Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

  1. Joia trecută, în drumul de navetă dinspre București m-am întrebat de ce nu avem în tradiția Bisericii Ortodoxe ritualul ”spălării picioarelor”, ritual inspirat din gestul similar făcut de Iisus pentru apostoli.

Mai multe culte: catolicii, protestanții, anglicanii, luteranii, metodiștii, presbiterienii, dar și bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, bisericile ortodoxe orientale – armenii, copții și sirienii parctică ritualul spălării picioarelor, de regulă în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Pe măsură ce au trecut veacurile, ritualul a fost întărit cu mai multe semnificații. Ba chiar, în 2016 s-a anunțat că Liturghierul Roman a fost revizuit pentru a permite și spălarea picioarelor femeilor – anterior era permisă doar spălarea picioarelor bărbaților.

Care să fi fost, deci, fundamentarea deciziei Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și, în particular, a Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca un astfel de ritual să nu fie inclus în practica comună[i], dacă nu chiar în slujba din Joia Mare?… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Numele ei este Ana.

Se va dovedi peste ani că, în primăvara lui 2017, prea în grabă mi-am luat provocarea de a scrie, între prima zi de Paște și Înălțare, patruzeci de texte despre femeile care m-au inspirat și continuă să o facă. Deși încep să simt presiunea, de a scrie dar și de a alege, am fost sigură despre cine scriu mai întâi.

Cumva, “în grabă” descrie destul de bine relația noastră, viața noastră. Am alergat, mult, amândouă, și eu și mama. Pe ea o frig, o ustură, frecvent, tălpile iar pe mine mă vor lăsa, cândva, genunchii.

Știu că mamele tuturor sunt speciale.

Dar mai știu că undeva, în copilărie, în mintea tuturor copiilor încolțesc gânduri de revoltă împotrivă mamelor lor. Și, potrivit cu vârsta, ele sunt năprasnice. Spre adolescență sunt și verbalizate, devin confruntări, răciri, separări. Pentru ca, majoritatea dintre noi, să facem pace, deplină, la nașterea primului copil.

Cine mă cunoaște știe că îmi place să muncesc.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

din nou, despre visurile care te pun în mișcare

Visurile sau visele? Dicționarul face o diferență dintre ceea ce se întâmplă în timpul somnului (”visele”) sau constituie dorințe, proiecte, așteptări (”visurile”). În realitatea, lucrurile nu sunt atât de clar definite. Ce sunt proiectele la care visăm ”cu ochii deschiși”?

Factori motivatori, ar putea fi un răspuns. Una dintre motivațiile pentru care fac, uneori, lucruri care trebuie făcute, sau mai degrabă, unul dintre scopurile cu care încerc să fiu compatibilă, să mă regăsesc în el, este colegiul privat de la Bolovani. Îmi doresc o școală adevărată – !adevărată” în accepțiunea realității mele. În care să intru la oră și să spun: ”astăzi vom vorbi despre emoție”. Și ei să fie atât de liberi și atât de ”ei înșiși” la cei 16 ani ai lor încât să vorbească despre emoție, cu emoție, necopleșiți de ea, ci integrați pe deplin în emoția celorlalți.

Îmi doresc un colegiu în care să intru la oră și să văd ”îngerul” tăcerii și comunicării dintre noi toți (un moment de grație pe care toți cei care au ”vorbit în public” știu să îl identifice)  abia în minuntul 21, conjunctural.… Citeste mai mult

Etichete: ,