Atât de diferită.

Atât de diferită.

Anywhere I go, you go.

Port cu mine poezia de câteva zile – pare o taină. O taină despre mine. Pare că pe mine mă port și alegerile mele. Viața mi-a fost atât de generoasă și călătoriile despre oameni minunate!

Cândva, îmi imaginam că doar oamenii care nu vor nu primesc daruri sau nu pot vedea ceea ce este bun în ceilalți. Personal, mă bucură să mă placă ceilalți din jurul meu, mă încarcă cu energie. Dar am învățat să trăiesc și dacă sunt bârfită pe la colțuri, sau criticată. Nu îmi cade bine, fac greșeli și compensez cu ciocolată.

Îmi imaginam că încrederea este o alegere personală,a dică toți putem alege mai degrabă să avem, decât să nu avem încredere. Și am învățat că oamenii sunt diferiți. Pentru cei care nu simt lumea prin emoții sau care nu plâng atunci când se întristează, simt compasiune. Pentru cei categorici, care știu foarte clar ce este alb și ce este negru, simt invidie deseori – căci îmi imaginez că viața e mai simplă când o modelezi în acord cu valorile tale.… Citeste mai mult

Final. Final?

Povestea, pe scurt.

Povestea provocării se oprește aici.

”Hristos S-a Înălțat!” și-au spus astăzi ortodocșii din România. Și așa am făcut și eu la cel dintâi telefon al dimineții, cu mama mea. Am mărturisit bucuria unei închideri. Ca și cum mi-am luat un canon: să fiu atentă la mine și gândurile mele, într-un exercițiu de voință și disciplină dus cu mine patruzeci de zile. Nu a fost Camino, nu a fost India, nu a fost o lungă vacanță. Pentru că am vrut să pot să duc truda zilelor obișnuite cu gândul că, în fiecare zi, pot construi momentul care să mă hrănească.

Am scris. Am fost inspirată de întâmplările zilei. Am scris ca-ntr-o asumare – am vrut să văd dacă pot să fiu, în fiecare zi, prezentă în viața mea, într-o formă de recunoștință adevărată – lipsită de ego și așteptări. Am fost la birou, am fost plecată din București, mi-am sărbătorit soțul și puiul mic, ne-am mutat cu biroul la c4c, am continuat să pun timp în Coaliție.… Citeste mai mult

O familie numeroasă

Cea mai dificilă alegere a unei femei. Probabil.

Astăzi dimineața m-am întors de la Sibiu. Eram în tren și am încercat să scriu încă un text, m-ar fi ajutat în dinamica săptămânii.

Și am avut brusc conștiența realității că din portretele mele, deși au fost pe listă, lipsesc femei care încă poarta grija unor copii care sunt deja mari, sau care au trecut prin experiența ca cel puțin unul dintre copii să plece din țară sau să aibă o poveste specială și să nu îl poată ajuta așa cum și-ar dori, de fapt. Mirela, de exemplu, tu ești în prima categorie, căci am vrut să echilibrez povestea Corinei în rotundul Teach din care tu faci parte de la începuturi. Dar mi-ai spus la ultima întâlnire despre decizia de plecare a încă unui copil. Și am luat-o cu mine ca să o port și să rezoneze cu vremurile pe care le trăim ca mame.Citeste mai mult

Eu nu sunt mama ta

din grădina mamei mele

Îmi las privirea să colinde pe fereastră. Trenul trece prin platoul Făgărașilor, e soare, iarba este deja mare și promite un cosit spornic pentru gospodari. Munții mai poartă ceva urme de zăpadă, dar platourile verzi din apropiere confirmă că, cel puțin pentru ovăzul de-aproape un metru, se apropie vara treieratului.

Rândurile de cuiburi de cartofi, aliniate perfect de mâna cuiva care a făcut asta repetat zeci de primăveri mă fac să mă întreb cum vor fi locurile acestea peste doar câteva zeci de ani. Vor mai fi locuite? Casele acestea vor mai fi troienite și colindate iarna de Crăciun? Uneori cred că, cu fiecare casă în care mor proprietarii și nimeni nu o mai locuiește, ne abandonăm țara mai profund decât dacă am emigra. Șoselele unei țări sunt ca un sistem circulator: ele duc viața în cele mai îndepărtate cotloane. Și o dată cu viața vin și copiii, școlile, viitorul.… Citeste mai mult

Fata lui tata

„Fata lui tata” este ceva ce eu nu am fost și nici nu mai am șanse să fiu. Probabil că aceasta este una dintre tristețile vieții mele: să mă desprind de tatăl meu, natural, la adolescență, știți voi, momentul acela simpatic în care ne certăm cu părintele de sex opus. Apoi am și plecat de acasă la facultate și părinții mei s-au despărțit. El s-a îmbolnăvit și a murit destul de tânăr.

Iar eu tânjesc după timpul acela, imaginar, al bătrâneții lui și al înțelepciunii mele.

Însă știu câteva doamne, mai tinere sau mai puține tinere, la care mă pot gândi ca la un personaj colectiv pentru textul meu de astăzi. Mă uit la ele și la cum li se luminează fața povestind despre tații lor, despre amintirile lor comune. Și mă bucură convingerea lor fermă că au fost iubite în copilărie, că tatăl lor nu a avut și nu are niciun regret că sunt fete.… Citeste mai mult