Copiii mai întâi: de ziua lor, din nou, despre educație.

”Odată, demult, animalele au hotărât că ceva trebuie făcut pentru a rezolva problemele
lumii moderne. Asa că au ales un  consiliu de conducere al şcolii, compus dintr-un urs, un viezure şi un castor. După aceea au angajat un arici care să
fie profesor. Curriculumul cuprindea alergări, cătărări, înot şi zbor. Pentru a face mai uşoară organizarea instruirii, tuturor animalelor trebuia să li se
asigure aceeaşi pregătire la toate disciplinele.

Raţa a fost cea mai bună la înot, de fapt, a fost chiar mai bună decât profesorul, dar la zburat avea note proaste, iar la alergări era un dezastru. Pentru că era aşa slabă la alergare, a trebuit să ia lecţii suplimentare, aşa incât, în timp ce celelalte animale urmau lecţii de înot, ea trebuia să facă alergare. După ce s-a antrenat astfel o vreme, picioarele ei erau aşa de obosite, încat nu mai putea obţine decat note mediocre la înot.

Veveriţa avea cele mai bune note la cătărări, dar pe de altă parte, se simţea frustrată la lecţiile de zbor.
Profesorul îi cerea cu tot dinadinsul să înceapă zborul de la pământ, dar ea voia să zboare dinspre vârfurile copacilor în jos. Veveriţa a căpătat ticuri, şi-a depăşit
condiţia optimă de antrenament şi s-a obosit într-atât, încât, după o vreme, a luat note slabe la cățărări şi chiar mai slabe la alergări.

Iepurele a început foarte bine, afirmându-se ca cel mai strălucit elev al clasei la alergări, dar s-a pierdut complet la exerciţiile compensatoare pentru înot. A avut o cădere nervoasă, dar… cum se putea încheia altfel, cu un asemenea mediu familial? A trebuit să consulte un centru de consiliere a animalelor.

Cu toate acestea, de ce să nu vedem partea bună a lucrurilor? La sfârşitul anului şcolar, un ţipar puţin mai special, care era remarcabil ca înotător şi în cele din urmă a fost în stare să şi alerge şi să se caţere şi să  zboare un pic, a obţinut cele mai bune medii. Drept urmare a fost numit să prezinte cuvântarea la banchetul de absolvire.

Doar câinele de preerie refuzase şcoala, deoarece consiliul de conducere al şcolii nu recunoscuse săpatul în pământ ca o disciplină de studiu. Aşadar, câinele de peerie şi-a dus copii să facă ucenicie la un viezure. Mai tarziu căinii de preerie s-au asociat cu câteva cârtiţe  şi cu porci mistreţi şi au înfiinţat o instituţie privată, cu numele de Institutul de Arte Pătrunzătoare în Profunzime pentru Săpătorii deosebit de Talentați.

A propos, vecinii numesc adesea şcoala respectivă “Scoala cu fundul în sus’’ sau pur şi simplu SFS. Dar cine poate avea încredere în bârfele şi şuşotelile
vecinilor?”

Precizare: textul nu a fost scris de mine, dar ar fi putut fi…, pentru că și eu cred în diversitate și sunt convinsă de limitele sistemului de educație tradițional. Am primit acest text cu câțiva ani în urmă, într-un sfârșit de semestru școlar, în calitate de părinte. Iar astăzi este ziua copiilor, și nu ar fi trebuit să fie la școală, ci să primească cadou, fiecare, o zi cu părinții lor.

 Copiii mai întâi: de ziua lor, din nou, despre educație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *