suportul de curs

Astăzi este una dintre acele zile în care am conştiinţa deplină a faptului că nu ştiu nimic. Sigur, există o specializare, neştiinţa mea este specifică astăzi. Fiind într-un amplu proces de ordine prin arhiva ultimului an universitar (examene, referate, ştiţi voi…, multe hârtii) am frunzărit o parte dintre hârtiile moarte, ca să decid, ce arunc şi ce păstrez[1]. Neştiinţa mea se referă la domeniul managementului resurselor umane. Sunt într-un moment în care încerc, pe de o parte, să mă readun pentru redactarea tezei mele de doctorat şi, pe de altă parte, să găsesc cea mai potrivită cale de a lucra cu studenţii la toamnă.

Peter Drucker (d. 2005)  avea rutina unei vacanţe anuale programate în luna august. El spunea că foloseşte una dintre săptămâni pentru a-şi răspunde sieşi la întrebarea: „clienţii mei au cu adevărat nevoie de mine?”, adică doar el este cel care poate fi generatorul unei modificări în dinamica unei organizaţii care să genereze creştere pe termen mediu sau lung?… Citeste mai mult

Când pleacă copiii de acasă?

Când încep copiii să plece de acasă?

Când sunt pregătiţi.

Iar pregătirea lor, în mod absurd poate veţi spune, nu are legătură cu ei. De aceea încercări repetate, tensiuni inerente, certuri, insistenţe.

Pregătirea lor presupune deplina stăpânire a desprinderii, a ruperii, presupune deplinul curaj în a-ţi asuma ceva cu totul nou, necunoscutul. Sunt frumoşi toţi aceşti adolescenţi, tineri, care aleg să fie pregătiţi să călătorească, să se mute, să se desprindă de părinţi.

Sunt frumoşi şi purtători de speranţă, când sunt gata să plece flueirând, doar cu periuţa de dinţi în buzunar. Iar părinţii lor îşi vor fi făcut pe deplin „datoria” dacă reuşesc să nu îi încarce cu mult prea mult bagaj: control excesiv, culpabilizări repetate, presiunea pentru rezultat, aşteptări distonante.

Însă cum poţi, ca părinte, să îţi pregăteşti cel mai bine copilul să plece de-acasă?

Iubindu-l. Necondiţionat.… Citeste mai mult

Bolovani, sfârşit de iulie

În momentul acesta, fix în momentul acesta, am sentimentul că nu mă voi putea niciodată bucura suficient de proprietatea noastră de la ţară.

Iubesc curtea aceasta, locul meu preferat şi felul în care soarele apune între mine şi malul râului. Fiul meu spunea anul trecut că va fi ultima vară la Bolovani, când lucrurile vor arată, vor trăi încă suficient de sălbatice. Ne-am mobilizat greu anul acesta şi astfel cu toţii ne-am mai bucurat de încă o vară cu multă curte şi foarte puţine construcţii.

Soarele aşterne umbra stiloului pe foaie, către mine. O relaţia liniştitoare aceasta în care eu stau în faţa soarelui şi ştiu că Umbra este în spatele meu. Nu este aşa întotdeauna în Lumină?

Perspectiva aceasta pe care o am acum către cotul râului nu va mai exista vara viitoare. Între mine şi râu va exista un zid. Însă e posibil să revăd aceeaşi Lumină de la fereastra dormitorului ce urmează să se construiască.… Citeste mai mult

evoluţie (1)

Astăzi am lucrat ceva pentru soţul meu. Am corectat un text. Lucrând am ascultat Albinoni şi am fost acolo, în Evul Mediu, în timpul în care mi-aş fi aşteptat bărbatul plecat la cruciadă, poate.

De sute de ani femeile îşi aşteaptă bărbaţii. Iar în ultimul secol am decis, ca femei, la nivel de discurs mondial, că ar fi foarte bine dacă bărbaţii ne-ar aştepta pe noi. E sens aici? E devenire? E egalitate? Poate fi.

Poate fi bogaţie, în sensul de resurse financiare. Economiştii vor zâmbi, pentru că forţa de muncă feminină contează acum major în economia mondială.

Poate fi bogăţie în sensul de resurse educaţionale – cât de minunaţi pot fi copiii aceştia care au avut şansa unei familii cu doi părinţi, împreună, licenţiaţi.

Poate fi bogăţie în sensul de dezvoltare personală. A ei sau a lui. În momentul în care realizează că nu e important cine aşteaptă pe cine ci ceea ce se întâmplă în momentul în care aşteptarea a luat sfârşit.… Citeste mai mult

dacă ai răbdare…

dacă ai răbdare, vei primi desertul, cartea pe care ţi-o doreşti, sărutul pe care îl visezi, mesajul după care tânjeşti. Ca să ni se întâmple aceste lucruri nu e suficient să avem doar răbdare, ci trebuie să mai desfăşurăm şi nişte alte acţiuni, de exemplu: să mâncăm toată supa, să umblăm prin librării sau să îi scriem lui Moş Crăciun, să fim echilibrate, să nu sărim pe „bietul” băiat, să aşteptăm…

Şi noi nu am vrea să facem toate aceste acţiuni – intermediare. Nu vrem, nu putem, nu avem chef, nu avem nevoie să facem aceste lucruri, pentru că nu ne este poftă de supă, nu mai credem în Moş Crăciun, nu ne place de noi când suntem tot timpul echilibrate, iar, la capătul istoriei, s-ar putea să avem poftă să sărim pe „bietul” băiat.

Există, se pare, o relaţie între maturizare, asumare de responsabilităţi şi asumare a „facerii” unei lungi serii de acţiuni, care să ne ducă la împlinirea unei nevoi.… Citeste mai mult