutiv al Federației. Energia începuturilor și, mai ales, discontinuitățile antrenate de necesara aliniere a părților este probabil să fi îi fi generat ei întrebări și nevoi dificil de armonizat astfel încât, în martie 2015, ne-a spus că ea se retrage, de tot, inclusiv cu organizația membră.

Eu mă despart greu de oameni și proiecte – accept plecările lor, înțeleg că atunci când apare o astfel de decizie este unilaterală și nu o pot eu influența. Dar, emoțional, le gestionez ca pe ceea ce sunt de cele mai multe ori: o pierdere. Întotdeauna cineva care pleacă ia ceva din tine cu el – amintirile unui timp care a fost și nu se va mai întoarce, momentele de tensiune sau celebrare, ajustarea de după, unii la alții.… Citeste mai mult

Un vals care durează o viață

Despre Măriuca Talpeș și povestea ei, într-o zi se va scrie o carte. Și va avea multe capitole, câte unul pentru fiecare rol social pe care se străduie să îl construiască cât mai bine.

Cea mai mare nedreptate pe care cred că i-aș putea-o face ar fi să scriu despre ea din perspectiva de fiică, sau soție sau mamă. Toate aceste roluri o definesc, contribuie la cine este ea astăzi, dar a muncit enorm pentru a avea performanță în îndeplinirea lor și ea nu este doar suma acestor roluri.

Mie îmi place Măriuca pentru pasiunea pe care o pune în a schimba ceva în educația din România. Ceva ce este potrivit cu ceea ce este și ceea ce simte ea, dar alegând, perseverentă să contribuie.

Nu știu povestea Galei Merito, am realizat în timp ce scriam că nu știu cum a început. Știu, am auzit toate cârcotelile, că profesorii sunt mai degrabă din colegii centenare, că printre ei sunt autori de manual Intuitext, pe care le editează ea, că nu sunt suficienți profesori de… sau de….… Citeste mai mult

Furia unei ongiste

În povestea mea cu Maria, de fiecare dată blândă și generoasă cu mine, a existat un moment ciudat, cauzat de un ”like” dat fără mare atenție. Am rumegat acel moment și încă o mai fac, nefiindu-mi clar dacă sunt supărată pe mine, sau pe contextul creat. Dar mărturisesc că nu mi-a plăcut de mine – ar fi trebuit să fiu mai clară…

Am auzit-o ultima dată în public pe Maria la Romanian Business Leaders’ Summit, în panelul dedicat educației, vorbind despre furie. Am auzit-o de multe ori vorbind, am avut conversații cu sens, repetate, în ultimii trei ani. Dar pasiunea cu care a vorbit în martie a.c. despre furia ei, despre cum funcționează aceasta ca motor pentru acțiune, pentru activism, m-a lăsat cu întrebarea dacă ”furia” este mai degrabă o emoție pozitivă sau negativă?

Asociația OvidiuRo, Maria, dar și Leslie, au fost aproape de proiectul Coaliției chiar înainte de a exista el.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Toți oamenii Președintelui. Și-o femeie (una din zece).

Pagina ei de facebook se deschide cu citatul „If everything is under control, you are going too slow.” – Mario Andretti (1940-)

Vorbind într-o zi cu Traian Brumă despre ea, el mi-a spus că întotdeauna a fost impresionat de energia și determinarea ei și că el, unul, și-a imaginat că partenerul pe care și-l va alege va fi un bărbat așa… “larger than life” (percepție construită în perioada activității din structurile de reprezentare ale studenților din România și Europa, cazul ei).

A făcut o facultate de marina fiind convinsă că va fi ofițer și comandat de navă.

Și aș putea să mă opresc aici pentru că tabloul este deja format. Pe mine și alții, cumva ne-a vrăjit ca, din 2016 încoace, cu sau fără convingere ideologică, să executăm, uneori chiar cu drag, “comenzile” de contribuție voluntară din proiectul “România Educată”. Întâmplarea a făcut ca proiectul Coaliției pentru Educație să înceapă în 2015, astfel încât culoarele de consultare și participare, intensificate în 2016, să ducă domeniul educației la un context de dezbatere nemaiîntâlnit până acum.… Citeste mai mult