Simonei nu-i poți spune ”nu”.

Simonei nu-i poți spune ”nu”.

 

Astăzi scriu despre Simona (David) Crisbășanu. Și ultimii mei trei ani cu ea…

În fapt ne-am intersectat acum mulți, mulți ani, la o conferință de coaching, a celor patru școli care funcționau pe atunci în România. Ea era încă la Adevărul, a fost un fel de șefă la marketing, cred. Pe vremea aceea deja se uita cu atenție la educație și posibilitatea de a interveni. Nu s-a legat nimic atunci între noi două. Dar ea s-a apucat, voinicește, de Zburd – educație prin coaching.

Abia prin 2014 cred că a reușit să mă ”combine”, în contextul întâlnirilor de comunitate Restart în educație. Lucrurile au culminat cu tabăra de la Moeciu, unde lumea din educație, cea bună 😉 își planificase să lucreze pe statutul și actul constitutiv al Coaliției pentru Educație. Acolo s-a stabilit forma de federație și structura de membri formată exclusiv din persoane juridice – ong-uri. Vă spun toate acestea ca să știți cine e ”nașa” mea în proiectul Coaliției, în condițiile în care eu nu eram din grupul care visa de ani buni la acest proiect de coalizare.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Cumnata mea, elvețianca.

“Les hommes distingués sont fils de leur mère.”[i]

 

Sunt câteva femei care m-au inspirat și nu sunt românce.

Întâmplarea a făcut să scriu ieri despre Petra și astăzi despre Laura (Laure, în original). Laura, ca și mine, este venită în familia soțului meu prin căsătorie. Și una dintre diferențele majore dintre noi este că ea a fost de mică așa cum nu cred că eu voi mai reuși să fiu vreodată! Sau, cel puțin, așa cum ar fi fost tare bine să fiu acum 25 de ani…

Da, comunismul m-a afectat “pe viață”, în moduri care nu sunt descrise în cărți sau tratate științifice, din păcate. Nu am știut mai nimic despre mine, despre ambițiile unei femei, despre cum se construiește o relație de cuplu partenerială, despre prioritizare, despre dovedire a cine ești, înainte de a îți propune “să ai”. Anii copilăriei și tinereții, în care am fost flămândă să am, mai degrabă decât să fiu, mi-au influențat alegerile.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

Numele ei este Ana.

Se va dovedi peste ani că, în primăvara lui 2017, prea în grabă mi-am luat provocarea de a scrie, între prima zi de Paște și Înălțare, patruzeci de texte despre femeile care m-au inspirat și continuă să o facă. Deși încep să simt presiunea, de a scrie dar și de a alege, am fost sigură despre cine scriu mai întâi.

Cumva, “în grabă” descrie destul de bine relația noastră, viața noastră. Am alergat, mult, amândouă, și eu și mama. Pe ea o frig, o ustură, frecvent, tălpile iar pe mine mă vor lăsa, cândva, genunchii.

Știu că mamele tuturor sunt speciale.

Dar mai știu că undeva, în copilărie, în mintea tuturor copiilor încolțesc gânduri de revoltă împotrivă mamelor lor. Și, potrivit cu vârsta, ele sunt năprasnice. Spre adolescență sunt și verbalizate, devin confruntări, răciri, separări. Pentru ca, majoritatea dintre noi, să facem pace, deplină, la nașterea primului copil.

Cine mă cunoaște știe că îmi place să muncesc.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Tristețea Președintelui

Joi, la Cotroceni, Președintele României, în cadrul unui eveniment mai amplu, „România la Centenar”, a fost întrebat ce ar face, ce ar schimba în educație, dacă ar putea accesa mai mulți bani, dintr-o sursa independentă de Bugetul de stat. Și a răspuns că, din păcate, ceea ce își dorește nu poate cumpăra cu bani, adică o altă mentalitate:

„Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit și îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educație, mentalitatea celor care înlesnesc (educația, n.m.) (…) Nu este vorba de bani. Știu că am fost mai puțin simpatic când am spus oamenilor: știți, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. (…) În primul rând avem nevoie de o schimbare de paradigmă.”

Am fost surprinsă să constat că iar nu a fost bine, că era „un bun moment” să solicite respectarea prevederilor din Lege referitoare la alocarea bugetară.… Citeste mai mult

Etichete: ,

O legătură împlinită între viață și moarte

București, 30 octombrie 2016, duminică.

Și gândul că nimic nu este întâmplător.

 

Mi-a plăcut dintotdeauna să gândesc în imagini. Și să conectez oameni și lumi care par să nu aibă nimic asemănător, nimic care să le potrivească.

În Italia a fost cutremur, din nou. Costantinopolul este din ce în ce mai puțin european. Mă uit la cele două rădăcini ale Europei, așa cum o știu eu (și mulți dintre noi) și mă întreb dacă, în fapt, nu cumva abia acum asistăm la decăderea marilor imperii și a marilor civilizații. Sistemele sunt fluide și ceea ce pare definitiv la un moment dat este DOAR o etapă dintr-un process. Uniunea Europeană nu este “o destinație” iar Brexitul poate fi privit ca parte dintr-un proces, o formă a întâmplărilor posibile.

Legile nu pot opri timpul în loc sau dinamica umană, migrațiile istorice, dislocările de popoare. America a încercat, pentru câțiva zeci de ani, să oprească timpul, să închidă granițele, ba chiar să construiască un zid de sute de kilometri în sud – ca și când nu avea toată învățătura din lume: sudul întotdeauna a migrat în nord.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,