O familie numeroasă

O familie numeroasă

Astăzi dimineața m-am întors de la Sibiu. Eram în tren și am încercat să scriu încă un text, m-ar fi ajutat în dinamica săptămânii.

Și am avut brusc conștiența realității că din portretele mele, deși au fost pe listă, lipsesc femei care încă poarta grija unor copii care sunt deja mari, sau care au trecut prin experiența ca cel puțin unul dintre copii să plece din țară sau să aibă o poveste specială și să nu îl poată ajuta așa cum și-ar dori, de fapt. Mirela, de exemplu, tu ești în prima categorie, căci am vrut să echilibrez povestea Corinei în rotundul Teach din care tu faci parte de la începuturi. Dar mi-ai spus la ultima întâlnire despre decizia de plecare a încă unui copil. Și am luat-o cu mine ca să o port și să rezoneze cu vremurile pe care le trăim ca mame.

Cât despre poveștile femeilor care nu își pot ajuta copiii, din motive de boală sau de alegeri pe care aceștia trebuie să și le ducă personal – ambele reprezentări ale neputințelor noastre ca părinți, în perioada aceasta mi-e greu să le port pe ale mele, darmite pe ale lor.… Citeste mai mult

Eu nu sunt mama ta

Îmi las privirea să colinde pe fereastră. Trenul trece prin platoul Făgărașilor, e soare, iarba este deja mare și promite un cosit spornic pentru gospodari. Munții mai poartă ceva urme de zăpadă, dar platourile verzi din apropiere confirmă că, cel puțin pentru ovăzul de-aproape un metru, se apropie vara treieratului.

Rândurile de cuiburi de cartofi, aliniate perfect de mâna cuiva care a făcut asta repetat zeci de primăveri mă fac să mă întreb cum vor fi locurile acestea peste doar câteva zeci de ani. Vor mai fi locuite? Casele acestea vor mai fi troienite și colindate iarna de Crăciun? Uneori cred că, cu fiecare casă în care mor proprietarii și nimeni nu o mai locuiește, ne abandonăm țara mai profund decât dacă am emigra. Șoselele unei țări sunt ca un sistem circulator: ele duc viața în cele mai îndepărtate cotloane. Și o dată cu viața vin și copiii, școlile, viitorul.

E ca o scrisoare ceea ce vreau să îți scriu, draga mea.… Citeste mai mult

Fata lui tata

„Fata lui tata” este ceva ce eu nu am fost și nici nu mai am șanse să fiu. Probabil că aceasta este una dintre tristețile vieții mele: să mă desprind de tatăl meu, natural, la adolescență, știți voi, momentul acela simpatic în care ne certăm cu părintele de sex opus. Apoi am și plecat de acasă la facultate și părinții mei s-au despărțit. El s-a îmbolnăvit și a murit destul de tânăr.

Iar eu tânjesc după timpul acela, imaginar, al bătrâneții lui și al înțelepciunii mele.

Însă știu câteva doamne, mai tinere sau mai puține tinere, la care mă pot gândi ca la un personaj colectiv pentru textul meu de astăzi. Mă uit la ele și la cum li se luminează fața povestind despre tații lor, despre amintirile lor comune. Și mă bucură convingerea lor fermă că au fost iubite în copilărie, că tatăl lor nu a avut și nu are niciun regret că sunt fete.… Citeste mai mult

A ales viața.

Acum vreun an, în curând se va face, Cristina, care îl reprezenta pe Traian în Consiliului Director al Coaliției, ne-a spus că ea se retrage – urma să aibă ceva mult mai important de făcut.

De-atunci știm despre ea doar ce minunat este în parcul IOR, când se plimbă sau aleargă cu copilul, ce bine funcționează comunitățile de mămici și, indirect, de la cei care l-au văzut direct, că probabil au, ea și soțul ei, cel mai fericit copil din lume – întruparea bucuriei pure. Și, recunosc, aș fi putut fi invidioasă.

Pentru că acum doi ani acestea toate erau doar în plan, am scris, pentru organizații, un proiect comun pe care strădui să îl coordonez. Îmi lipsește prezența ei, dar îmi imaginez că e o iluzie – un proiect pocu este un proiect oricum greu de coordonat, mai ales când finanțatorii modifică semnificativ contextul de implementare prin ajustarea unor condiții ale apelului inițial.… Citeste mai mult

Modelul maturității mele profesionale

”Working hard when my heart is in it and learning from others.”

Așa se descrie Virginia pe profilul de LinkedIn. Voi scrie acest text aici și mă voi mai gândi dacă este potrivit să îl promovez.

Pentru că ea este o artistă responsabilă cu ceea ce spune și cui spune.

Revin.

București, 27 aprilie 2018 – am scris acest text și mă voi mai gândi dacă este potrivit să îl promovez (19/20)… Citeste mai mult