Căutătoarea de emoție care conectează

Posted On:  By:  Comments: Comment

Recunosc că am o teamă de a mă apropia cu seria aceasta de texte de persoane care își îndeplinesc misiunea personală în sectorul public. Magda, Magdalena, este una dintre femeile despre care m-am gândit să scriu de la începuturile provocării.

Iar principalul motiv pentru care am ales să o fac este să o arăt lumii pe măsura căldurii pe care o împrăștie, împletită cu o formă de fermitate și etică a muncii ei de cercetătoare și manager deopotrivă.

Cred că Magda și-ar dori să aibă orologiul minune al lui Hermione Granger și să ducă, într-o iluzie de simultaneitate, două vieți în același timp. Cred că este unul dintre oamenii care are resurse emoționale pentru a o face bine. Mai cred că este posibil ca cele două vieți ale ei să nu vrea să știe una de alta. Și știu sigur că una dintre aceste vieți ar fi profund dedicată învățării, în cele mai diverse și profunde feluri pe care lumea a ajuns să le cunoască.… Citeste mai mult

A ales viața.

Posted On:  By:  Comments: Comment

Acum vreun an, în curând se va face, Cristina, care îl reprezenta pe Traian în Consiliului Director al Coaliției, ne-a spus că ea se retrage – urma să aibă ceva mult mai important de făcut.

De-atunci știm despre ea doar ce minunat este în parcul IOR, când se plimbă sau aleargă cu copilul, ce bine funcționează comunitățile de mămici și, indirect, de la cei care l-au văzut direct, că probabil au, ea și soțul ei, cel mai fericit copil din lume – întruparea bucuriei pure. Și, recunosc, aș fi putut fi invidioasă.

Pentru că acum doi ani acestea toate erau doar în plan, am scris, pentru organizații, un proiect comun pe care strădui să îl coordonez. Îmi lipsește prezența ei, dar îmi imaginez că e o iluzie – un proiect pocu este un proiect oricum greu de coordonat, mai ales când finanțatorii modifică semnificativ contextul de implementare prin ajustarea unor condiții ale apelului inițial.… Citeste mai mult

Lia

Posted On:  By:  Comments: Comment

Bucureștiul era încă cenușiu în ’95. Nu aveam terase și cafenele cu amestec de boabe special preparat. Cred că abia ce descoperisem mâncarea chinezească în altă parte decât la Minerva. Se deschisese, pentru “hipsterii” acelei perioade, La Motoare, sus, pe Teatrul Național, dar acolo era spațiul pentru răcoarea serilor de vară.

În timpul zilei munceam în Batiștei, la Convenție[1] și mâncam frecvent, o ceafă de porc la gratar, cu sau fără cartofi prăjiți, alături, la un fost restaurant al “gospodăriei” de partid. Cum care partid? Partidul Comunist Român – încă foarte prezent prin clădiri, structuri și oameni, plus aproape toată industria și economia.

Iar eu trecusem prin școala de jurnalism de la CJI – Centrul de Jurnalism Independent cu-o vară-nainte, lucrasem într-o redacție de cotidian 3 luni de zile și-apoi am devenit un fel de asistentă a uneia dintre cele mai cool jurnaliste pe care mi le-aș fi putut dori ca mentor.… Citeste mai mult

”It takes two to tango”

Posted On:  By:  Comments: Comment

It takes two to tango este o expresie intraductibilă. Sugerează un ”ceva” în care sunt implicate minim două persoane, adică o pereche care este inseparabil conectată. Căci tangoul este dansul care cere celor doi mișcări câteodată în tandem iar altă dată în opoziție. Înțelesul a fost extins la a include orice situație în care este nevoie, prin definiție, de doi parteneri.

Am început astfel pentru că cea care m-a dus cu gândul la această expresie este o femeie, pasionată de tango, căreia nu îi voi da numele, din respect pentru cum cred că gândea odată, atunci când eram mai apropiate. Adică am lucrat sau eram des împreună, într-o gașcă de patru, până acum câțiva ani, când interesele personale s-au diversificat și rutina întâlnirilor trimestriale nu a mai adus suficientă valoare. Da, eram patru dar, ce-i drept, nu chiar atât de autentice și dezinhibate ca în ”sex and the city”… Pentru că nu am crescut și nu ne-am educat să fim astfel.… Citeste mai mult

Tincuța

Posted On:  By:  Comments: Comment

Ar fi trebuit să fie Președinta. De fapt, potrivit documentelor, ea este prima Președintă a Federației Coaliția pentru Educație, la ea ne-am gândit și ea a primit susținere în septembrie 2014, la Moeciu, când s-a scris Actul Constitutiv al Federației. Energia începuturilor și, mai ales, discontinuitățile antrenate de necesara aliniere a părților este probabil să fi îi fi generat ei întrebări și nevoi dificil de armonizat astfel încât, în martie 2015, ne-a spus că ea se retrage, de tot, inclusiv cu organizația membră.

Eu mă despart greu de oameni și proiecte – accept plecările lor, înțeleg că atunci când apare o astfel de decizie este unilaterală și nu o pot eu influența. Dar, emoțional, le gestionez ca pe ceea ce sunt de cele mai multe ori: o pierdere. Întotdeauna cineva care pleacă ia ceva din tine cu el – amintirile unui timp care a fost și nu se va mai întoarce, momentele de tensiune sau celebrare, ajustarea de după, unii la alții.… Citeste mai mult

«‹56789›»

Copyright © 2025 danielavisoianu.ro. All rights reserved.