Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

  1. Joia trecută, în drumul de navetă dinspre București m-am întrebat de ce nu avem în tradiția Bisericii Ortodoxe ritualul ”spălării picioarelor”, ritual inspirat din gestul similar făcut de Iisus pentru apostoli.

Mai multe culte: catolicii, protestanții, anglicanii, luteranii, metodiștii, presbiterienii, dar și bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, bisericile ortodoxe orientale – armenii, copții și sirienii parctică ritualul spălării picioarelor, de regulă în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Pe măsură ce au trecut veacurile, ritualul a fost întărit cu mai multe semnificații. Ba chiar, în 2016 s-a anunțat că Liturghierul Roman a fost revizuit pentru a permite și spălarea picioarelor femeilor – anterior era permisă doar spălarea picioarelor bărbaților.

Care să fi fost, deci, fundamentarea deciziei Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și, în particular, a Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca un astfel de ritual să nu fie inclus în practica comună[i], dacă nu chiar în slujba din Joia Mare?… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

mamă, pe viață

Dintre toate roluri pe care le poate avea o femeie, cel „fără de sfârșit” este cel de mamă.

Pântecul meu, chiar și în cele mai dramatice și neașteptate alegeri, va fi fost întâia casă a copilului meu.

Și semnele trecerii lui, prin mine, mă vor marca pe veci.

Nu voi fi nici mai bună și nici mai rea, fiind mamă.

Fiind mamă, nu sunt diferită față de alte femei. În sensul că nu rolul de mamă mă diferențiază.

„Marca” aceasta, care m-a însemnat „până ce moartea ne va despărți”, de-adevăratelea, e ca un cablu uriaș de emoții și informații căruia i s-a blocat heblu în momentul în care am născut.

Când unul dintre ei, oricare, oricât de mare ar fi, la orice distanță ar fi, are o problemă serioasă, emoțională, de sănătate, eu sunt prezentă. Și creierul meu mută pe sistemul de operare „supraviețuirea speciei”. Toate resursele sunt alocate acestui mod de operare.… Citeste mai mult

Să fii femeie, e complicat

Să fii femeie e complicat,

pentru că întotdeauna ești prea înaltă sau prea scundă,

prea slabă, prea tânără sau prea grasă,

și ce să vezi, deseori ești chiar și prea frumoasă.

 

Să fii femeie e complicat,

pentru că nu ai nici o scuză,

să fii prea slabă sau prea grasă,

și să îți dorești ca, „în zilele acelea”,

să stai ascunsă în casă.

 

Să fii femeie nu e suficient,

trebuie să fii secretară, mamă sau ajutătoare,

la tot ce înseamnă împlinirea visurilor celor din preajmă.

 

Să fii femeie presupune,

să crești, să îți alegi o meserie,

să te măriți, să îți iei casă, bărbat și copii.

Altfel, poți să faci ce vrei tu, ba chiar și tot ceea ce face un bărbat,

Să fii femeie e complicat.

Dar…, drumul ei către ea ar putea fi mai relaxat.

 

În tinerețe aș fi vrut să știu mai multe despre corpul meu, despre relația dintre minte, corp și suflet, despre cât de mult înseamnă o atingere, despre cum funcționează hormonii și cum contează prietenia.… Citeste mai mult

Atât de diferită.

Port cu mine poezia de câteva zile – pare o taină. O taină despre mine. Pare că pe mine mă port și alegerile mele. Viața mi-a fost atât de generoasă și călătoriile despre oameni minunate!

Cândva, îmi imaginam că doar oamenii care nu vor nu primesc daruri sau nu pot vedea ceea ce este bun în ceilalți. Personal, mă bucură să mă placă ceilalți din jurul meu, mă încarcă cu energie. Dar am învățat să trăiesc și dacă sunt bârfită pe la colțuri, sau criticată. Nu îmi cade bine, fac greșeli și compensez cu ciocolată.

Îmi imaginam că încrederea este o alegere personală,a dică toți putem alege mai degrabă să avem, decât să nu avem încredere. Și am învățat că oamenii sunt diferiți. Pentru cei care nu simt lumea prin emoții sau care nu plâng atunci când se întristează, simt compasiune. Pentru cei categorici, care știu foarte clar ce este alb și ce este negru, simt invidie deseori – căci îmi imaginez că viața e mai simplă când o modelezi în acord cu valorile tale.… Citeste mai mult

Final. Final?

Povestea provocării se oprește aici.

”Hristos S-a Înălțat!” și-au spus astăzi ortodocșii din România. Și așa am făcut și eu la cel dintâi telefon al dimineții, cu mama mea. Am mărturisit bucuria unei închideri. Ca și cum mi-am luat un canon: să fiu atentă la mine și gândurile mele, într-un exercițiu de voință și disciplină dus cu mine patruzeci de zile. Nu a fost Camino, nu a fost India, nu a fost o lungă vacanță. Pentru că am vrut să pot să duc truda zilelor obișnuite cu gândul că, în fiecare zi, pot construi momentul care să mă hrănească.

Am scris. Am fost inspirată de întâmplările zilei. Am scris ca-ntr-o asumare – am vrut să văd dacă pot să fiu, în fiecare zi, prezentă în viața mea, într-o formă de recunoștință adevărată – lipsită de ego și așteptări. Am fost la birou, am fost plecată din București, mi-am sărbătorit soțul și puiul mic, ne-am mutat cu biroul la c4c, am continuat să pun timp în Coaliție.… Citeste mai mult