Ironia bugetului lui Dragnea

Ironia bugetului lui Dragnea

O pizza mică sau mare? Căutând o parabolă care să ajute textul de mai jos, mi-am adus aminte de o dezbatere pe un forum, despre costul și consistența unei pizza, calculate per cm2. Concluzia era că o pizza mai mare este mai rentabilă.

Așa și cu bugetul național și descentralizarea. Preferăm să comandăm multe pizza mici, „fiecare cu-a lui”, decât să avem o felie decentă, dintr-o pizza împărțită cu alții. Iar filmul scurt de aici explică foarte clar adevărurile fragmentării guvernanței locale din România.

Au „transpirat” discuțiile de ieri, pe tema bugetului și alocărilor pentru administrațiile locale, găzduite de Asociația Municipiilor din România. Mie totdeauna mi-au plăcut momentele de „criză”, am un apetit, o bucurie pentru ele – cred că sunt cele mai bune momente pentru transformare. Pe scurt, criza e deja în proces, schimbarea devine o soluție și capătă susținători. Pe ziare.com, citesc despre momentele „lor” de sinceritate – o dovadă că ei știu care sunt răspunsurile, încă de la bugetul lui 2018.… Citeste mai mult

Etichete:

Final. Final?

Povestea provocării se oprește aici.

”Hristos S-a Înălțat!” și-au spus astăzi ortodocșii din România. Și așa am făcut și eu la cel dintâi telefon al dimineții, cu mama mea. Am mărturisit bucuria unei închideri. Ca și cum mi-am luat un canon: să fiu atentă la mine și gândurile mele, într-un exercițiu de voință și disciplină dus cu mine patruzeci de zile. Nu a fost Camino, nu a fost India, nu a fost o lungă vacanță. Pentru că am vrut să pot să duc truda zilelor obișnuite cu gândul că, în fiecare zi, pot construi momentul care să mă hrănească.

Am scris. Am fost inspirată de întâmplările zilei. Am scris ca-ntr-o asumare – am vrut să văd dacă pot să fiu, în fiecare zi, prezentă în viața mea, într-o formă de recunoștință adevărată – lipsită de ego și așteptări. Am fost la birou, am fost plecată din București, mi-am sărbătorit soțul și puiul mic, ne-am mutat cu biroul la c4c, am continuat să pun timp în Coaliție.… Citeste mai mult

O bunică. Una dintre ele.

O bunică a murit ieri. Undeva în familia mea lărgită. Am vorbit despre moarte. Și întrebarea unuia dintre copii a venit natural:

„- Când știi că ți-a murit copilăria?”

O bunică a murit ieri. Și tu știi că nu mai ești nepoata sau nepotul nimănui.

Mai întâi e vestea. Seacă pentru că de data aceasta moartea a ales să vină brusc.

Peste câteva zile te vei lovi de reflexul de a suna, așa cum o făceai aproape zilnic. Va fi doar un număr de telefon rămas în memorie, la care nu mai răspunde nimeni. O casă care nu mai are viață, care moare și ea, încetul cu încetul.

Pe undeva pe lângă tine este și un părinte care a rămas orfan. Și care se învinovățește că nu a făcut suficient. Ca și cum viața se trăiește la categoria „insuficient”, ca și cum te miri poate pentru prima dată cum mai poți respira când se întâmplă așa ceva.… Citeste mai mult

Femei care sunt Lumină

Unele dintre muzele mele s-au așteptat să scriu despre ele. Altele nu.

Unele dintre muzele mele sunt în apropierea mea, familie, colaboratori și tot așa. Altele nu. Majoritatea dintre ele sunt însă reprezentantele unui grup mai mare de femei, care au atribute asemănătoare.

Eu sunt cea privilegiată că le cunosc și că pot să îmi traduc, într-o învățătură valoroasă pentru mine, ceea ce înțeleg din felul lor de a fi.

Câteodată ezit să scriu explicit pentru că, uitându-mă, cu ochii mei, la ceea ce văd în jurul lor, mă gândesc că s-ar putea să nu li potrivească gestul meu. Sunt convinsă că voi rata poate, în interiorul celor 40 de zile, femei importante pentru mine. Recunosc că mă risc și îmi păstrez privilegiul de a mai scrie astfel de texte și mai spun că niciuna dintre ele nu a fost avertizată dinainte…

Cum nici Mariana nu a fost.

Cuvintele scrise despre Maria Gheorghiu au generat nuanțe diferite de reacții.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

Furia unei ongiste

În povestea mea cu Maria, de fiecare dată blândă și generoasă cu mine, a existat un moment ciudat, cauzat de un ”like” dat fără mare atenție. Am rumegat acel moment și încă o mai fac, nefiindu-mi clar dacă sunt supărată pe mine, sau pe contextul creat. Dar mărturisesc că nu mi-a plăcut de mine – ar fi trebuit să fiu mai clară…

Am auzit-o ultima dată în public pe Maria la Romanian Business Leaders’ Summit, în panelul dedicat educației, vorbind despre furie. Am auzit-o de multe ori vorbind, am avut conversații cu sens, repetate, în ultimii trei ani. Dar pasiunea cu care a vorbit în martie a.c. despre furia ei, despre cum funcționează aceasta ca motor pentru acțiune, pentru activism, m-a lăsat cu întrebarea dacă ”furia” este mai degrabă o emoție pozitivă sau negativă?

Asociația OvidiuRo, Maria, dar și Leslie, au fost aproape de proiectul Coaliției chiar înainte de a exista el.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,