banii și ”învățarea” lor

Am avut norocul de a avea la un moment dat, poate că și la o vârstă potrivită, o suma importantă de bani. Care nu a marcat nimic important în materie de achiziții, investiții, imobiliare, vacanțe exotice. Însă a fost o suma potrivită pentru a învăța destul de mult despre valoarea banilor.

Am avut ocazia să lucrez în companii în care facturile de milioane (de lei, însă noi, ceea ce în alte monede înseamnă tot milioane) erau facturi curente  și nu am nici o emoție în fața sumelor mari. Pentru că nu sunt ale mele. Pentru că așteptările și planurile trebuie ajustate la realitate.

Am 2 băieți adolescenți. Care au mai mult sau mai puțin conștiența valorii banilor. Pot să le schimb telefonul des. Nu am făcut-o și telefoanele lor sunt vechi, arată ”uzate”, ”depășite”.  Știu că e important pentru ei, le reflectă status-ul social, este parte din eticheta de prezentare în fața colegilor, prietenilor.… Citeste mai mult

proiecte pentru oameni sau POSDRU

O întrebare de la bancă, de astăzi dimineață, când pe o plata online operatoarea a întrebat ce este AMPOSDRU, mi-a declanșat gândurile de mai jos:

Se numește Program Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Este pentru oameni, pentru mari categorii de români. În nici un caz, sau oricum, nu în primul rând, pentru cei 20/25 de experti angajați, să spunem, pe unul dintre programe, ca să participe la implementare. Oricare dintre aceste proiecte cere/impune, structuri și proceduri de management performante, rigori în implementare, colaborare cu statul, prin instituțiile sale, construirea de echipe coagulate și bine orientate. Și mai impun ceva aceste proiecte, cu strictețe: orientarea către beneficiari și plasarea acestora în centrul activităților proiectului.

Sunt implicată direct sau indirect, destul de consistent, în patru astfel de proiecte. Am crezut, am considerat, că deja mai mult de 10 ani de experiență în people management mă vor ajuta să particip determinant la succesul lor.… Citeste mai mult

Echipa, un simț comun al priorității

Îmi place să mă definesc, atunci când sunt întrebată ”cu ce mă ocup”, ca o pasionată de oameni, implicată în identificarea, testarea și validarea celor mai potrivite căi de gestionare a acestora. În acest cadru, al managementului resurselor umane, am fost fascinată întotdeauna de procesele de formare a echipelor și ajungerea acestora la performanță.

Astfel, am parcurs conceptele teoretice, am înțeles diferite metodologii de formare a echipelor, de grăbire a acestui proces – mai ales cele din zona teambuildingurilor. Am înțeles că oamenii au nevoie să se simtă parte din ceva mai larg, ceea ce este bine pentru echipe, însă își satisfac această nevoie abia după ce identitatea lor este deplină și acceptată de ceilalți. Am participat la conferințe și formări prin care să înțeleg dinamici și tehnici de optimizare. Am făcut parte din echipe de succes și am înțeles chimia care se creează în acest spațiu, devenind conștientă că prin echipă obții o performanță superioară performanței individuale.… Citeste mai mult

Nu îmi place Mr. Space

Există la fiecare tastatură, o tastă, un buton, o „chestie” pe care nu scrie nimic (singura de altfel, deci ușor de identificat). O tastă despre care s-ar cuveni scris un capitol întreg în ghidurile de editare de text in programul de Word. O tastă de care se abuzează, este supralicitată și folosită în exces.

Ca profesor, nu unul cu mii de studenți, dar totuși…, mă confrunt anual cu Mr. Space și cu modul în care înțelege el să ocupe spații infinite pe paginile albe. Fără să comunice nimic. Pardon. Mr. Space comunică și încă destul de mult: comunică despre cel care redactează textul și nu numai. Ne explică, de exemplu, că utilizatorul nu are idee că există și tasta „tab”. Ne explică că mulții ani de școală au fost aproape inutili (atâtea ore de limba română!) dacă nu știm că Mr. Space este respirația noastră dintre cuvinte. Că ea trebuie marcată în text.… Citeste mai mult

Recunosc. Îmi place.

Să muncesc.

Una dintre colegele mele de birou, sau mai bine spus, colega mea de la unul dintre birouri, are şi o explicaţie: nu sunt fericită decât dacă muncesc. Interesant este că nu sunt fericită atunci când muncesc doar pentru mine, cu mine. Ci când efortul meu mută lucrurile din loc şi pentru alţii. Sunt momente în care nu am atât de multă energie de împărţit în jurul meu încât toţi ceilalţi să capete mai multă viteză, mai multă precizie, să aibă o performanţă mai bună.

Aş vrea să fiu un antrenor mai bun decât un servitor mai bun. Profilul meu personal mă aşează bine şi confortabil în zona în care cineva, dacă a obţinut de la mine angajamentul că voi fi într-un task, e destul de liniştit ştiind că voi fi. Prezentă. Reală. Concretă. Orientată către rezultat.

Însă standardul meu nu este, în mod obligatoriu, standardul celorlalţi. Îi înţeleg şi le respect dreptul de a prefera multe altele în afara muncii.… Citeste mai mult