Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

  1. Joia trecută, în drumul de navetă dinspre București m-am întrebat de ce nu avem în tradiția Bisericii Ortodoxe ritualul ”spălării picioarelor”, ritual inspirat din gestul similar făcut de Iisus pentru apostoli.

Mai multe culte: catolicii, protestanții, anglicanii, luteranii, metodiștii, presbiterienii, dar și bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, bisericile ortodoxe orientale – armenii, copții și sirienii parctică ritualul spălării picioarelor, de regulă în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Pe măsură ce au trecut veacurile, ritualul a fost întărit cu mai multe semnificații. Ba chiar, în 2016 s-a anunțat că Liturghierul Roman a fost revizuit pentru a permite și spălarea picioarelor femeilor – anterior era permisă doar spălarea picioarelor bărbaților.

Care să fi fost, deci, fundamentarea deciziei Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și, în particular, a Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca un astfel de ritual să nu fie inclus în practica comună[i], dacă nu chiar în slujba din Joia Mare?… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

„Isoscela mea”

În seara aceasta, la Gala Mentor, unul dintre cele zece premii a mers către o profesoară de matematică care a precizat că predă matematică de 52 de ani. Și am știut că trebuie să scriu despre Diriginta mea.

Am răscolit dulapurile după jurnale și am constatat că, ca orice liceean care se respectă, jurnalele mele din primăvara lui 1989 vorbesc despre salcâmi, bujori și alte iubiri neîmpărtășite. Există ceva context, datele exacte îi propoziții de deschidere: „mâine am olimpiada de chimie” (…), „mă întorceam de la bilogie” (…), „astăzi ne-a dat test la fizică cu manualele pe mese”.

Isoscel nu a fost doar un personaj de film, din Liceenii. Isoscel a existat de-adevăratelea în viața mea. Și.., cu excepția întâlnirii de 20 de ani de la terminarea liceului, eu nu i-am cunoscut și partea caldă pe care o sugerează filmul.

Prof. Elena Ciobanu mi-a fost profesoară de matematică și am fost ultima ei promoție ca dirigintă.… Citeste mai mult

Etichete: ,

Furia unei ongiste

În povestea mea cu Maria, de fiecare dată blândă și generoasă cu mine, a existat un moment ciudat, cauzat de un ”like” dat fără mare atenție. Am rumegat acel moment și încă o mai fac, nefiindu-mi clar dacă sunt supărată pe mine, sau pe contextul creat. Dar mărturisesc că nu mi-a plăcut de mine – ar fi trebuit să fiu mai clară…

Am auzit-o ultima dată în public pe Maria la Romanian Business Leaders’ Summit, în panelul dedicat educației, vorbind despre furie. Am auzit-o de multe ori vorbind, am avut conversații cu sens, repetate, în ultimii trei ani. Dar pasiunea cu care a vorbit în martie a.c. despre furia ei, despre cum funcționează aceasta ca motor pentru acțiune, pentru activism, m-a lăsat cu întrebarea dacă ”furia” este mai degrabă o emoție pozitivă sau negativă?

Asociația OvidiuRo, Maria, dar și Leslie, au fost aproape de proiectul Coaliției chiar înainte de a exista el.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

“Profesoara de română”

Eu însămi ar fi trebuit să fiu profesoară de română, de limba și literatura română. Dar pe de o parte m-am îndrăgostit (altă poveste) și, pe de altă parte, am trăit confuzia dintre a avea și a fi, cu scuza vremurilor grele, din punct de vedere economic și financiar – am scris deja în povestea 3/40 despre alegerile tinereții.

Întâmplarea a făcut însă să cunosc, să am în apropiere, câteva profesoare excepționale: Doina, Elena, Otilia, Ioana, Carmen, Monica, Dana și încă mai multe ale căror prenume poate l-am uitat. Au un fel anume acești profesori, aceste profesoare, care se ocupă de cuvinte, de alcătuirea lor în texte.

Dacă aș fi rămas profesoară mi-ar fi plăcut peste ani să am integritatea și verticalitatea uneia dintre profesoarele copiilor mei. Este “cea mai profesoară” – nu intră în jocurile de putere, nu se combină cu oameni de calitate îndoielnică, este cu desăvârșire dedicată copiilor ei, elevilor ei, mici sau mari.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Simonei nu-i poți spune ”nu”.

 

Astăzi scriu despre Simona (David) Crisbășanu. Și ultimii mei trei ani cu ea…

În fapt ne-am intersectat acum mulți, mulți ani, la o conferință de coaching, a celor patru școli care funcționau pe atunci în România. Ea era încă la Adevărul, a fost un fel de șefă la marketing, cred. Pe vremea aceea deja se uita cu atenție la educație și posibilitatea de a interveni. Nu s-a legat nimic atunci între noi două. Dar ea s-a apucat, voinicește, de Zburd – educație prin coaching.

Abia prin 2014 cred că a reușit să mă ”combine”, în contextul întâlnirilor de comunitate Restart în educație. Lucrurile au culminat cu tabăra de la Moeciu, unde lumea din educație, cea bună 😉 își planificase să lucreze pe statutul și actul constitutiv al Coaliției pentru Educație. Acolo s-a stabilit forma de federație și structura de membri formată exclusiv din persoane juridice – ong-uri. Vă spun toate acestea ca să știți cine e ”nașa” mea în proiectul Coaliției, în condițiile în care eu nu eram din grupul care visa de ani buni la acest proiect de coalizare.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,
12