O legătură împlinită între viață și moarte

O legătură împlinită între viață și moarte

București, 30 octombrie 2016, duminică.

Și gândul că nimic nu este întâmplător.

 

Mi-a plăcut dintotdeauna să gândesc în imagini. Și să conectez oameni și lumi care par să nu aibă nimic asemănător, nimic care să le potrivească.

În Italia a fost cutremur, din nou. Costantinopolul este din ce în ce mai puțin european. Mă uit la cele două rădăcini ale Europei, așa cum o știu eu (și mulți dintre noi) și mă întreb dacă, în fapt, nu cumva abia acum asistăm la decăderea marilor imperii și a marilor civilizații. Sistemele sunt fluide și ceea ce pare definitiv la un moment dat este DOAR o etapă dintr-un process. Uniunea Europeană nu este “o destinație” iar Brexitul poate fi privit ca parte dintr-un proces, o formă a întâmplărilor posibile.

Legile nu pot opri timpul în loc sau dinamica umană, migrațiile istorice, dislocările de popoare. America a încercat, pentru câțiva zeci de ani, să oprească timpul, să închidă granițele, ba chiar să construiască un zid de sute de kilometri în sud – ca și când nu avea toată învățătura din lume: sudul întotdeauna a migrat în nord.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

O țară mică și ghemuită care așteaptă

Știți deja că este mică, nu-i așa?

Un copil zgribulit și ghemuit în el însuși de teama de a crește mare într-o lume în care se regăsește tot mai puțin.

Ani de zile, înțepenită în piatră, a stat cuminte pe un soclu, în anticamera dormitorului Reginei Maria, la Palatul Cotroceni.

Ani de zile suntem mici și când începem să creștem ne chircim în noi înșine și ne cuprindem în brațe, ca să ne ferim de răul care ne-nconjoară când devenim adulți. Căutând să creștem plecăm pe jos până la Paris sau, în timpuri mai moderne, pe Camino. Însă ne-ntoarcem la noi, în noi, infinit timp în poziția fetusului care caută ocrotire.

La un moment dat, cumva, picioarele i s-au fisurat și a fost nevoie să fie lipite. Nu ar fi putut niciodată să se desprindă din propria-i îmbrățișare ocrotitoare, nu-i așa? Numai ea își poate cuprinde sinele pe deplin.

Îmi imaginez o sală uriașă de muzeu, uriașă ca lumea și tot mai lipsită de sens, în care ar fi așezată în mijloc, atât de mică și atât de singură.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

De Florii. Gânduri pentru Săptămâna Mare

Case mari, dar copii puțini. Așa să arate speranța într-un viitor mai bun?

Școli multe în care se face școală puțină. Așa să arate planificarea strategică pentru un viitor mai bun?

Informatii? Vin de peste tot, o infinitate. Înțelegerea lor este din ce în ce mai limitată.

Simona care vine acasă și spune “sunt obosită, am angajamente, îmi pare rău, dar nu pot zbura până în Canada” și citește apoi pe comentatorii dornici de senzație: “încă o veste proastă pentru români vine de la Simona Halep”.

Un medic de 35 de ani de la Spitalul Floreasca (calculați câte ore de studiu și de muncă, vă rog!) e bolnav de cancer iar Cristian Birta ne întreabă dacă găsim 2/3 mașini de spălat pentru mamele copiilor internați cu lunile la oncologie în Fundeni.

Paștele catolic, Floriile Ortodoxe și zeci de studenți uciși, pe același Pământ, într-o săptămâna sfântă.  Coșurile pline de lucruri pe care nu le vom folosi, pe care nu le vom mânca și care nu ne vor face viața mai bună.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

O moldoveancă la București

Sunt în drum spre București, în drum spre iubitul meu, în drum spre soțul meu, în drum spre familia mea. În spatele meu rămâne lungul drum al Moldovei. E întuneric și este decembrie 2014. Acum 21 de ani, într-o seară asemănătoare făceam același drum, cu “ia-mă, nene.” Și eram convinsă că unei femei de aproape 23 de ani, care face acest drum de la Suceava până la București, nu i se poate întâmpla nimic.

Eram incoștientă? Prefer să spun curajoasă. Acel curaj pe care ți-l dă doar iubirea. Eram îndrăgostită și mergeam către iubitul meu. La acea vreme lui nu-i era deloc clar dacă mă iubea însă cred că era flatat de determinarea mea. Și cred că bărbaților le place, li se pare interesant, să fie ei trofeul.

Știam la acea vreme extrem de puține lucruri despre bărbați. Acum știu mai multe. Nu mă ajută foarte mult pentru că naivitatea are și ea farmecul ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Fără risipă de sine

Recunoscătoare bunicului meu dinspre mama. Costache DODOI, născut la 1 septembrie 1909 și decedat la 17 august 1996.  A fost prizonier de război pe frontul de est și a avut două rânduri de copii, unii înainte de război, alții, mai ales fete după. A crescut mari, la casele lor, doar doi băieți. I-a îngropat pe amândoi – am fost martoră, copil fiind, la ambele dureri.

Bunica mea, soția lui, a murit în 1973, când eu eram mică. Bunica a murit tristă că fetele ei nu vor ajunge la casele lor și că nu are cine să le facă zestre. Bunicul nu s-a recăsătorit deși i-a supraviețuit 23 de ani. Și nici nu a adus o altă femeie în casă. Și-a supravegheat ginerii cu toate puterile. Până la finalul vieții cred că a considerat că ei nu sunt la fel de buni ca băieții lui și că oricum au parte de niște neveste harnice și vrednice pe care nu le prea merită.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,