Coaliția pentru Educație a adus împreună câteva femei remarcabile, care pot fi subiectul provocării mele (reamintire: 40 de texte despre 40 de femei care m-au inspirat). Am scris deja despre Simona, am mai scris și fără să numesc direct. Astăzi voi scrie despre Diana, povestea noastră și lecțiile ei.
Diana este una dintre cele care conduc sau au condus organizații. Printre toate ong-istele pe care le cunosc sunt câteva care excelează în zona de strângere de fonduri. Câteodată sunt puțin înțelese chiar de către echipele din care fac parte. Însă acest fir narativ referitor la relația dintre cele două responsabilități – (1) să păstreze motivația oamenilor, starea lor de bine și/sau (2) să aibă focus pe obținerea resurselor financiare necesare pentru plata facturilor celor de care se simt responsabili, este altă poveste. Fac însă această mențiune pe scurt: uneori este greu pentru aceeași persoană să le gestioneze pe ambele.
Diana este o persoană religioasă – în cel mai profund mod cu putință. Nu face paradă, dar a ales să lucreze doar în organizații care au această valoare asumată oficial. Nu predică, tăguiește, propăvăduiește, dar își folosește umorul fin în mod genial. “Really, baby?” este replica ei recentă la întrebarea nepotrivită a unui prieten comun…
Anul trecut, în cel mai dificil an al vieții ei personale de până acum, ne-am întâlnit la Coaliție cu un coach. Interacțiunea dintre ei este inspirația poveștii de astăzi. Ea nu l-a plăcut – cam prea introspectiv…, cam fără direcție (sic!). Cam profesionist aș spune eu…, în multe feluri. Relevant pentru poveste este însă modul în care a funcționat pentru mine ca un reflector care a pus-o în lumină pe… Diana!
Pentru cei care nu o cunoașteți, dar faceți parte din structuri de conducere: Diana este varianta feminină a “adevăratului Nord” (v. “the true North concept”). Simplificând, ca orice variantă feminină, poate că nu este atât de clară în oferirea de direcție, dar este extrem de intuitivă, anticipativă asupra abaterilor de la direcție. Concret, i se datorează în mare parte modul în care se întâmplă și consolidează alinierea la valori în Coaliție, alegerea de a merge, în extenso, de la valorile fondatorilor, ale membrilor din Consiliu Director, către organizațiile membre și membri din organizațiile membre.
Perseverența ei de a sublinia, de fiecare dată, că există lucruri ne-negociabile (Manifestul și, mai ales, valorile) ar putea fi interpretată ca încăpățânare, lipsă de flexibilitate. A fost întrebarea reflectorului de anul trecut, care ne-a aproape obligat să ne repoziționăm: perseverența Dianei vine din credința puternică că doar aliniați la ceea ce contează cu adevărat putem reuși pe termen lung.
Majoritatea oamenilor ar fi trecut cu greu prin anul ei de 2017. Nici ea nu a trecut mai ușor. A avut KPI (da, sunt și în ong), provocări de sănătate, de viață și de moarte, oameni care au penalizat faptul că avea atenția și grijile “împărțite”, după ani de exclusivități. A părut mai ușor, din afară, pentru că a făcut-o cu credință și recunoștință. Și poate o formă de grație, aproape de îngeri. Câteodată și un râs sănătos, care umple încăperea, ba chiar și o glumă bună care să ne ofere siguranță și afiliere celor mai păcătoși decât ea.
Sunt convisă, draga mea, că 2018 va semăna cu primăvara de afară. Și când durerile se vor atenua, ne vom uita în urmă și vom fi recunoscătoare că 2017 ne-a oferit ocazia să ne înțelegem și acceptăm ca și cum ne-am cunoaște de-o viață, cu bune și grele. Să ai un an minunat! Îți mulțumesc.
București, 22 (pentru 21) aprilie 2017, 14/40
Duminica Mironosițelor