Bunătatnica Ioana

Bunătatnica Ioana

A fost ziua Ioanei. Cum care Ioana?

Ioana care scrie ca nimeni alta.

Ioana care ne ajută la Coaliție cu găsirea celor mai potrivite cuvinte.

Ioana care s-a mutat peste noapte de la Oradea la București, ca să fie profesoară de română. Și puțin învățătoare.

Bine…, să vă spun totuși: să fie chiar și puțin scriitoare.

Deși ar merita să fie scriitoare mai mult.

Și argumentul meu sunt poveștile adunate pe bunătate.ro.

Ioana a apărut cu mult curaj în viața Coaliției. A făcut ce au făcut și alți oameni buni, a avut încredere în anunțurile noastre și a crezut că ne căutăm, “pe bune”, transparent, colaboratori.

Ioana îi ajută și pe cei de la “Dăruiește viața”. Și are în minte multe povești pe care eu nu le-aș putea duce. Ca una dintr-o seară recentă când căuta, și ea, sprijin pentru un tată care-și pierduse copilul.

A fost ziua Ioanei, luni, pe 23 aprilie.… Citeste mai mult

Afară-i vopsit gardul. Și asta nu e rău, dimpotrivă.

Gândurile zilei de 23 aprilie sunt ale Corinei Puiu. A fost de la început în lista mea de 40 (#40defemei, #40delumini), însă nu s-au așezat până acum cuvintele.

Revin destul de des la povestea ei și la reflexiile poveștii ei, așa cum le văd sau “aud” public, la poveștile despre poveste. Cu preocupare pentru detalii și atenție la riscul de (pre)judecată. Gândurile mi s-au clarificat la finalul lunii martie, când Corina a petrecut mai mult timp cu noi, la Coaliția pentru Educație, în cadrul Adunării Generale.

Corina pare să fi fost toată viața de până acum în situația de a dovedi că este cea mai bună. Că se poate paria pe ea, căci va găsi resurse, cumva, să împlinească rămășagul.

Au plecat în proiectul TfR în tandem, ea și John, cu abordarea profesionistă a lui John, american style și stilul ei inconfundabil de “răzbătătoare”. Mi-a aduc aminte foarte bine o discuție cu John, din primul an al Coaliției, când îmi vorbea despre pregătirea tranziției și presiunea emoționalului din organizație.… Citeste mai mult

Când “Școala” face parte din familie

Norocoasă. Eu și toți cei trei copiii ai noștri (o familie numeroasă, după standardele de astăzi…) am avut norocul de a experimenta în viață o singură educatoare și o singură învățătoare. Și, probabil că, peste un an, vom trage linie și acesta va rămâne “totalul”.

Norocul nostru s-a bazat și pe alegerea de a avea încredere într-o învățătoare la început de drum. Provocarea pe care mi-am ales-o zilele acestea este să scriu despre lecții și învățături primite sau facilitate de femei. Ceea ce am văzut eu, ca la nimeni alta, la “Doamna Raluca”, Învățătoarea, a fost modul în care a navigat printre modelele pe care și le-a ales în profesie. Prin ea, combinat cu experiența din resurse umane, am înțeles mai bine cum funcționează un “model” la cineva mai tânăr, dar deschis învățării în fiecare zi.

Există o foame a tinereții, o căutare de identitate și de sens. Cred că diferența dintre împlinire și neîmplinire, indiferent de felul organizației în care funcționezi, de natura muncii, poate fi data de oamenii cu care te întâlnești în primii ani de carieră pofesională.… Citeste mai mult

“Profesoara de română”

Eu însămi ar fi trebuit să fiu profesoară de română, de limba și literatura română. Dar pe de o parte m-am îndrăgostit (altă poveste) și, pe de altă parte, am trăit confuzia dintre a avea și a fi, cu scuza vremurilor grele, din punct de vedere economic și financiar – am scris deja în povestea 3/40 despre alegerile tinereții.

Întâmplarea a făcut însă să cunosc, să am în apropiere, câteva profesoare excepționale: Doina, Elena, Otilia, Ioana, Carmen, Monica, Dana și încă mai multe ale căror prenume poate l-am uitat. Au un fel anume acești profesori, aceste profesoare, care se ocupă de cuvinte, de alcătuirea lor în texte.

Dacă aș fi rămas profesoară mi-ar fi plăcut peste ani să am integritatea și verticalitatea uneia dintre profesoarele copiilor mei. Este “cea mai profesoară” – nu intră în jocurile de putere, nu se combină cu oameni de calitate îndoielnică, este cu desăvârșire dedicată copiilor ei, elevilor ei, mici sau mari.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Simonei nu-i poți spune ”nu”.

 

Astăzi scriu despre Simona (David) Crisbășanu. Și ultimii mei trei ani cu ea…

În fapt ne-am intersectat acum mulți, mulți ani, la o conferință de coaching, a celor patru școli care funcționau pe atunci în România. Ea era încă la Adevărul, a fost un fel de șefă la marketing, cred. Pe vremea aceea deja se uita cu atenție la educație și posibilitatea de a interveni. Nu s-a legat nimic atunci între noi două. Dar ea s-a apucat, voinicește, de Zburd – educație prin coaching.

Abia prin 2014 cred că a reușit să mă ”combine”, în contextul întâlnirilor de comunitate Restart în educație. Lucrurile au culminat cu tabăra de la Moeciu, unde lumea din educație, cea bună 😉 își planificase să lucreze pe statutul și actul constitutiv al Coaliției pentru Educație. Acolo s-a stabilit forma de federație și structura de membri formată exclusiv din persoane juridice – ong-uri. Vă spun toate acestea ca să știți cine e ”nașa” mea în proiectul Coaliției, în condițiile în care eu nu eram din grupul care visa de ani buni la acest proiect de coalizare.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,