Străbunica mea nu avea nici o problemă de discriminare de gen

Părerea mea. Pentru că deciziile erau împreună și pământul era lucrat împreună. Și de ea depindea starea de sănătate, calitatea forței de muncă din familia ei. Femeile
”celebre” din istorie erau, de regulă, femei bogate. Însă străbunica mea nu era bogată sau nu am nici un fel de informații în sensul acesta. Însă ea, una dintre cele patru cel puțin, era consultată dacă se mai cumpăra un cal sau nu  în gospodărie. Era parte din deciziile investiționale ale familiei. A născut  unsprezece copii. I-au ajuns la maturitate opt. Ei au devenit adulții pe care ea i-a construit: pentru că era prezentă, zi de zi, în viața familiei ei.

Performanța pe care o făcea în cadrul gospodăriei era decisivă pentru bunăstarea celor din jur. În funcție de modul în care gătea, în care își planifica activitățile din gospodărie, de cât de ordonată, curată era putea influența decisiv sănătatea celor din familie. În funcție de cum era ea cu ea, de cât de echilibrată era, contribuia la construirea unei familii ”împreună”.

”La mijlocul secolului al XVIII-lea, populația Europei era în mod precumpănitor rurală, femeile fiind angrenate într-o măsură largă în munca productivă din gospodăriile lor. (…) În orașe, femeile –salariate nu constituiau un fenomen neobișnuit. (…) Și în acest caz, femeile împărtășeau frecvent activitățile soților lor, acționând ca parteneri atât în sfera industrială, cât și în cea agricolă.[i]

Îmi pare rău pentru bunica mea, pentru bunicile mele. Pe una dintre ele am văzut-o îmbătrânind, despre cealalată știu doar poveștile celorlalți. Cea pe care am cunoscut-o a murit cocoșată, la propriu, de nevoi și de muncă. Gândesc acum că spatele ei curbat îngrozitor de tare era măsura corpului pentru ”împovărare”, pentru lipsa de sens, pentru faptul că, cumva, ea nu a mai putut să aibă viața mamei ei – a străbunicii. Inclusiv în relația cu soțul ei.

Bunicul a plecat la război. El, spre deosebire de străbunicul, s-a confruntat cu orașul, cu industrializarea, cu o altă valorificare, reprezentare a muncii.  Atunci când barbații au început, cam din acele vremuri, să câștige mai mult, au primit recunoaștere pentru contribuția lor economică. ”În trecut, mariajul a reprezentat pentru femei un fel de parteneriat de afaceri în agricultură, comerț sau industria casnică dar, în decursul procesului de reorganizare care a acompaniat Revoluția Industrială, cele mai multe femei și-au pierdut independența economică.”[ii]

O economie are și componente nemonetizate și nemonetarizate. Potrivit estimărilor, 2/3 din timpul femeilor alocat muncii (indiferent dacă este plătită sau nu) nu se vede în PIB (produsul intern brut, în veniturile unui stat). Ponderea corespunzătoare a muncii bărbaților este estimată la între 1/3 și 1/4.

Există o serie de consecințe ale nerecunoașterii în sistemul economic a activităților nemonetarizate și nemonetizate. Cea pe care o văd tot mai des în jurul meu este dificultatea de a forma un cuplu ”împreună”. Susținătorii proiectului Europei Unite dau ca argument deseori constatarea că, istoric vorbind, Europa a fost mai multă vreme deschisă, fără state și granițe,
decât ”închisă”. Cred că și femeile, de-a lungul istoriei, au fost mai multă vreme egale cu bărbații lor, decât inegale

Femeie sau bărbat, în anul 2012, dacă nu trăiești/acționezi/exiști crezând în egalitate, ai o singură șansă: la nefericire

[i] Giarini, Orio și Liedtke Patrick M., Dilema ocupării forței de muncă și viitorul
muncii,
2001, All Beck, București,
2001, pag. 101

[ii] Idem, pag. 104

 Străbunica mea nu avea nici o problemă de discriminare de gen

1 Comment

  1. homm | | Răspunde

    Cred ca as putea gasi o carte care sa scrie si altfel.
    Daca ma gandesc doar la Ion… femeile din viata lui nu au fost deloc egalele sale.
    Razboaie au fost dintotdeauna. Munci grele au fost dintotdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.