Gunoiul din bancă

Este ora 20.00, cursul s-a terminat, studenții au plecat.

Îmi încep „razia” obișnuită, din spatele sălii. Închid geamurile pe care tot eu le-am deschis, pentru că nu se pot regla caloriferele, ei sunt mulți, e seară, energia lor depinde de oxigenul de-afară și o temperatură mai prietenoasă creierului. Mă uit după lucrurile uitate, pe care să le predau la intrare.

gunoiul din bancă

Sunt câteva zeci de șiruri de bănci, cu patru sau șase locuri, în sala de curs a serii de marți. Sunt multe săli de curs în București, mai mici sau mai mari. La fel ca și în alte facultăți sau universități din România. Mobilierul e relativ nou, oricum bine întreținut/reparat. Sălile sunt rezugrăvite în aproape fiecare vară.

Nu există nicăieri în lume servicii de curățenie și salubritate care să înlocuiască grija fiecăruia pentru a strânge după el – la locul de muncă, la școală, la birou, pe stradă. Rutina de a-ți face patul de dimineață, a pune rufele murdare în coș și a-ți spala farfuria în care ai mâncat nu îți salvează doar căsnicia 🙂 Înseamnă educație pentru auto-disciplină, practicarea perseverenței, înțelegerea unui cod al respectului față de celălalt.

Cea mai harnică „femeie de serviciu” va consuma câteva minute bune, dacă are tehnica potrivită, pentru a culege gunoiul din fiecare bancă. Și nu „ni se cuvine„. Elevi și studenți fiind primim un serviciu pentru care „plătesc” părinții noștri. Aproape nimic nu a dovedit pentru noi excepționalitatea situației de a avea un culegător de gunoi, care să ia coaja de la banană mâncată de noi pentru a o duce la coșul de gunoi. Coș pe lângă care oricum trecem atunci când ieșim din sală…

Modul în care ne raportăm la „servitorii” din jurul nostru este una dintre preocupările mele curente. Nu prea vorbesc despre asta și despre legătura cu educația pentru că am sentimentul că pare SF. Are o legătură majoră cu industria de servicii care nu se dezvoltă pe măsura nevoii în România. Are legătură și cu înțelegerea statutului privilegiat al unora dintre noi și practicarea recunoștinței. Personal mă îndoiesc că în domeniul ospitalității – hoteluri și restaurante, plus conexe, vom avea servicii bune atâta vreme cât „patronul” de restaurant și, mai ales, clientul, nu înțeleg cât de important este cel care ne servește la masă. Va fi bine în servicii atunci când îl ajutăm pe ospătar să așeze farfuria, printre pahare și device-urile noastre, când îl ajutăm să debaraseze, când spunem „te rog”, „mulțumesc”, uitându-ne la el și zâmbindu-i. Eu nu am văzut om care să nu „înflorească” atunci când te porți frumos, uman cu el :).

Da, poate că e nevoie de cei șapte ani de acasă. Dar dacă nu au de unde să fie? Poate că în familii există un părinte care „se sacrifică” și strânge după toți ceilalți sau o menajeră tratată cu lipsă de respect. Plătită bine, e drept. Dar banii nu strâng gunoiul. Și sigur nu ajung pentru cât „gunoi” putem noi produce. Ce îmi place mie în educație este felul în care copiii testează comportamente noi, în afara familiei și casei. Ca părinți, atunci când merg în tabere, aflăm despre copiii noștri că s-au purtat diferit. De aici vine insistența mea în a solicita educatori și învățători cu „șapte ani de”…. formare inițială. (Și din multe alte motive care sunt evident mai bine conectate cu ce se întâmplă în mintea copiilor la aceste vârste.)

Rutina primilor ani de învățare, ghidată de profesioniști în educație, poate să ne îmbunătățească tuturor viața. Dezvoltare durabilă, economii sustenabile, responsabilitate socială par concepte fără conținut. În esență, nu e despre a recicla și a avea servicii de salubritate cu muncitori bătrâni pe care ne facem că nu îi vedem abrutizați de muncă și nevoi pe stradă. Ci despre a avea practici de „contact cu realitatea”. Una dintre ele este să îi „vedem” pe cei care ne fac viața mai ușoară, oferindu-le respect. Și, eventual, strângându-ne gunoiul…

 

 Gunoiul din bancă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *