O legătură împlinită între viață și moarte

O legătură împlinită între viață și moarte

București, 30 octombrie 2016, duminică.

Și gândul că nimic nu este întâmplător.

 

Mi-a plăcut dintotdeauna să gândesc în imagini. Și să conectez oameni și lumi care par să nu aibă nimic asemănător, nimic care să le potrivească.

În Italia a fost cutremur, din nou. Costantinopolul este din ce în ce mai puțin european. Mă uit la cele două rădăcini ale Europei, așa cum o știu eu (și mulți dintre noi) și mă întreb dacă, în fapt, nu cumva abia acum asistăm la decăderea marilor imperii și a marilor civilizații. Sistemele sunt fluide și ceea ce pare definitiv la un moment dat este DOAR o etapă dintr-un process. Uniunea Europeană nu este “o destinație” iar Brexitul poate fi privit ca parte dintr-un proces, o formă a întâmplărilor posibile.

Legile nu pot opri timpul în loc sau dinamica umană, migrațiile istorice, dislocările de popoare. America a încercat, pentru câțiva zeci de ani, să oprească timpul, să închidă granițele, ba chiar să construiască un zid de sute de kilometri în sud – ca și când nu avea toată învățătura din lume: sudul întotdeauna a migrat în nord.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

O moldoveancă la București

Sunt în drum spre București, în drum spre iubitul meu, în drum spre soțul meu, în drum spre familia mea. În spatele meu rămâne lungul drum al Moldovei. E întuneric și este decembrie 2014. Acum 21 de ani, într-o seară asemănătoare făceam același drum, cu “ia-mă, nene.” Și eram convinsă că unei femei de aproape 23 de ani, care face acest drum de la Suceava până la București, nu i se poate întâmpla nimic.

Eram incoștientă? Prefer să spun curajoasă. Acel curaj pe care ți-l dă doar iubirea. Eram îndrăgostită și mergeam către iubitul meu. La acea vreme lui nu-i era deloc clar dacă mă iubea însă cred că era flatat de determinarea mea. Și cred că bărbaților le place, li se pare interesant, să fie ei trofeul.

Știam la acea vreme extrem de puține lucruri despre bărbați. Acum știu mai multe. Nu mă ajută foarte mult pentru că naivitatea are și ea farmecul ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Fără risipă de sine

Recunoscătoare bunicului meu dinspre mama. Costache DODOI, născut la 1 septembrie 1909 și decedat la 17 august 1996.  A fost prizonier de război pe frontul de est și a avut două rânduri de copii, unii înainte de război, alții, mai ales fete după. A crescut mari, la casele lor, doar doi băieți. I-a îngropat pe amândoi – am fost martoră, copil fiind, la ambele dureri.

Bunica mea, soția lui, a murit în 1973, când eu eram mică. Bunica a murit tristă că fetele ei nu vor ajunge la casele lor și că nu are cine să le facă zestre. Bunicul nu s-a recăsătorit deși i-a supraviețuit 23 de ani. Și nici nu a adus o altă femeie în casă. Și-a supravegheat ginerii cu toate puterile. Până la finalul vieții cred că a considerat că ei nu sunt la fel de buni ca băieții lui și că oricum au parte de niște neveste harnice și vrednice pe care nu le prea merită.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

despre cum ar fi să ne pese

”Să îți pese” înseamnă, de cele mai multe ori, să te întrebi.

Să îți pese înseamnă, de cele mai multe ori, să gândești înainte să întrebi, la cine ți-ar putea oferi un răspuns valid, documentat, cu cele mai puține costuri de proximitate, de timp, financiare. Și această nu înseamnă, de regulă, să apelezi la cine îți este mai la îndemână.

Să îți pese înseamnă, de multe ori, să te gândești la o întrebare ca la un detaliu integrat într-o pictură de ansamblu.

Să îți pese înseamnă, deseori, să faci. Tu, mai degrabă decât ”să apelezi la un expert”. Și mai înseamnă să te întrebi, de pildă: ”și dacă nu există un expert pentru aceasta?”, ”și dacă chem un expert, atunci eu pentru ce sunt aici?”.

Să îți pese înseamnă, de cele mai multe ori, să vrei. Să vrei să fii parte dintr-un întreg, să vrei să lucrezi împreună cu anumiți oameni, să faci sens împreună cu ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

Etica adevărului şi dimensiunea creştină a gestului ministrului Rus

Pentru că deja a început o polemică despre legalitatea acţiunilor ministrului Rus, îmi permit să aduc în discuţie două aspecte: faptul că el a spus adevărul şi dimensiunea creştină a gestului său.

1. Am ales să scriu despre acest subiect, deşi analiza politică nu mai face parte de foarte mulţi ani din preocupările mele. Curios lucru: chiar din perioada anilor 2000 – 2004. Nici măcar nu am pe blog o categorie potrivită pentru a încadra ceea ce voi scrie. În realitatea modul “absolut democratic” în care funcţiona societatea românească în acea perioadă este contextul în care mi-am schimbat cariera fundamental, orientându-mă spre un spaţiu care îmi permite activare şi performanţă în relaţie doar cu mediul privat. Am fost obligată să fac aceasta ca parte din preţul plătit pentru activitatea şi afinităţile mele anterioare anului 2000.

Ioan Rus, în calitate de Ministru de Interne, nu era îndreptăţit să sune un cetăţean condamnat pentru a discuta despre modul în care acesta se conformează legilor ţării.… Citeste mai mult

Etichete: , ,