acum vreo doi ani…

draga mea,

astăzi dimineață, ți-am mulțumit, a suta oară, că ne-ai ales pe noi.

Și tu ai zâmbit, așa cum numai tu știi să zâmbești, ai radiografiat rapid holul și i-ai șoptit fratelui tău:

”- Și pe tine te-am ales.”

Băieții m-au învățat despre competiție și luptă, conflict și evitarea lui și, mai ales, despre control și inutilitatea lui.

Iar tu, draga mea, m-ai învățat despre ce înseamnă să fii incluzivă, atentă la nevoile celorlalți, empatică peste poate și o foarte prezentă fetiță. Una dintre învățăturile preferate este să îmi dau ochii peste cap. Mai ales în tandem cu tine, atunci când vrem să obținem ceva de la tatăl tău.

Sunt multe povești pe care meriți să ți le spun.

Dar povestea mea preferată este despre cum m-ai ajutat tu, infinit, punând presiune pe tatăl tău. O fată va accepta soțului său aceleași comportamente pe care mama ei le-a acceptat tatălui ei. Am muncit mult amândoi la asta, înainte de venirea ta, dar tu ești calea care a netezit drumul. Câteodată mi se pare chiar nedrept pentru el. Doar câteodată (sic!).

Și mai las aici scris, ca să rămână, povestea lui cum ți-am cântat eu ani mulți, seara sau dimineața, peste zi când te drăgăleam, cântecul nostru: ”Ana, Ana Sophia, Ana minunăția!”.

Și cum, până spre patru ani, dacă erai întrebată cum te cheamă, spuneai peltic dar asumat:

”- Ana Sophia Minunăția Vișoianu”.

Mulțumesc.

București, 17 aprilie 2018, de ziua ta, 10/40

 Minunăția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.