Despre copilul care nu există

Despre copilul care nu există

Când eu mi-am asumat proiectul Coaliției, tu ai intrat în clasa a V-a. Anul acesta ai terminat școala generală. Am avut așteptări, am avut încredere. Încă mai am. Niște urme de încredere cât să îmi dea energie să caut o altă soluție. Mă uit în urmă la cei patru ani și nu îmi este rușine. Am fost martora, am contribuit, la construcția unei energii noi, unor schimbări de procese și de atitudini.

Prima dată te-am cunoscut prin februarie 1990. Am picat la medicină în 1989 și am decis să nu stau pe banii alor mei, până se face vară și pot da din nou admitere. În iarna aceea am mers, ca să mă întâlnesc cu tine, uneori zilnic, doi kilometri pe jos, pentru că nicio mașină nu trecea troienile de zăpadă.

Înainte de a avea copii, pe “ai mei”, m-am îndrăgostit de lumina din ochii tăi. Niciodată nu am uitat să fiu prezentă în lumina aceea.… Citeste mai mult

Etichete: ,

Când listele publice nu sunt o etichetă

M-am trezit cu gândul acesta: să scriu despre sentimentele amestecate pe care le am când văd publicate listele cu rezultatele unei generații întregi de elevi  (v. link). Între timp am fost ocupată cu îndeletniciri corporatiste și abia acum am găsit răgazul să mă întorc la subiect.

Copiii noștri nu sunt neapărat așa. Ceea ce scrie în acele liste nu este doar despre ei, nu e eticheta lor, nu e întreaga reprezentare despre ei.

Și mai ales poziția din acea listă nu spune nimic despre părinții lor. Sau despre educația care li s-a dat în familie. Și dacă voi considerați că spune, că este relevant, atunci eu vă răspund că 2014 este probabil anul de consacrare a eșecului meu ca părinte. Nu am reușit. În afară de niște emoții PARALIZANTE în ultimele două săptămâni, de destul de multă pisălogeală tot anul, de destul de multă muncă a mea (sperând că va funcționa ”puterea exemplului personal”), nu am reușit.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,