şi eu aparţin unui proiect POSDRU

5 ong-uri au dat în judecată statul român pentru o datorie de TVA, datorie din 2008. Datoria nu e mare, v. aici http://www.ce-re.ro/new/comunicat-de-presa-al-al

statul le-a răspuns că e adevărat, are să le dea, da’… n-are şi nu le dă.

În celebrele deja proiecte POSDRU, beneficiarii, 80% dintre cei care derulează proiecte şi realizează „pe bune” activităţile contractate au datorii. Au datorii la stat şi sunt executate silit. Au datorii la furnizori iar aceştia sunt, la rândul lor în dificultate astfel încât ori sunt executaţi silit de Fisc ori au oricum probleme cu finanţatorii. Unii dintre furnizori au declanşat, la rândul lor, proceduri de recuperare a datoriilor.

Mulţi dintre beneficiari au datorii şi la angajaţi, experţii din echipele de implementare. „Lasă-i pe ei de nesimţiţi…, că la salariile pe care le iau pot să aştepte un an să îşi ia banii.” Aşa au să scrie „comentatorii” pe forum-uri, când un personaj, politic sau nu, frustrat sau doar într-o zi proastă, o să facă nişte printuri după Action Web şi o să lea la presă. La presa independentă, bineînţeles.

Dacă unii dintre beneficiari au avut curajul să ia împrumuturi („Să zică mersi, le-a dat banca că-i cunoştea…”) au acum mari probleme cu aceste credite. Majoritatea au pariat pe echipă. Au dat salarii mari însă s-au folosit de motivarea experţilor şi încrederea lor într-un viitor frumos, când îşi vor încasa salariile cele mari, ca de o resursă pentru a ţine proiectele active şi a le duce mai departe.

Unde este statul? Peste tot. A contractat mii de proiecte. A promis 45 de zile pentru o rambursare. Şi dacă nu?…. Că tot vorbesc toţi oficialii despre faptul cum în ţările europene, ong-urile aşteaptă şi 6 luni o rambursare…. „Păi ce, aţi contractat proiectele acestea fără să aveţi bani să le implementaţi? Nu aveaţi oamenii necesari în echipă? Noi credeam că oricum sunt voluntari de-ai organizaţiilor care faceau aceste activităţi, acum mai fac doar ceva în plus.[i]

Unde este statul, deci? Într-o capcană. A fost neserios la evaluare şi acum îşi primeşte răsplata. Credeţi că o organizaţie este fericită că proiectul i-a fost supraevaluat, a luat prefinanţare de 10% la un strategic şi acum gâfâie printr-un Organism de Implementare care uită cererile de rambursare cu lunile? Un stat care a acceptat plăţile de salarii mari, pentru că s-a gândit că jumătate din sume vin la Bugetul de Stat, direct din impozite şi contribuţii, că doar munca e principala sursă de venituri bugetare… Un stat care nu plăteşte penalităţi pentru ceea ce datorează dar constituie penalităţi pentru aceste contribuţii care pur şi simplu nu au cum să fie plătite. Decât de acei beneficiari care sunt, la rândul lor, instituţii cu finanţare publică.

Am văzut la televizor în ultima vreme tot felul de finanţişti şi experţi care spun „să renunţăm la acest program”, „e imposibil să măsurăm impactul acestor activităţi”. Chiar credeţi că aceste proiecte, finanţate din FSE nu au rost, sens, explicaţie? Investiţiile minunate şi toate dezvoltările din rural, de exemplu, au nevoie de oameni. Altfel de oameni. Ar putea fi cele/cei care s-au întîlnit pe drum, la ei la ţară, cu un promotor al Uniunii Europene care a ales să „Investească în oameni”.

Am colegi care au lucrat coaching în proiecte cu astfel de finanţare. Faptul că un tânăr de 21 de ani alege o carieră cu sens pentru el, în care să muncească ceea ce îi permite să îşi realizeze potenţialul nu are impact, nu-i aşa? Lucrez într-un proiect în care ne întâlnim cu femei, cât mai aproape de locuinţa lor, de viaţa lor: contează că cineva le ajută să înţeleagă că dacă au 40 de ani, copii mari, s-au lăsat de şcoală acum 25 de ani şi nu au o calificare, vor fi dependente de ajutoarele de la stat, mici şi puţine. Însă pare să nu conteze. Mai bine să aştepte „mila statului”, să nu aibă acces la un minim pachet de servicii medicale, cu o componentă de prevenire şi să ajungă în spital numai în urgenţă, că e mai scump.

Am trei copii. Nu înţeleg cum am răbdare

să privesc cum statul face un act de prost management intenţionat  – cum e posibil să ai un registru public, să vezi clar o slabă performanţă şi să nu iei măsuri?

să mă uit la statul în care am ales conştientă să trăiesc, să muncesc,

să mă uit la un stat incapabil să fie, incapabil să-şi vadă propria incapacitate.

Am trei copii şi mi-e foarte greu să accept ca ei să muncească şi să achite nota de plată a slabei performanţe a statului în care trăiesc. De aceea sunt implicată în proiectele POSDRU. Pentru că îmi pasă de fiecare dintre beneficiarii acestor proiecte care au o nevoie la care statul nu ajunge. Pentru că Uniunea a ales să investească în oameni, însă în România oamenii nu merită această investiţie, pentru că… statul român nu dă doi bani pe ei.


[i] Citat aproximativ, idee redată integral, afirmaţie a unui fost şef de OI din luna septembrie 2011.

 şi eu aparţin unui proiect POSDRU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *