O țară mică și ghemuită care așteaptă

Știți deja că este mică, nu-i așa?

Un copil zgribulit și ghemuit în el însuși de teama de a crește mare într-o lume în care se regăsește tot mai puțin.

Ani de zile, înțepenită în piatră, a stat cuminte pe un soclu, în anticamera dormitorului Reginei Maria, la Palatul Cotroceni.

Ani de zile suntem mici și când începem să creștem ne chircim în noi înșine și ne cuprindem în brațe, ca să ne ferim de răul care ne-nconjoară când devenim adulți. Căutând să creștem plecăm pe jos până la Paris sau, în timpuri mai moderne, pe Camino. Însă ne-ntoarcem la noi, în noi, infinit timp în poziția fetusului care caută ocrotire.

La un moment dat, cumva, picioarele i s-au fisurat și a fost nevoie să fie lipite. Nu ar fi putut niciodată să se desprindă din propria-i îmbrățișare ocrotitoare, nu-i așa? Numai ea își poate cuprinde sinele pe deplin.

Îmi imaginez o sală uriașă de muzeu, uriașă ca lumea și tot mai lipsită de sens, în care ar fi așezată în mijloc, atât de mică și atât de singură. Replici mici, din ceară sau plastilină, ar popula pardoseala, colorate și animate. Atunci m-aș liniști de dragul și de dorul ei pentru că, probabil, fetița mică ascunsă înlăuntrul meu și-ar găsi model și parteneri de joacă.

Visul acesta nu se cumpără cu bani, se cumpără cu alte vise și cu împlinirea nevoii de identitate. O țară mică și ghemuită așteaptă să crească mare și să fie purtată pe scăunele de brațe puse împreună de fiecare dintre noi. Proiectul acesta înseamnă speranță pentru fiecare copil român, mic sau mare, că cineva vede și nu pune preț pe mărimea lui, îi dă o șansă să crească.

“La sagesse de la terre” i-au spus francezii și au ascuns pentru noi înțelepciunea și echilibrul lumii între brațele ei ghemuite. Iar artistului i-au spus “l’enfant du pays”, pentru că adultul lumii a rămas copilul acestei țări. E timpul să aducem copilul acasă și să ne împăcăm cu el, îmbrățișându-l. Au să îi fie brațele și picioarele înțepenite de așteptare iar noi ne-om zâmbi unii altora mult mai încrezători că va alerga țopăind către un viitor posibil.

P.S. Nu e despre bani, este despre fiecare dintre noi. Și dacă noi vom eșua Guvernul României, oricare ar fi el, își va asuma această plată. Fiecare contează, inclusiv Brâncuși care se va întoarce acasă. (și da, am donat, imediat ce au fost anunțate conturile). 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganeacumintenia

 O țară mică și ghemuită care așteaptă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *