O țară mică și ghemuită care așteaptă

O țară mică și ghemuită care așteaptă

Știți deja că este mică, nu-i așa?

Un copil zgribulit și ghemuit în el însuși de teama de a crește mare într-o lume în care se regăsește tot mai puțin.

Ani de zile, înțepenită în piatră, a stat cuminte pe un soclu, în anticamera dormitorului Reginei Maria, la Palatul Cotroceni.

Ani de zile suntem mici și când începem să creștem ne chircim în noi înșine și ne cuprindem în brațe, ca să ne ferim de răul care ne-nconjoară când devenim adulți. Căutând să creștem plecăm pe jos până la Paris sau, în timpuri mai moderne, pe Camino. Însă ne-ntoarcem la noi, în noi, infinit timp în poziția fetusului care caută ocrotire.

La un moment dat, cumva, picioarele i s-au fisurat și a fost nevoie să fie lipite. Nu ar fi putut niciodată să se desprindă din propria-i îmbrățișare ocrotitoare, nu-i așa? Numai ea își poate cuprinde sinele pe deplin.

Îmi imaginez o sală uriașă de muzeu, uriașă ca lumea și tot mai lipsită de sens, în care ar fi așezată în mijloc, atât de mică și atât de singură.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

De Florii. Gânduri pentru Săptămâna Mare

Case mari, dar copii puțini. Așa să arate speranța într-un viitor mai bun?

Școli multe în care se face școală puțină. Așa să arate planificarea strategică pentru un viitor mai bun?

Informatii? Vin de peste tot, o infinitate. Înțelegerea lor este din ce în ce mai limitată.

Simona care vine acasă și spune “sunt obosită, am angajamente, îmi pare rău, dar nu pot zbura până în Canada” și citește apoi pe comentatorii dornici de senzație: “încă o veste proastă pentru români vine de la Simona Halep”.

Un medic de 35 de ani de la Spitalul Floreasca (calculați câte ore de studiu și de muncă, vă rog!) e bolnav de cancer iar Cristian Birta ne întreabă dacă găsim 2/3 mașini de spălat pentru mamele copiilor internați cu lunile la oncologie în Fundeni.

Paștele catolic, Floriile Ortodoxe și zeci de studenți uciși, pe același Pământ, într-o săptămâna sfântă.  Coșurile pline de lucruri pe care nu le vom folosi, pe care nu le vom mânca și care nu ne vor face viața mai bună.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

Fără risipă de sine

Recunoscătoare bunicului meu dinspre mama. Costache DODOI, născut la 1 septembrie 1909 și decedat la 17 august 1996.  A fost prizonier de război pe frontul de est și a avut două rânduri de copii, unii înainte de război, alții, mai ales fete după. A crescut mari, la casele lor, doar doi băieți. I-a îngropat pe amândoi – am fost martoră, copil fiind, la ambele dureri.

Bunica mea, soția lui, a murit în 1973, când eu eram mică. Bunica a murit tristă că fetele ei nu vor ajunge la casele lor și că nu are cine să le facă zestre. Bunicul nu s-a recăsătorit deși i-a supraviețuit 23 de ani. Și nici nu a adus o altă femeie în casă. Și-a supravegheat ginerii cu toate puterile. Până la finalul vieții cred că a considerat că ei nu sunt la fel de buni ca băieții lui și că oricum au parte de niște neveste harnice și vrednice pe care nu le prea merită.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Copil fiind, eu nu l-am așteptat pe Moș Crăciun

Decembrie poate fi considerată ca o lună oarecare din an. Însă nu e așa. Chiar de pe-ntâi intrăm așa…, într-o stare de sărbătoare, în care toate emoțiile strivite și alungate parcă au mai mult loc să iasă la suprafață. Decembrie este o lună de iarnă, în care, natural, căutăm căldură, tovărășia celorlalți, întâlnirile de familie și altădată, nu cu atât de mulți ani în urmă încât să nu mai marturisim, mergeam cu colinda sau cu uratul, din casă în casă, neștiind nimic despre frig sau despre foame.

Decembrie este o lună care, pentru copilăria mea se termina în data de 31 fix. Seara. În seara în care mergeam cu uratul (n.a. a merge cu uratul – de la a face urări de Anul Nou), în seara în care venea Moș Gerilă. Copil fiind, eu nu l-am așteptat pe Moș Crăciun. 25 decembrie era  o zi ca oricare alta. La vârsta de la care începi să ai amintiri nu mai stăteam la bunicul meu ca să merg cu el la biserică iar mamei i s-a părut periculos să ne povestească despre Crăciun – întreaga poveste.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

despre cum ar fi să ne pese

”Să îți pese” înseamnă, de cele mai multe ori, să te întrebi.

Să îți pese înseamnă, de cele mai multe ori, să gândești înainte să întrebi, la cine ți-ar putea oferi un răspuns valid, documentat, cu cele mai puține costuri de proximitate, de timp, financiare. Și această nu înseamnă, de regulă, să apelezi la cine îți este mai la îndemână.

Să îți pese înseamnă, de multe ori, să te gândești la o întrebare ca la un detaliu integrat într-o pictură de ansamblu.

Să îți pese înseamnă, deseori, să faci. Tu, mai degrabă decât ”să apelezi la un expert”. Și mai înseamnă să te întrebi, de pildă: ”și dacă nu există un expert pentru aceasta?”, ”și dacă chem un expert, atunci eu pentru ce sunt aici?”.

Să îți pese înseamnă, de cele mai multe ori, să vrei. Să vrei să fii parte dintr-un întreg, să vrei să lucrezi împreună cu anumiți oameni, să faci sens împreună cu ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,