stand by me

Astazi John Lennon ar fi implinit 70 de ani.
(ar fi fost, probabil, interesant sa vedem pe primele pagini ale revistelor de scandal, cum ar fi fost si cat l-ar fi costat separarea de sotia lui.)
 
Interesant este ca, poate, la 70 de ani, viata lui ar fi fost plictisitoare si monotona. Nimic din gloria si bucuria vietii de la 40 de ani, sa spunem, nu ar mai fi existat. Insa daca nu ar fi fost asa?
Daca acum ar fi stat, tolanit, intr-un fotoliu, avand marea si soarele in fata, auzind in surdina galagia facuta de nepoti si/sau stranepoti, avand la indemana un platou cu branzeturi si simtind mirosul gratarului de peste facut de pescarii din vale, de pe coasta…
 
Si astfel ma intreb: „cum fac oamenii sa imbatraneasca frumos?”
Cat de mult trebuie sa iubesti intr/o viata, cat de profund, cat de „mai mult decat orice” pentru a avea parte de linistea deplina a asfintitului?… Citeste mai mult

Să-i controlaţi pe copii acasă!

„Şi dacă nu vreau să o controlez pe fiica mea? Ce-am putea face atunci, doamnă profesoară?”

Fiica mea are 11 ani. E o tânără domnişoară minunată. A mers până acum la şcoală de plăcere şi vreau ca starea aceasta să rămână neschimbată. Plăcerea şi bucuria ei.

Ştiu deja că şcoala la care merge nu este cea mai bună, probabil, şcoală din Bucureşti. Însă mai ştiu că sunt împăcată cu mine şi cu decizia de a alege această şcoală.  „V-am spus deja la şedinţă că ceea ce ne cereţi nouă este, în fapt, responsabilitatea dumneavoastră.” Eu nu mi-am propus să îmi controlez copilul acasă. Îmi propun, în fiecare zi, să am câteva momente de taină cu ea. Momente în care să simtă că este unică pentru mine şi că sunt acolo numai pentru ea. Deseori îmi propun ceva foarte simplu: doar să o ascult. Pe ea, nu la lecţii…

De accea e posibil ca atunci când va veni să-mi spună că nu-i place profesoara de limba franceză, că e foarte rea cu ei, să nu am cum să o conving că profesoara este minunată.… Citeste mai mult

vitrine in schimbare.

(Se pare ca un termen de 10 zile face sensul cu scrisul meu…)

Trec aproape în fiecare zi pe unul dintre bulevardele importante ale Bucureştiului. Şi pot descrie astfel una dintre dimensiunile crizei din ultimul an. Imaginea care îmi vine cel mai repede la îndemână sunt acele vitrine goale, în reamenajare (unele deja de două ori în ultimul an), cu numere de telefon pentru închiriere şi vânzare trecute cu grafitti pe geam.

Am fost martora emoţiei celor care au dezvoltat diferite proiecte. I-am văzut agitaţi discutând cu meşterii, alegând culorile şi insistând pentru un anume tip de finisaj. Au deschis magazine diverse, baruri, drogherii, magazine de delicatese, concept store … Au visat la acel spaţiu, i-au dedicat timp şi energie. Bani. Au crezut că este o şansă, şansa lor pentru o viaţă mai bună. Apoi, într-o altă zi, nu foarte îndepărtată, au renunţat să mai plătească chiria. Unii dintre ei au recuperat ceva din mobilier care zace în magazia de la ţară a unei mătuşi.… Citeste mai mult

să fii dar să nu fii, în fapt

Mă trezesc. Duş. Mic dejun? Poate. Haine. Maşină. Birou. Cafea. Telefoane. Task-uri. Unele după altele. Neplăceri. Faci ceea ce trebuie. Trebuie să faci foarte multe lucruri. Lipseşti. Nu, nu de la birou. Lipseşti din viaţa ta. Şi din viaţa celor de lângă tine.

Lipseşti din tine. Din ceea ce te defineşte. Lipseşti săptămâni din blogul tău. Pentru că înţelegerea pe care ai făcut-o cu tine, încă de la început, înţelegerea ta cu tine este să scrii când poţi. Însă când poţi? Poţi să scrii atunci când eşti prezent în viaţa ta. Poţi să scrii pentru că eşti. Adică poţi să fii. Prezent. fully aware…

Am note, idei de dezvoltat într-un eventual text, trecute pe scurt în telefonul mobil. Aşa sunt probabil şi proiectele mele: idei de dezvoltat, notate în câteva cuvinte, într-o memorie uitată, amestecată. Poate că unii vor spune: „e vineri dupa-amiază, nu mai are nimic de făcut. Poate să scrie.Citeste mai mult

„daţi-mi un alt pachet, vă rog, cu alt desen”

a spus vânzătorului clientul care cumpăra un pachet de ţigări. Grafica primului pachet se pare că era suficient de macabră pentru a interfera cu plăcerea lui de a fuma.

_______

Ai 38 de ani. Nu ai fumat niciodată. Te-ai prostit cateva zile, în clasa a XI-a de liceu. Te-a prins mama ta.  A fost convingătoare? Mai degrabă nu, însă s-a victimizat suficient încât tu să alegi să nu îi sporeşti chinul.

Ai 38 de ani. Fiul tău are 15. Ieri, când trecea pe lângă tine, ai simţit miros de ţigară. „Fumezi?”. „Nu. Ţi se pare”. Ai pus întrebarea deşi cunoşti răspunsul. El chiar mirosea a fum de ţigară. A fumat. E evident, însă speri ca el să te contrazică. Şi să îţi explice, eventual, că doar s-a prostit, că a fumat cineva în preajma lui, că…, orice ar putea să prelungească „status-quo” din căminul tău. Să prelungească inocenţa. Sau minciuna?

I-ai explicat că fumatul şi calitatea lui de membru al familiei care locuieşte în acelaşi spaţiu pot genera incompatibilităţi.… Citeste mai mult