Despre copilul care nu există

Posted On:  By:  Comments: Comment

Când eu mi-am asumat proiectul Coaliției, tu ai intrat în clasa a V-a. Anul acesta ai terminat școala generală. Am avut așteptări, am avut încredere. Încă mai am. Niște urme de încredere cât să îmi dea energie să caut o altă soluție. Mă uit în urmă la cei patru ani și nu îmi este rușine. Am fost martora, am contribuit, la construcția unei energii noi, unor schimbări de procese și de atitudini.

Prima dată te-am cunoscut prin februarie 1990. Am picat la medicină în 1989 și am decis să nu stau pe banii alor mei, până se face vară și pot da din nou admitere. În iarna aceea am mers, ca să mă întâlnesc cu tine, uneori zilnic, doi kilometri pe jos, pentru că nicio mașină nu trecea troienile de zăpadă.

Înainte de a avea copii, pe “ai mei”, m-am îndrăgostit de lumina din ochii tăi. Niciodată nu am uitat să fiu prezentă în lumina aceea.… Citeste mai mult

Etichete: ,

Oameni care văd binele din ceilalți

Posted On:  By:  Comments: Comment

„- Îi mulțumesc domnului Ministru care își predă astăzi mandatul. Împreună cu echipa lui vom identifica ceea ce este valoros, în progres în activitățile ministerului, astfel încât să putem construi mai departe pe punctele tari ale sistemului.”

Acesta este un dialog imaginar. Căci „greaua moștenire” este o autolimitare care ne condiționează tuturor acțiunile. În mod deosebit în ultima vreme îmi doresc să întâlnesc oameni care să vorbească „de bine” despre alții. Atunci când solicit o recomandare pentru un expert sau altul am nevoie să știu care sunt punctele tari ale acelui expert, la ce este el cel mai bun, cum aduce valoare în proiectele în care este implicat. Răspunsuri de tipul „ntzz, ntzzz” nu ajută. Nu pentru că sunt idealistă și cred în oameni ci pentru că, sistemic, este pierdere de timp, adică de capital.

Cu fiecare „discreditare” pe care o aducem în „piață” – X nu este chiar așa de bun la…, știu eu pe altcineva mai bun, etc – sabotăm piața în care ne declarăm experți.

… Citeste mai mult

mamă, pe viață

Posted On:  By:  Comments: Comment

Dintre toate roluri pe care le poate avea o femeie, cel „fără de sfârșit” este cel de mamă.

Pântecul meu, chiar și în cele mai dramatice și neașteptate alegeri, va fi fost întâia casă a copilului meu.

Și semnele trecerii lui, prin mine, mă vor marca pe veci.

Nu voi fi nici mai bună și nici mai rea, fiind mamă.

Fiind mamă, nu sunt diferită față de alte femei. În sensul că nu rolul de mamă mă diferențiază.

„Marca” aceasta, care m-a însemnat „până ce moartea ne va despărți”, de-adevăratelea, e ca un cablu uriaș de emoții și informații căruia i s-a blocat heblu în momentul în care am născut.

Când unul dintre ei, oricare, oricât de mare ar fi, la orice distanță ar fi, are o problemă serioasă, emoțională, de sănătate, eu sunt prezentă. Și creierul meu mută pe sistemul de operare „supraviețuirea speciei”. Toate resursele sunt alocate acestui mod de operare.… Citeste mai mult

La o răscruce de reformă

Posted On:  By:  Comments: Comment

Stimate Doamne,

Stimați Domni[i],

 

Mă înclin.

Sunt onorată să fiu astăzi aici.

Am muncit pentru asta, dar aceasta nu mă califică automat să fi fost invitată.

Pentru că în sală și în țară sunt oameni care au muncit infinit mai mult decât mine, care au avut încredere în clipe de îndoială mai adâncă decât ale mele. Oameni a căror slujire pentru școala românească merită recunoștință. Și…, mai ales, sunt oameni care au dovedit deja mai multă anduranță, perseverență în a practica valorile în care cred, valorile pe care le predică.

 

Fix într-un 29 martie, 2016, mergeam spre Craiova pentru una dintre primele dezbateri din cadrul proiectului “România Educată” și scriam de pe drum:

„Un copil care merge la școală bucuros, în majoritatea zilelor, care termină școala bucuros cu cine este și ce știe să facă, va deveni un adult împlinit. Împlinit cu el, în familia lui și în/cu țara în care trăiește.”

Colegii mei, din Coaliția pentru Educație, mi-au scris în cursul după-amiezii și nopții de ieri, un mandat de reprezentare.… Citeste mai mult

Etichete:

E viitorul lor. Și par pregătiți să și-l asume

Posted On:  By:  Comments: Comment

M-am întrebat adesea care e povestea pe care nu o vedem, cea pe care nu o înțelegem, din umbra tinerilor NEETS, a celor cincisprezece milioane de tineri europeni analfabeți funcțional, a altor milioane care își caută încă drumul, a ezitării și amânării de a se maturiza, a-și asuma responsabilități, a avea copii.

Încă aștept cercetările care să asume dacă suntem într-un declin al speciei. Ceva semne sunt. Inclusiv ipoteza încetării dezvoltării (în volum) a cortexului celebral s-a oprit. Proiecte de conectare a noastră la inteligența artificială sunt. Știm cu siguranță că procentul de nutrienți din bobul de grâu a scăzut cu 25%, de exemplu și generația tânără se confruntă cu majore probleme de fertilitate.

Cel mai mult m-au întristat în ultima vreme statisticile despre dezechilibrele emoționale de care suferă tot mai mulți tineri.

Dar dacă ei știu? Dacă au pe undeva, ascunși de sute de milioane de ani, niște senzori speciali care au primit deja informațiile de activare: despre calitatea aerului, despre lipsa de apă, despre variațiile de temperatură, despre tensiuni și suprapopulare, despre tehnologia care îi izolează, despre…

Și astfel au preluat pe umerii lor toată lipsa de speranță a lumii.… Citeste mai mult

Etichete: ,
‹1234›»

Copyright © 2024 danielavisoianu.ro. All rights reserved.