Port cu mine poezia de câteva zile – pare o taină. O taină despre mine. Pare că pe mine mă port și alegerile mele. Viața mi-a fost atât de generoasă și călătoriile despre oameni minunate!

Cândva, îmi imaginam că doar oamenii care nu vor nu primesc daruri sau nu pot vedea ceea ce este bun în ceilalți. Personal, mă bucură să mă placă ceilalți din jurul meu, mă încarcă cu energie. Dar am învățat să trăiesc și dacă sunt bârfită pe la colțuri, sau criticată. Nu îmi cade bine, fac greșeli și compensez cu ciocolată.

Îmi imaginam că încrederea este o alegere personală,a dică toți putem alege mai degrabă să avem, decât să nu avem încredere. Și am învățat că oamenii sunt diferiți. Pentru cei care nu simt lumea prin emoții sau care nu plâng atunci când se întristează, simt compasiune. Pentru cei categorici, care știu foarte clar ce este alb și ce este negru, simt invidie deseori – căci îmi imaginez că viața e mai simplă când o modelezi în acord cu valorile tale.… Citeste mai mult

Îmi las privirea să colinde pe fereastră. Trenul trece prin platoul Făgărașilor, e soare, iarba este deja mare și promite un cosit spornic pentru gospodari. Munții mai poartă ceva urme de zăpadă, dar platourile verzi din apropiere confirmă că, cel puțin pentru ovăzul de-aproape un metru, se apropie vara treieratului.

Rândurile de cuiburi de cartofi, aliniate perfect de mâna cuiva care a făcut asta repetat zeci de primăveri mă fac să mă întreb cum vor fi locurile acestea peste doar câteva zeci de ani. Vor mai fi locuite? Casele acestea vor mai fi troienite și colindate iarna de Crăciun? Uneori cred că, cu fiecare casă în care mor proprietarii și nimeni nu o mai locuiește, ne abandonăm țara mai profund decât dacă am emigra. Șoselele unei țări sunt ca un sistem circulator: ele duc viața în cele mai îndepărtate cotloane. Și o dată cu viața vin și copiii, școlile, viitorul.… Citeste mai mult