Risipirea prin cărți

Ai mei cumpărau cărți „pe sub mână”. Nicio librărie din țară nu primea suficiente „bucăți” ca să acopere „foamea de a avea”. Cărți, în biblioteca personală. Existau două clase sociale, cei care aveau bibliotecă în familie și cei care nu aveau. Și eu și soțul meu venim din acea vreme, în care ne-am străduit să avem acces la anumite cărți, pentru a le devora apoi…

Iluzia accesului la „cărțile noastre” a fost cea care ne-a fugărit, fără timp de reflecție, către cumpărarea de cărți. Multe. Recent am avut o dispută în familie pe tema dacă putem sublinia în cărțile citite, în condițiile în care ne interesează pe amândoi și marcarea unor texte condiționează lectura următorului 🙂 Bun prilej să mă întorc la o întrebare mai veche: bibliotecă personală sau bibliotecă publică?

Românii au o relație complicată cu lectura, merită recitite cifrele de aici. Ei bine, eu sunt printre cei care stau în sudul țării, se pare că aici sunt cele mai multe persoane dintre cele care dau peste 1.000 lei/an pe cărți. Nu număr anii, nu fac înmulțumirile aferente, nu mă gândesc la cutiile cu cărți care sunt depozitate în varii locuri. Că țin la mine și starea mea de spirit. O plăcere scumpă, care costă – îmi place să fiu cea care „desface cartea”.

Le cumpăr, le citesc, le depozitez prin casă, sau pe unde mai am loc. Și găsesc rar, sau deloc, o anume carte pe care o caut peste un timp.

În anii din urmă am tânjit după atmosfera din biblioteci – cred că am fost un client serios până prin 2007. Toate sesiunile mele au însemnat săli de lectură, mai degrabă decât împrumut. O sală de lectură „inspiră” învățare – un fel de frăție a celor care își pun întrebări, caută răspunsuri. Încă sunt curioși. Nu poți vorbi, nu prea faci zgomot, ai telefonul pe silent. Poți anunța, reverențios, pe robot, că „este încă dimineață, eu sunt în bibliotecă și nu pot răspunde”.

Eu am o listă de risipiri, inclusiv financiare, de-a lungul anilor. De exemplu jocurile pentru DS ale băieților (cele de Play Station sunt deja altă ligă…). Mă cam înfurie, trebuie să recunosc, faptul că nu am știut mai nimic despre bani iar educația mea financiară a fost consecința unei suficiente risipe de capital. Sunt mai disciplinată acum. Dar nu îmi fac mari speranțe… Pentru că, hei!, într-o zi ca aceasta sau oricare alta, mă voi întâlni cu o pereche de cercei cărora nu le voi putea rezista :))

M-aș întoarce în Bibliotecă. A fost un zvon despre un proiect al primăriei sectorului 2, despre una nou amenajată, în zona intersecției de la Bucur Obor și mi-am spus – wow, cum ar fi să se întâmple… și să pot merge pe jos…

M-aș întoarce în Bibliotecă – pentru funcția ei socială, pentru respectarea simbolului de echitate în acces, pentru felul în care goana și lumea de-afară se suspendă atunci când te scufunzi într-o carte. Dar mai ales în mai multe simultan, răvășite pe masă, deshise la pagina în care e citatul care ți-a atras atenția. O să îmi spuneți că poți avea aceeași stare și acasă, în liniștea cărții tale, pe care întâia o deschizi. Da, da… Și drumul până la frigider, doar de curiozitate, ca să vezi ce ai mai putea ronțăi? Pauza de telefon? Telecomanda de la televizor? Întrebarea copilului nr. 1, sau nr. 2, sau nr. 3, sau soțul tău, iubirea vieții tale: „mai ai mult, punem și noi masa?„…

În concluzie, îmi pare tare rău că am înțeles târziu cum ne-am fi ajutat unii pe alții mai mult, dacă alegeam conștient să capitalizăm în bibliotecile comunității, mai degrabă decât în cele personale. Ar fi fost una dintre puține rutine accesibile pentru a practica ce înseamnă „să avem împreună”.

Credit foto: Radu Mărcușu, via unsplash.com

 

 

 

 

 

 

 Risipirea prin cărți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *