Ca să merg măcar o dată la 2 zile cu fiica mea în parc nu am nevoie de bani. Pot lua de acasă o sticlă cu apă, un măr și un biscuit făcut în casă. Și din când în când voi avea bani și de popcorn.

Ca să îl susțin  pe fiul meu cel mare să învețe la fizică nu am nevoie de bani. Aș putea însă să scriu despre această experiență mai mult (unii spun că m-aș pricepe) și să multiplic un model de prezență și de iubire.

Ca să îl încurajez pe fiul meu – mijlociul – să citească mai mult și să își fructifice superior talentul nu am nevoie de bani. Trebuie doar să îi spun, din când în când, ”bravo!”, ”excelent!” și chiar că este ”adorabil” asemeni uneia dintre profesoarele lui.

Ca să mă opresc din orice aș face și să îl ascult pe soțul meu, într-un moment în care chiar are nevoie să fie ascultat și susținut nu am nevoie de bani. Ok…. mi-ar prinde bine o sticlă de apă plată.

Ultima dată când mi-am chestionat iubirea pentru soțul meu – dacă alte cupluri spun că nu au trecut prin astfel de momente înseamnă că nici măcar nu și-au propus să trăiască ”fericiți până la adânci bătrâneți” – ultima dată deci, am înțeles că pentru a iubi trebuie să vrei să iubești acea persoană. Întrebările, cele fundamentale, ca și răspunsurile, nu presupun o cheltuială, o zi de shopping, o planificare de agendă, nu presupun bani.

Recent, pe toate căile de media, am fost anunțați că toate problemele noastre s-ar rezolva dacă am munci până la 80 de ani. Ca să ce? Ah! Ca să se echilibreze bugetele de pensii și cele de asigurări de sănătate.

În concluzie, când muncesc (și) pentru bani, deși echilibrez bugetele publice,

am mari șanse să îmi dezechilibrez relațiile cu cei mai importanți oameni din viața mea.

Nice choice.

 Echilibru

2 Comments

  1. elena | | Răspunde

    ADEVARAT!

  2. Mary | | Răspunde

    da, fff adevarat, aleg sa cheltui mai putin si sa am mai mult timp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *