E nevoie de un sat… odihnit și corect plătit. Care știe încă să se joace ;)

E nevoie de un sat… odihnit și corect plătit. Care știe încă să se joace ;)

În educația din România se manifestă tot felul de oameni: de la profesorii universitari din școlile sau departamentele de pedagogie și psihologie și chiar didactici – unora li se spune, pe bună dreptate și meritat „maieștri” ai domeniului, până la părți interesate cărora li se recunoaște dreptul de a participa la discuții până în momentul în care ceea ce spun nu este convenabil, drept care li se chestionează „legitimitatea”. Însă educația este fix domeniul care ar trebui să încurajeze practicile de ascultare a fiecărei părți, de valorizare a ideilor care par mai ciudate în prima fază și de acceptare conștientă a diferențelor de opinie.

Apropiată de acest domeniu în ultimii ani, am asistat la eforturile unora dintre noi pentru transformare.

Recent am fost întrebată: „Șiiii, ce mai faceți cu România Educată?„. Am răspuns astfel….
– Faceți?
Pentru că de foarte adânc în mine e trăită valoarea lui „împreună” – facem lucruri, slujim o cauză mai mare, nu e despre noi personal și tot așa.
Citeste mai mult
Etichete: , ,

Simonei nu-i poți spune ”nu”.

 

Astăzi scriu despre Simona (David) Crisbășanu. Și ultimii mei trei ani cu ea…

În fapt ne-am intersectat acum mulți, mulți ani, la o conferință de coaching, a celor patru școli care funcționau pe atunci în România. Ea era încă la Adevărul, a fost un fel de șefă la marketing, cred. Pe vremea aceea deja se uita cu atenție la educație și posibilitatea de a interveni. Nu s-a legat nimic atunci între noi două. Dar ea s-a apucat, voinicește, de Zburd – educație prin coaching.

Abia prin 2014 cred că a reușit să mă ”combine”, în contextul întâlnirilor de comunitate Restart în educație. Lucrurile au culminat cu tabăra de la Moeciu, unde lumea din educație, cea bună 😉 își planificase să lucreze pe statutul și actul constitutiv al Coaliției pentru Educație. Acolo s-a stabilit forma de federație și structura de membri formată exclusiv din persoane juridice – ong-uri. Vă spun toate acestea ca să știți cine e ”nașa” mea în proiectul Coaliției, în condițiile în care eu nu eram din grupul care visa de ani buni la acest proiect de coalizare.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Nimeni nu ne poate spune cine suntem (din păcate…)

Zilele acestea, fără planuri și călătorii pe străzile patriei, mi-au dat răgazul frământării a două teme: valori și modul în care influențează ele un cuplu, valori și modul în care performezi ca manager.

Când mă uit în urmă la cei peste douăzeci de ani de muncă, văd o femeie destul de agitată și multe confuzii de rol. Profesional vorbind sunt optsprezece ani de grijă a salariilor celor care lucrează cu mine (pentru mine?) suprapuși peste diferite poziții ale mele de angajată într-o altă organizație.

Și nu știu mai nimic despre mine, din ambele perspective. Nu mi-e clar ce fel de șefă sunt, ce fel de colegă, ce fel de angajată (și mă rezum doar la aceste roluri).

Copil fiind nu am primit multe complimente sau aprecieri – le primesc acum și nu știu să le primesc. Nu știu nici să le ofer foarte clar sau foarte simplu verbalizate. Dar mi-a plăcut să fiu premiantă.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

Promisiunea de vânzare – cumpărare

Politicienii promit.

Fondurile de investiții promit.

Publicitarii promit .

Dacă asculți și crezi, te vei simți în acel fel, felul promis: mai slabă, mai înalt, mai frumoasă, mai musculos, mai potent, mai deștept, mai relaxat, mai la fel ca vecina din colț și mai șmecher decât fostul tău coleg de liceu care s-a căsătorit cu regina balului.

Ca Brad Pitt , dacă folosești acel parfum.

Ca David Beckham daca porti un anume tip de lenjerie.

(Zău, vine la pachet cu tatuajele?)

Treci prin viață din promisiune în promisiune. Începi cu: “mâine o să fumez mai puțin”, “semestrul viitor o să am mai multă grijă la absențe”, “o să o ajut pe mama mai mult”, “o să merg la pescuit cu tata, că mă bate la cap de doi ani”.

La un moment dat te căsătorești, tot în baza unei promisiuni.

Și nu mă refer la aceea cu “la bine și la rău” ci la unele mai prozaice: “L-am văzut acasă la el că a strâns farfuriile de pe masă”, “am verificat și duce gunoiul destul de des”, “ai lui stau la curte, înseamnă că își va dori și el pentru familia lui aceleași condiții.”

Iar ea?… Citeste mai mult

Etichete: ,

Vin sărbătorile!

Cu daruri. Ca cel al acestei săptămâni. Când mi-am spus, începând de luni: ”o să fac ceea ce o să fac!”.

Psihologii, terapeuții și antrenorii pe care îi știu, mai ales cei buni, vor zâmbi: fără un plan? fără prioritizare? fără proiectarea ”primului, celui mai mic și/sau celui mai simplu pas?”

Moartea nu e o soluție.

Pe bune?!

Nașpa.

Viața, în schimb?…

Atât de la îndemână…. În vremea aceasta în care nu este zi în care să deschizi FB-ul și să nu găsești minim un mesaj/postare/inspirațional care să rezoneze cu tine și așteptările tale, constatarea mea tristă, din această săptămână de gânduri, este ca toți ne bucurăm de acele cuvinte însă mai nimeni nu știe povestea din spatele lor. Călătoria  către ele, către cuvinte/ziceri/scrieri, este o călătorie personală.

Știți urarea aceea: ”Să vă trăiască copiii! Să fie sănătoși și să vă bucurați de ei!”? Am trăit în ultimele luni cu impresia că ascunde o urare pentru timpul când copiii cresc și ajungi să te bucuri de ei (mai ales părinții de adolescenți vor înțelege…).… Citeste mai mult

Etichete: ,
12