suportul de curs

Astăzi este una dintre acele zile în care am conştiinţa deplină a faptului că nu ştiu nimic. Sigur, există o specializare, neştiinţa mea este specifică astăzi. Fiind într-un amplu proces de ordine prin arhiva ultimului an universitar (examene, referate, ştiţi voi…, multe hârtii) am frunzărit o parte dintre hârtiile moarte, ca să decid, ce arunc şi ce păstrez[1]. Neştiinţa mea se referă la domeniul managementului resurselor umane. Sunt într-un moment în care încerc, pe de o parte, să mă readun pentru redactarea tezei mele de doctorat şi, pe de altă parte, să găsesc cea mai potrivită cale de a lucra cu studenţii la toamnă.

Peter Drucker (d. 2005)  avea rutina unei vacanţe anuale programate în luna august. El spunea că foloseşte una dintre săptămâni pentru a-şi răspunde sieşi la întrebarea: „clienţii mei au cu adevărat nevoie de mine?”, adică doar el este cel care poate fi generatorul unei modificări în dinamica unei organizaţii care să genereze creştere pe termen mediu sau lung?

Îndrăznesc să afirm că ceea ce face unică o relaţie, inclusiv cea dintre un consultant şi o organizaţie, dintre un client şi terapeutul lui, dintre un profesor şi studenţii lui, este încărcătura de emoţii provocate, schimbate, asumate. Să intri în sala de curs încercând să răspunzi afirmativ la întrebarea dacă eşti tu cel mai potrivit…. Potrivit să ce? Să îi facilitezi accesul la cunoaştere. Cunoaştere a ce? Câte întrebări…

Ce devine un profesor astfel? Un facilitator către cunoaşterea care răspunde cât mai adecvat nevoilor studentului. Ei bine, dacă insist aş putea declanşa o oarecare dezbatere: şi cum evaluăm, cu justă măsură, ce a învăţat studentul? Cum îi punem notă în catalog? Cum evităm sentimentele lui de frustrare şi comparaţia cu ceilalţi colegi?

Aici vine bucuria zilei de astăzi: pentru că nu ştiu nimic, mi se pare foarte puţin importantă această justă măsură. Justă pentru cine?

Astăzi nu cred că „managementul resurselor umane” are instrumente şi soluţii pentru problemele cu care se confruntă într-o organizaţie. Ştiu care sunt beneficiile acţiunii de înrolare într-o corporaţie. Însă ştiu şi care sunt efectele pe termen mediu. Astăzi nu ştiu cum ar trebui să se pregătească pentru performanţă un manager de resurse umane, însă am o sumă de intuiţii despre cum nu ar trebui să se pregătească (de exemplu, ar fi ideal să fi făcut în copilărie şi adolescenţă atât un sport de echipă cât şi unul individual).

Conştienţa faptului că astăzi nu ştiu nimic are legătură cu faptul că indiferent de unde aş începe primul curs din viitorul an universitar, ştiu că am şansa să îi duc într-o călătorie care să îi ajute să se descopere:

–         pot să le vorbesc despre familiile lor şi să îi ghidez către descoperirea multiplicării rolurilor familiale în mediul profesional…

–         pot să le vorbesc despre IDU (Indicele dezvoltării umane) şi să le conectez conceptul la vechii greci, la mintea sănătoasă (educaţie) în corp sănătos (durata medie de viaţă) şi să îi fac să înţeleagă că ar putea să îşi proiecteze viitorul profesional negândindu-se, niciodată, la un sistem de pensii;

–         pot să le spun că ceea ce ştiu este limitat, dar îmi asum aceasta şi sunt gată să mă dezvolt în interacţiuni de calitate cu ei;

Şi apoi pot să mă bucur de minţile lor, de provocările pe care le lansează.

Cel puţin până apare întrebarea: „când ne veţi pune la dispoziţie suportul de curs?


[1] fac precizarea că predau hârtiile tocate către un colector de hârtie ce urmează să fie reciclată.

 suportul de curs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *