Povestitoarea

România, din mersul trenurilor

La Sibiu plouă și e cenușiu. În apropierea hotelului, ieri, duminică, s-a decopertat o intersecție și o bucată bună de stradă. Până dimineața strada era refăcută, marcată și redată circulației. Traversez Piața Mare, iar orașul răsună de vocile și cuvintele străine ale turiștilor. „Ce are orașul acesta special?”, a fost o întrebare la masa de prânz? O poveste în care crede, aș fi răspuns eu, cu gândul la cea mai dragă povestitoare.

Mi-am pus speranțe și am visat că se poate schimba ceva în educație prin puterea profesorilor din programul Teach for România, citind poveștile Soranei. După o lungă perioadă de timp în care adevărurile dureroase din educație, cele care contează, au fost mai degrabă “ascunse sub preș”, ea a demonstrat că poți onora profesia pe care ți-a ales-o fiind flexibilă la modernizare, remodelare și asumând continuă trudă de îmbunătățire.

Este foarte posibil ca momentul “Decât o revistă” să rămână în istoria presei din România ca un fel de ultimă redută față de tabloidizare. Sau primă bază în ceea ce poate va deveni presa în România.

Textele ei rămân, prin calitatea documentării și sintezei, texte de referință și peste ani. Cel puțin două dintre studiile ei de caz – o descriere mai potrivită decât articole, sunt folosite de mine, ca recomandare de lectură imediată pentru cei curioși sau neștiutori. Vă invit să citiți povestea copilului cu cerințe educaționale speciale, dintr-o școală de la Pitești, împotriva căruia s-au coalizat colegi, părinți și porfesori – Deficit de atenție și, foarte valoros, povestea tinerilor care nu se văd, numiți NEETs (not in education, employment or training) și, în general, toată serie EduDoR.

Ea se descrie ca fiind Journalist and storyteller. Lover of the light.” și eu pot să confirm descrierea, deși cred că pentru ea este puțin importantă confirmarea “din afară”. Îmi place mult transferul de talent, din experiența anterioară de televiziune, felul în care a reușit să esențializeze narativul vizual, în spațiul specific al cuvintelor.

Sorana strunește binele cuvintele: să fie suficient de multe încât cititorul să își rescrie povestea în stilul personal și suficient de puține încât să nu se încurce în detalii. Practica aceasta de a folosi cuvintele, cu măsura potrivită pentru a păstra interes până la final se vede și în restul comunicării cu ea și adaugă eficiență proiectelor în care se implică.

Recunosc că ar fi putut să îmi fie teamă de ochiul ei critic, dar am ales să o fac pentru că angajamentul ei pentru domeniul educației merită celebrat: Sorana, știi deja, dar mai merită spus încă o dată: îți mulțumesc pentru DoR Live: La Școală. E valoros ceea ce ai/ați realizat.

Finalul descrierii menționate mai sus este “always #ontheroad” așa că am ales o fotografie făcută cu telefonul, din tren, pentru a susține urarea de călătorii fără țintă, potrivite cu starea și pline de inspirație. Și îți mai doresc, draga Sorana, ca atunci când vei vrea să te oprești, să faci o pauză, să ai parte, de fiecare data, de refugii care să te încarce emoțional, să îți alimenteze pasiunea.

Sibiu, 15 mai, 37/40

 

 Povestitoarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *