părinte, în 2012

La mulți ani tuturor celor care caută și găsesc răgazul de a citi ceea ce scriu din când în când. Gândul meu în întâia zi de an 2012 este pentru părinți, pentru toți cei care sunt părinți de copii anul acesta.
Este cel mai provocator rol pe care îl avem în viață și cel care s-a modernizat cel mai puțin dintre toate rolurile. Aceasta dacă considerăm modernizarea în sensul de dezvoltare, facilitare a unei vieți mai simple, mai fericite.

Părinților noștri le-a fost mai ușor. Bunicilor noștri le-a fost mai ușor decât părinților. Toate funcțiile primare sunt mai ușor de acoperit: ne este mai simplu să îi hrănim, ne este mai simplu să îi îmbrăcăm și să le cumpărăm caiete. Și după aceea?…
Nimic nu ne-a pregătit pentru tăvălugul de dezvoltare tehnologică care nu acoperă dezvoltarea sufletească. Iar comunismul ne-a ținut ”înghețați” sub un glob de sticlă. Cumnata mea dintr-o țară occidentală a fost un adolescent care i-a provocat pe părinții ei. Iar acum, când este la rândul ei părinte, recunoaște parte din drum, pentru că a fost pe acolo.
Cum ai putea să te pregătești pentru momentul în care îi iei telefon mobil fiicei tale de 8 ani și constați după 2 zile că și-a pus parolă de acces, ba chiar 2 parole, una suplimentară pentru SMS-uri.
Cum ai putea să te pregătești pentru momentul în care ai avea nevoie de răspuns la întrebarea: ”Dacă fiul meu/fiica mea se poartă astfel, unde am greșit, cu ce am greșit?”
Zilele trecute m-am gândit că se poartă atât de mult divorțul nu neapărat pentru că sunt acele probleme structurale ale societății, ci poate pentru că tot mai mulți adulți sunt copii care au trecut prin divorțul părinților lor.

Și totuși… Eu nu voi fi vinovată pentru acțiunile copiilor mei. Sau voi fi?
Cât de multă vinovăție poate coexista simultan într-o comunitate? A copiilor care nu au timp să vorbească suficient cu părinții lor, acum bătrâni (”suficient”?). A părinților care simt că nu reușesc să ofere copiilor învățături de bază despre bine și rău. (”în fond cine stabilește acest bine sau rău”?) A tatălui că nu petrece timp cu fiul lui, a mamei că nu a reușit să își învețe fiica nimic despre diversitate și despre faptul că uneori trebuie să îi lași pe bărbați să nu pună masa, să nu spele vasele… A soției care pune presiune pe soțul ei, singurul care muncește în casă, însă cel acre obligatoriu trebuie să fie prezent la baia celui mic…

Pentru părinți, în România, anul 2012 se anunță plin de provocări. Mai ales educaționale. Un alt sistem de școală, cu grupa pregătitoare în spațiul școlii. Credeți că se gândește cineva la mobilierul special sau la ceva cursuri de formare pentru învățătorii care vor lucra cu acești copii? Pentru părinți și pentru energia pe care o pun în găsirea celor mai bune școli, celor mai bune cărți, celor mai buni meditatori, merită să transmit un gând de sprijin.

E foarte greu drumul nostru și nu ne ajută nici telefonul mobil (credeți că îl controlați mai bine, însă în fapt îl enervați și îndepărtați mai repede), nu vă ajută nici mass media, de nici un fel, ci parcă este împotrivă, nici jocurile electronice, nici profesorii de la școală, nici preotul din sat care nu este un model de urmat.

Să îl bați nu e bine, chiar sunt convinsă. Să îl cerți nu ajută. Să nu minți, nu contează, pentru că nu facem suficient ca să îi învățăm să crească în adevăr și lumină. Să îi pedepsești nu funcționează, pentru că pe tine, ca părinte, te afectează mai mult pedeapsa lui, pentru că, iată…, poți considera că pedeapsa este o consacrare a faptului că ai grești ca părinte. Să nu îi dai nici un fel de bani, în condițiile în care ai, reprezintă o invitație la furt și, din nou, la minciună: nu îți poți pune copilul în situația de a nu ieși cu cei din același grup social, pentru că, prin naștere, educație și ceea ce a primit până acum, deocamdată, aparține acelui grup social.

Gândurile mele pot avea legătură cu celebrul conflict între generații: despre noi care nu îi înțelegem pe ei. Însă nu cred că ține de generație să fii conștient ca părinte că din primul moment în care iese din casă, lumea de afară, numeroasă (tot mai numeroasă…) e într-o competiție pentru supraviețuire. Astfel că va conta fiecare acțiune: să nu bei, să nu fumezi, să nu consumi droguri, să nu pierzi nopțile, să mănânci cât de cât sănătos, să bei apă, să ai grijă de corpul tău pentru că este singurul pe care îl ai. Să ai grijă de mintea ta. Să fii tu însuți.

Formația mea inițială de om de litere m-a ajutat să fiu foarte atentă la ceea ce se spune în jurul meu. În ultima vreme sunt câteva cuvinte care se repetă. Unul dintre ele este transparență. Și nu se referă la haine, ci la oameni, la adevărul despre ei, pe care și-l asumă. Tot acest univers de comunicare: sms, facebook, foursquare, google plus etc este despre cum suntem noi înșine: prescurtați, licențioși, agramați, slab cunoscători ai limbii române sau engleze…, cu fotografii postate de la chefuri, petreceri (că doar nu de la vreo acțiune umanitară…).

Să avem un an adevărat. Cu toții.

 părinte, în 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *