Cât de proastă a fost ziua dumneavoastră, domnule profesor, dacă singura notă potrivită a fost 3?

Cel puţin două sunt dimensiunile sub al căror semn ar trebui să plasez articolele pe care le voi scrie in această categorie:

– întâia dimensiune este cea de părinte al unor elevi care învaţă în sistemul public de educaţie din România;

– cea de-a doua este cea de profesor care, nu întâmplător, are prilejul să analizeze şi să prezinte, an de an, pe scurt, sistemul de educaţie din România în cadrul unui curs care vizează modul de formare şi dezvoltare a resurselor umane de pe piaţa de muncă din România;

Pe de o parte mă confrunt cu „sistemul” în fiecare zi, pe de altă parte, încerc să valorizez ceea ce este bun în sistem. Mă gândeam că situaţia mea este chiar mai dificilă decât a însuşi Ministrului Educaţiei, care, cel puţin, nu trebuie să opereze influenţat de relaţia dintre fiica lui şi sistemul pe care îl „păstoreşte”, pentru simplul fapt că ea nu învaţă în România.… Citeste mai mult

How can I coach me?

First of all – listen me.  And give me the space (and the time…) to follow myself.

Vreme de 2 ani şi câteva luni principala mea preocupare de dezvoltare a fost în sfera coaching-ului. Am aderat la un program de formare sistematic (sau sistemic?…), condus de Alain Cardon. Apoi m-am înscris în programul de supervizare. Şi acum aproape un an, am decis să suspend această călătorie. Deşi tot ceea ce însemnase experienţă de învăţare făcuse sens cu mine şi cu ceea ce sunt. Am continuat să interacţionez cu studenţii şi cu clienţi care mă vroiau pe mine în mod expres (o posibilă explicaţie altădată).

O experienţă de tip coaching a funcţionat ca eveniment declanşator pentru tot ceea ce s-a întâmplat cu mine în ultimul an. O parabolă construită în jurul unui suflet asemeni unui frigider plin cu „mâncăruri vii şi măncăruri moarte” mi-a fost cu adevărat dăruită într-o situaţie plină de coincidenţe ar spune mulţi, sub semnul multor sincronicităţi ar spune puţini.… Citeste mai mult

m-aş strânge în braţele tale

Cândva scriam. Evident scriam în liceu, scriam poezii. Iubeam.

Însă astăzi, între proceduri, achiziţii, adrese oficiale, discuţii strategice despre afacere, s-au strecurat în mintea mea, chemate de soarele incredibil al zilei, de starea de bine, de toamnă, de parc, de iubire, câteva cuvinte:

„m-aş strânge în braţele tale,

în braţele tale m-aş cuprinde

asemeni unui ghem

pe care să îl rostogoleşti

şi mai apoi să-l deşiri, iubindu-l…”

pentru cei care înţeleg că o anume emoţie, o anume stare, o anume chemare către vers s-a întâmplat astăzi, pentru cei care văd legătura dintre emoţia zilei şi plecarea unui poet, nu a omului ci a poetului, pentru toate versurile lui, tot ceea ce a facilitat el, ca intermediar între „ceva” şi emoţiile mele din anii de liceu,

încropirea acelor cuvinte în mintea mea este doar o altă manifestare a faptului că suntem doar parte dintr-un întreg.

(şi a mai existat o legătură: mi-am dorit astăzi să mă plimb prin parc de mână, cu un băiat, având din nou 18 ani şi chiulind de la şcoală – ceea ce nu am făcut, din păcate, la acel timp…).… Citeste mai mult

Dimineţile. Dimineţile ei.

 

Dimineţile ei, care transformă dimineţile noastre, seamănă cu vârsta ei.

Dimineţile ei nu au încă 3 ani. Sunt crude ca vremea de afară, încărcate de rouă, de soarele care dovedeşte spre prânz răceala toamnei.

Dimineţile ei de fetiţă, de minune, de dar, de hrană, vin în viaţa noastră cu atât de multă lumină încât ochii ţi se pot umple de lacrimi.

Şi noi re-devenim, veşnic, recunoscători.… Citeste mai mult

adolescenţii – îngeri…

Cred că acesta este titlul unei cărţi. Sau e în genul titlului acelei cărţi pe care fiul meu mi-a cumpărat-o anul trecut de Crăciun. A fost întâia dată când el s-a ocupat singur de cumpărarea câte unui cadou pentru fiecare membru al familiei lui. În secret. S-a străduit să fie atent şi am fost mândră de el: am întâlnit în el bucuria mea de face daruri celor dragi.

Însă subiectul cărţii…, ei bine subiectul cărţii, tema ei, se pare că ar fi trebuit să fie un mesaj pentru mine şi pentru ceea ce a urmat în următoarele luni. Nimic nu te pregăteşte şi nu te-nvaţă. Îţi spui că vei fi o mamă modernă. Îţi spui că vei fi conştientă de faptul că trebuie să îţi iubeşti copilul necondiţionat, că aceasta este obligaţia ta şi că el te va dezamăgi, această dezamagire făcând parte din regula vieţii. Îţi spui că vei şti când să te retragi şi faci exerciţiul unei săptămâni în care pui mai puţine întrebări, controlezi mai puţin, te bucuri mai mult de glumele lui – chiar dacă nu vin în cel mai potrivit moment.… Citeste mai mult