vreau să fiu zână

vreau să fiu zână

Am vorbit cu tine, am încercat. Ei bine…, nu! Nu ai înţeles. Eu nu vreau sa fiu normală, adică să fiu nervoasă, să ţip, să pun presiune.

Eu vreau să fiu zână.

Îmi place teribil de mult. Să vorbesc cu oamenii şi, mai ales, să îi ascult. Teribil de mult…

Ştiu că voi fi acuzată de egoism. Pentru că atunci când îi ascult, când le „dau” din timpul meu,  nu o fac pentru ei, ci pentru mine. O nevoie a mea este acoperită de această ascultare. Adică, ascultându-i pe ei, mă ascult pe mine? Este în regulă. Pot să mă obişnuiesc cu această dimensiune egoistă a mea.

În plus am citit eu şi chiar am văzut în câteva filme, zânele pot fi şi nervoase: de pildă când pun în calea eroului tot felul de piedici ca să îl întârzie în planul pe care îl are. Pot fi supărate şi atunci plouă, sau fulgeră, sau pur şi simplu bate vântul mai tare şi îţi răstoarnă ceaşca de cafea peste cartea pe care tocmai o citeşti.… Citeste mai mult

Alb

Întoarceri repetate în timp. Bucle. Lecţii neînvăţate. De bunicii tăi. De părinţii tăi. De tine. Posibil, de copiii tăi.

Greşelile unei generaţii. Lecţii neînvăţate. Şi repetate. Deşeuri. Multe deşeuri. Poate că ecologie nu înseamnă a recicla PET-uri. Poate că înseamnă să fii responsabil cu stările tale sufleteşti, cu emoţiile tale. Înseamnă să transformi fiecare emoţie, pozitivă sau negativă, în valoare, în învăţătură, în cuprindere. În tine.

Alb.

De la zăpada de afară.

Anul meu de patruzeci este cel mai frumos dar pe care l-am primit. A fost aşa cum l-am intuit. Plin de energie. Anul meu de patruzeci, trăirile lui, experienţele lui, m-au condus la acest moment. Astăzi m-am aflat în faţa unei liste. A prietenilor lui, cei mai mulţi. Pe puţini dintre ei îi pot număra şi printre oamenii cu care îmi place mie să mă întâlnesc.

Acum un an îi spuneam unei prietene că sunt hotărâtă să consum timp întâlnindu-mă cu alţii doar dacă întâlnirea, comunicarea, relaţia este autentică.… Citeste mai mult

m-aş strânge în braţele tale

Cândva scriam. Evident scriam în liceu, scriam poezii. Iubeam.

Însă astăzi, între proceduri, achiziţii, adrese oficiale, discuţii strategice despre afacere, s-au strecurat în mintea mea, chemate de soarele incredibil al zilei, de starea de bine, de toamnă, de parc, de iubire, câteva cuvinte:

„m-aş strânge în braţele tale,

în braţele tale m-aş cuprinde

asemeni unui ghem

pe care să îl rostogoleşti

şi mai apoi să-l deşiri, iubindu-l…”

pentru cei care înţeleg că o anume emoţie, o anume stare, o anume chemare către vers s-a întâmplat astăzi, pentru cei care văd legătura dintre emoţia zilei şi plecarea unui poet, nu a omului ci a poetului, pentru toate versurile lui, tot ceea ce a facilitat el, ca intermediar între „ceva” şi emoţiile mele din anii de liceu,

încropirea acelor cuvinte în mintea mea este doar o altă manifestare a faptului că suntem doar parte dintr-un întreg.

(şi a mai existat o legătură: mi-am dorit astăzi să mă plimb prin parc de mână, cu un băiat, având din nou 18 ani şi chiulind de la şcoală – ceea ce nu am făcut, din păcate, la acel timp…).… Citeste mai mult

stand by me

Astazi John Lennon ar fi implinit 70 de ani.
(ar fi fost, probabil, interesant sa vedem pe primele pagini ale revistelor de scandal, cum ar fi fost si cat l-ar fi costat separarea de sotia lui.)
 
Interesant este ca, poate, la 70 de ani, viata lui ar fi fost plictisitoare si monotona. Nimic din gloria si bucuria vietii de la 40 de ani, sa spunem, nu ar mai fi existat. Insa daca nu ar fi fost asa?
Daca acum ar fi stat, tolanit, intr-un fotoliu, avand marea si soarele in fata, auzind in surdina galagia facuta de nepoti si/sau stranepoti, avand la indemana un platou cu branzeturi si simtind mirosul gratarului de peste facut de pescarii din vale, de pe coasta…
 
Si astfel ma intreb: „cum fac oamenii sa imbatraneasca frumos?”
Cat de mult trebuie sa iubesti intr/o viata, cat de profund, cat de „mai mult decat orice” pentru a avea parte de linistea deplina a asfintitului?… Citeste mai mult

să fii dar să nu fii, în fapt

Mă trezesc. Duş. Mic dejun? Poate. Haine. Maşină. Birou. Cafea. Telefoane. Task-uri. Unele după altele. Neplăceri. Faci ceea ce trebuie. Trebuie să faci foarte multe lucruri. Lipseşti. Nu, nu de la birou. Lipseşti din viaţa ta. Şi din viaţa celor de lângă tine.

Lipseşti din tine. Din ceea ce te defineşte. Lipseşti săptămâni din blogul tău. Pentru că înţelegerea pe care ai făcut-o cu tine, încă de la început, înţelegerea ta cu tine este să scrii când poţi. Însă când poţi? Poţi să scrii atunci când eşti prezent în viaţa ta. Poţi să scrii pentru că eşti. Adică poţi să fii. Prezent. fully aware…

Am note, idei de dezvoltat într-un eventual text, trecute pe scurt în telefonul mobil. Aşa sunt probabil şi proiectele mele: idei de dezvoltat, notate în câteva cuvinte, într-o memorie uitată, amestecată. Poate că unii vor spune: „e vineri dupa-amiază, nu mai are nimic de făcut. Poate să scrie.Citeste mai mult