fragment din tragicomedia unei teze de doctorat – când deja s-a scris prea mult despre…

fragment din tragicomedia unei teze de doctorat – când deja s-a scris prea mult despre…

Iepurașul își face lucrarea de licență și tare mai era minunată toată pădurea. Curioasă, vulpea apare în zonă și îl întreabă:

– Ce faci iepurașule, despre ce scrii tu?

– Am început proiectarea cercetării și plănuiesc să descriu cum este mâncată vulpea de un iepure.

– Ha-ha-ha…, păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe, poate invers.

– Cercetare științifică vulpeo, dacă nu crezi, te aștept diseară la vizuină.

A doua zi, de dimineață, pădurea este uimită la vederea pielii vulpii întinse la uscat în fața viziunii iepurașului.

Copleșit de curiozitate, vine și lupul la iepuraș să îl întrebe despre ce scrie.

– Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licență, studiez cum poate fi mâncat un lup de către iepuraș.

– Hahahahahaha…, cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare ca și mine?

– Lupule, eu nu mă distrez, e cercetare științifică riguroasă, dacă nu crezi ne vedem diseară la vizuină….… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

de ziua mea

Aş fi vrut să scriu mai mult despre cum este să primeşti felicitări, telefoane şi daruri de ziua ta. Despre structura cu care te naşti şi pe care o perfecţionezi mereu, dacă faci o astfel de opţiune, deloc comodă, pentru viaţa ta. Unii dintre noi, printre care mă număr şi eu, nu ne putem lăuda cu o inteligenţă socială remarcabilă. În viaţa este bine să constaţi cât mai repede că nu poţi să le ai pe toate, dacă vrei să excelezi într-un domeniu.

Soţul meu este dimensiunea mea suplimentară de inteligenţă socială. Este instructorul meu de înot în societate, extrem de dur şi fără rezerve: fiecare provocarea a carierei lui, mai ales aspectele publice, a însemnat o aruncare în apă a mea. Însă mie, în sufletul meu, nu îmi place să înot, deşi interacţiunile cu oamenii sunt cele mai consistente „alimente” pentru sufletul meu. Pare un pradox, nu-i aşa? În fapt, nu îmi place să înot pentru că (1) nu ştiu şi (2) mi-e frică.… Citeste mai mult

atelierul lui Moș Crăciun

Ieri am fost cu fiica mea la atelierul lui Moș Crăciun. Dimineață eram la Bolovani, astfel încât, ca să ajungem în Militari, din Chitila am mers pe centură. Foarte repede la acea oră.

Am lucrat o coroniță minunată, din forme ale mânuțelor ei.

Noi am facut-o din carton verde, cu o funda din hârtie creponată. Ana Sophia a fost fericită. De ceea ce putea ea să facă. De jocul pe care și l-a alcătuit singură. De copii. Am stat acolo trei ore. Trei ore pe care le-am receptat ca fiind un timp cu sens.

Ceea ce a fos însă încântător a fost reacția părinților, reacție asumată și recunoscută. Dată fiind vârsta unora dintre copii era evident că nu aveau răbdare pentru a parcurge tot procesul. Însă părinții aveau. Își doreau și erau implicați și prezenți. Foarte atenți. Recunoscând că pentru ei era relaxant.

Nu voi chestiona acum ”procesul” si nevoia de a-i integra pe copii cât mai mult în activități comune cu părinții.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

125 femei pentru schimbare

In seara aceasta sunt invitata la o gala de premiere. Un proiect prin care AVON si-a propus, in anul in care implineste 125 de ani, sa sarbatoreasca 125 de femei, din Romania, care au realizat ceva deosebit pentru comunitatea din care fac parte. Adica femei care au schimbat ceva in jurul lor – cel mai adesea incepand chiar cu ele.

Pentru mine a fost o surpriza nominalizarea, fara insa sa consider ca nu as fi facut sens cu o astfel de apreciere. Am trait sentimente confuze legate de acest proiect: in primul rand s-a suprapus peste un sezon cu vacante si foarte multa munca. Nu am muncit de multe veri atat de mult in aceasta perioada. Apoi am avut dificultati de pozitionare, prin comparatie, fata de celelalte femei, cu povestile lor minunate.

Acum 2 saptamani, la Pitesti, intr-o intalnire COJES, un domn in etate, reprezentant al Patronatelor, a spus femeilor aflate in sala cateva lucruri.… Citeste mai mult

Echipa, un simț comun al priorității

Îmi place să mă definesc, atunci când sunt întrebată ”cu ce mă ocup”, ca o pasionată de oameni, implicată în identificarea, testarea și validarea celor mai potrivite căi de gestionare a acestora. În acest cadru, al managementului resurselor umane, am fost fascinată întotdeauna de procesele de formare a echipelor și ajungerea acestora la performanță.

Astfel, am parcurs conceptele teoretice, am înțeles diferite metodologii de formare a echipelor, de grăbire a acestui proces – mai ales cele din zona teambuildingurilor. Am înțeles că oamenii au nevoie să se simtă parte din ceva mai larg, ceea ce este bine pentru echipe, însă își satisfac această nevoie abia după ce identitatea lor este deplină și acceptată de ceilalți. Am participat la conferințe și formări prin care să înțeleg dinamici și tehnici de optimizare. Am făcut parte din echipe de succes și am înțeles chimia care se creează în acest spațiu, devenind conștientă că prin echipă obții o performanță superioară performanței individuale.… Citeste mai mult