Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

Iar cui se iartă puțin, puțin iubește

  1. Joia trecută, în drumul de navetă dinspre București m-am întrebat de ce nu avem în tradiția Bisericii Ortodoxe ritualul ”spălării picioarelor”, ritual inspirat din gestul similar făcut de Iisus pentru apostoli.

Mai multe culte: catolicii, protestanții, anglicanii, luteranii, metodiștii, presbiterienii, dar și bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, bisericile ortodoxe orientale – armenii, copții și sirienii parctică ritualul spălării picioarelor, de regulă în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Pe măsură ce au trecut veacurile, ritualul a fost întărit cu mai multe semnificații. Ba chiar, în 2016 s-a anunțat că Liturghierul Roman a fost revizuit pentru a permite și spălarea picioarelor femeilor – anterior era permisă doar spălarea picioarelor bărbaților.

Care să fi fost, deci, fundamentarea deciziei Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și, în particular, a Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca un astfel de ritual să nu fie inclus în practica comună[i], dacă nu chiar în slujba din Joia Mare?… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Diana credinței.

Coaliția pentru Educație a adus împreună câteva femei remarcabile, care pot fi subiectul provocării mele (reamintire: 40 de texte despre 40 de femei care m-au inspirat). Am scris deja despre Simona, am mai scris și fără să numesc direct. Astăzi voi scrie despre Diana, povestea noastră și lecțiile ei.

Diana este una dintre cele care conduc sau au condus organizații. Printre toate ong-istele pe care le cunosc sunt câteva care excelează în zona de strângere de fonduri. Câteodată sunt puțin înțelese chiar de către echipele din care fac parte. Însă acest fir narativ referitor la relația dintre cele două responsabilități – (1) să păstreze motivația oamenilor, starea lor de bine și/sau (2) să aibă focus pe obținerea resurselor financiare necesare pentru plata facturilor celor de care se simt responsabili, este altă poveste. Fac însă această mențiune pe scurt: uneori este greu pentru aceeași persoană să le gestioneze pe ambele.… Citeste mai mult

Etichete: , ,

O legătură împlinită între viață și moarte

București, 30 octombrie 2016, duminică.

Și gândul că nimic nu este întâmplător.

 

Mi-a plăcut dintotdeauna să gândesc în imagini. Și să conectez oameni și lumi care par să nu aibă nimic asemănător, nimic care să le potrivească.

În Italia a fost cutremur, din nou. Costantinopolul este din ce în ce mai puțin european. Mă uit la cele două rădăcini ale Europei, așa cum o știu eu (și mulți dintre noi) și mă întreb dacă, în fapt, nu cumva abia acum asistăm la decăderea marilor imperii și a marilor civilizații. Sistemele sunt fluide și ceea ce pare definitiv la un moment dat este DOAR o etapă dintr-un process. Uniunea Europeană nu este “o destinație” iar Brexitul poate fi privit ca parte dintr-un proces, o formă a întâmplărilor posibile.

Legile nu pot opri timpul în loc sau dinamica umană, migrațiile istorice, dislocările de popoare. America a încercat, pentru câțiva zeci de ani, să oprească timpul, să închidă granițele, ba chiar să construiască un zid de sute de kilometri în sud – ca și când nu avea toată învățătura din lume: sudul întotdeauna a migrat în nord.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,

O moldoveancă la București

Sunt în drum spre București, în drum spre iubitul meu, în drum spre soțul meu, în drum spre familia mea. În spatele meu rămâne lungul drum al Moldovei. E întuneric și este decembrie 2014. Acum 21 de ani, într-o seară asemănătoare făceam același drum, cu “ia-mă, nene.” Și eram convinsă că unei femei de aproape 23 de ani, care face acest drum de la Suceava până la București, nu i se poate întâmpla nimic.

Eram incoștientă? Prefer să spun curajoasă. Acel curaj pe care ți-l dă doar iubirea. Eram îndrăgostită și mergeam către iubitul meu. La acea vreme lui nu-i era deloc clar dacă mă iubea însă cred că era flatat de determinarea mea. Și cred că bărbaților le place, li se pare interesant, să fie ei trofeul.

Știam la acea vreme extrem de puține lucruri despre bărbați. Acum știu mai multe. Nu mă ajută foarte mult pentru că naivitatea are și ea farmecul ei.… Citeste mai mult

Etichete: , , ,

Fără risipă de sine

Recunoscătoare bunicului meu dinspre mama. Costache DODOI, născut la 1 septembrie 1909 și decedat la 17 august 1996.  A fost prizonier de război pe frontul de est și a avut două rânduri de copii, unii înainte de război, alții, mai ales fete după. A crescut mari, la casele lor, doar doi băieți. I-a îngropat pe amândoi – am fost martoră, copil fiind, la ambele dureri.

Bunica mea, soția lui, a murit în 1973, când eu eram mică. Bunica a murit tristă că fetele ei nu vor ajunge la casele lor și că nu are cine să le facă zestre. Bunicul nu s-a recăsătorit deși i-a supraviețuit 23 de ani. Și nici nu a adus o altă femeie în casă. Și-a supravegheat ginerii cu toate puterile. Până la finalul vieții cred că a considerat că ei nu sunt la fel de buni ca băieții lui și că oricum au parte de niște neveste harnice și vrednice pe care nu le prea merită.… Citeste mai mult

Etichete: , , , ,
12