“Profesoara de română”

“Profesoara de română”

.. căldura merge bine cu fermitatea și siguranța că știi ce li se potrivește elevilor tăi și poți să le oferi…

Eu însămi ar fi trebuit să fiu profesoară de română, de limba și literatura română. Dar pe de o parte m-am îndrăgostit (altă poveste) și, pe de altă parte, am trăit confuzia dintre a avea și a fi, cu scuza vremurilor grele, din punct de vedere economic și financiar – am scris deja în povestea 3/40 despre alegerile tinereții.

Întâmplarea a făcut însă să cunosc, să am în apropiere, câteva profesoare excepționale: Doina, Elena, Otilia, Ioana, Carmen, Monica, Dana și încă mai multe ale căror prenume poate l-am uitat. Au un fel anume acești profesori, aceste profesoare, care se ocupă de cuvinte, de alcătuirea lor în texte.

Dacă aș fi rămas profesoară mi-ar fi plăcut peste ani să am integritatea și verticalitatea uneia dintre profesoarele copiilor mei. Este “cea mai profesoară” – nu intră în jocurile de putere, nu se combină cu oameni de calitate îndoielnică, este cu desăvârșire dedicată copiilor ei, elevilor ei, mici sau mari.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Simonei nu-i poți spune ”nu”.

 

Simona, modelând din piese Lego (seria Lego Serious Play) una dintre valorile Coaliției.

Astăzi scriu despre Simona (David) Crisbășanu. Și ultimii mei trei ani cu ea…

În fapt ne-am intersectat acum mulți, mulți ani, la o conferință de coaching, a celor patru școli care funcționau pe atunci în România. Ea era încă la Adevărul, a fost un fel de șefă la marketing, cred. Pe vremea aceea deja se uita cu atenție la educație și posibilitatea de a interveni. Nu s-a legat nimic atunci între noi două. Dar ea s-a apucat, voinicește, de Zburd – educație prin coaching.

Abia prin 2014 cred că a reușit să mă ”combine”, în contextul întâlnirilor de comunitate Restart în educație. Lucrurile au culminat cu tabăra de la Moeciu, unde lumea din educație, cea bună 😉 își planificase să lucreze pe statutul și actul constitutiv al Coaliției pentru Educație. Acolo s-a stabilit forma de federație și structura de membri formată exclusiv din persoane juridice – ong-uri.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Cumnata mea, elvețianca.

“Les hommes distingués sont fils de leur mère.”[i]

 

Sunt câteva femei care m-au inspirat și nu sunt românce.

Întâmplarea a făcut să scriu ieri despre Petra și astăzi despre Laura (Laure, în original). Laura, ca și mine, este venită în familia soțului meu prin căsătorie. Și una dintre diferențele majore dintre noi este că ea a fost de mică așa cum nu cred că eu voi mai reuși să fiu vreodată! Sau, cel puțin, așa cum ar fi fost tare bine să fiu acum 25 de ani…

Da, comunismul m-a afectat “pe viață”, în moduri care nu sunt descrise în cărți sau tratate științifice, din păcate. Nu am știut mai nimic despre mine, despre ambițiile unei femei, despre cum se construiește o relație de cuplu partenerială, despre prioritizare, despre dovedire a cine ești, înainte de a îți propune “să ai”. Anii copilăriei și tinereții, în care am fost flămândă să am, mai degrabă decât să fiu, mi-au influențat alegerile.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

Numele ei este Ana.

Se va dovedi peste ani că, în primăvara lui 2017, prea în grabă mi-am luat provocarea de a scrie, între prima zi de Paște și Înălțare, patruzeci de texte despre femeile care m-au inspirat și continuă să o facă. Deși încep să simt presiunea, de a scrie dar și de a alege, am fost sigură despre cine scriu mai întâi.

Cumva, “în grabă” descrie destul de bine relația noastră, viața noastră. Am alergat, mult, amândouă, și eu și mama. Pe ea o frig, o ustură, frecvent, tălpile iar pe mine mă vor lăsa, cândva, genunchii.

Știu că mamele tuturor sunt speciale.

Dar mai știu că undeva, în copilărie, în mintea tuturor copiilor încolțesc gânduri de revoltă împotrivă mamelor lor. Și, potrivit cu vârsta, ele sunt năprasnice. Spre adolescență sunt și verbalizate, devin confruntări, răciri, separări. Pentru ca, majoritatea dintre noi, să facem pace, deplină, la nașterea primului copil.

Cine mă cunoaște știe că îmi place să muncesc.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

O moldoveancă la București

Sunt în drum spre București, în drum spre iubitul meu, în drum spre soțul meu, în drum spre familia mea. În spatele meu rămâne lungul drum al Moldovei. E întuneric și este decembrie 2014. Acum 21 de ani, într-o seară asemănătoare făceam același drum, cu “ia-mă, nene.” Și eram convinsă că unei femei de aproape 23 de ani, care face acest drum de la Suceava până la București, nu i se poate întâmpla nimic.

Eram incoștientă? Prefer să spun curajoasă. Acel curaj pe care ți-l dă doar iubirea. Eram îndrăgostită și mergeam către iubitul meu. La acea vreme lui nu-i era deloc clar dacă mă iubea însă cred că era flatat de determinarea mea. Și cred că bărbaților le place, li se pare interesant, să fie ei trofeul.

Știam la acea vreme extrem de puține lucruri despre bărbați. Acum știu mai multe. Nu mă ajută foarte mult pentru că naivitatea are și ea farmecul ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,
12