părinţi, copii…

Zilele de luni vin, de cele mai multe ori, cu multă rutină şi nevoie de a-ţi face ordine în agendă. Pentru cei din zona de business e chiar simplu: iau to-do-listul de vineri şi se uită pe el sperând să bifeze cât mai multe task-uri până la momentul în care „do„-urile zilei de luni apar din ce în ce mai repede.

Ah, e luni! „Şi mama strigă la mine să mă trezesc pentru că trebuie să merg la şcoală.”

În ultimele câteva săptămâni eu însămi am oscilat între stările de a fi copil şi a fi părinte. Pentru că nu există nici o graniţă care să despartă fundamental cele două statusuri. E dimineaţă, vrei sa obţii ceva de la soţul tău. Manipulezi? Probabil ca da, ca un părinte. E ora 10.00, şeful îţi reproşează ceva. Pui capul în jos? Probabil ca da, din nou, ca un copil de data aceasta. Lucrurile par uşor de decodificat astfel (mulţumindu-i încă odată lui Eric Berne pentru analiza tranzacţională).

Culorile se înmulţesc copleşitor atunci când interacţionezi însă, în calitate de părinte, cu proprii tăi copii. Fiica ta se ceartă mereu cu tine. Îţi propui să fii calmă. Nu eşti. Te gândeşti la mama ta, la relaţia ei cu tine, la certurile dintre voi. Parcă acum vă înţelegeţi mai bine, tu şi cu mama ta. Însă e adevărat că nu ai discutat niciodată cu ea despre vacanţa din clasa a IX-a, când te-a trimis, împotriva voinţei tale, la bunici. Eşti convinsă că ea nu ar înţelege şi ar fi afectată dacă i-ai spune că atunci o urai. Eşti convinsă că ea nu ar înţelege asemeni fiicei tale, care e convinsă că prăpastia dintre tine şi ea este uriaşă. Şi are argumente în zeci de cărţi şi sute de filme. Fetele se ceartă cu mamele. Pentru că, cred eu, mamele, de fiecare dată când se ceartă cu fiicele lor, retrăiesc momentele în care se certau cu cele care sunt acum bunici. Şi vor repeta acest model la infinit. Pentru că cearta şi energia pusă în diferitele dispute funcţionează ca un scut: copilul din fiecare mamă a suferit certându-se cu mama lui. Dacă ar conştientiza ceea ce se întâmplă cu ea, pe mamă ar durea-o. Acum. Infinit.

Mă cert cu fiica mea. (teoretic în cazul meu). Însă în fapt, mă cert cu mama mea. Infinit.

 părinţi, copii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *