Toți oamenii Președintelui. Și-o femeie (una din zece).

Ligia Deca, la începuturile proiectului „România Educată”, foto profil personal

Pagina ei de facebook se deschide cu citatul „If everything is under control, you are going too slow.” – Mario Andretti (1940-)

Vorbind într-o zi cu Traian Brumă despre ea, el mi-a spus că întotdeauna a fost impresionat de energia și determinarea ei și că el, unul, și-a imaginat că partenerul pe care și-l va alege va fi un bărbat așa… “larger than life” (percepție construită în perioada activității din structurile de reprezentare ale studenților din România și Europa, cazul ei).

A făcut o facultate de marina fiind convinsă că va fi ofițer și comandat de navă.

Și aș putea să mă opresc aici pentru că tabloul este deja format. Pe mine și alții, cumva ne-a vrăjit ca, din 2016 încoace, cu sau fără convingere ideologică, să executăm, uneori chiar cu drag, “comenzile” de contribuție voluntară din proiectul “România Educată”. Întâmplarea a făcut ca proiectul Coaliției pentru Educație să înceapă în 2015, astfel încât culoarele de consultare și participare, intensificate în 2016, să ducă domeniul educației la un context de dezbatere nemaiîntâlnit până acum.

Sunt multe lucruri care se pot spune despre Ligia, despre alegerea Președintelui de a miza pe cine este și cum este pentru a conduce Departamentul de Educație și Dezvoltare.

Însă, în spiritul provocării alese, două sunt lecțiile pe care mi le-am luat din interacțiunea cu ea și reflecția asociată: prima este despre cum și-a gestionat dezamăgirile iar a doua despre stilul personal de management și raportarea la autoritate.

Proiectul “România Educată” a început în 2016, cu ambiția de a avea o viziune și un plan pentru România 2030. Cu siguranță o parte din atașamentul meu pentru proiect se explică prin stilul meu de persoană – eu am nevoie să văd o direcție, să existe o formă de consimțământ asupra unor măsuri și căi de ajungere acolo. Cu siguranță am un mandat din partea Coaliției pentru Educație și, așa cum arată lucrurile, acest mandat nu se va regăsi împlinit 100% în Viziunea pe care Președintele o va prezenta anul acesta.

Acceptarea diferențelor de abordare sau a soluțiile imaginate nu înseamnă că societatea civilă nu știe sau nu poate face advocacy consistent, ci înseamnă o recunoaștere a importanței jocului politic, făcut de partidele politice și întrupat în programele de guvernare ale celor care câștigă alegerile.

La începuturile proiectului, ne întâlneam în cadrul dezbaterilor regionale sau diferitelor evenimente organizate sub egida proiectului “România Educată”, într-un nucleu de oameni care ne cunoșteam între noi și dădeam, cu toții, semnele energiei începuturilor care se anunțau “mișto”, cu încredere, cu speranța că este imposibil ca un Președinte – om al școlii, să nu schimbe ceva consistent, ideal repede, în educația din România. Poate că motivația venea și din realitatea că se anunțau cinci ani de mandat ai cuiva care știe învățământ preuniversitar, de la firul ierbii, dintr-un oraș de provincie, cu toate dedesubturile.

Unii dintre experții respectivi s-au retras ulterior din procesul de consultare. Mai discret sau mai public, cu critici pentru viteza sau calitatea cu care se întâmplă lucrurile: “dezamăgiți de Președinte”. Critice sunt și restul vocilor din lumea elitelor și spațiului universitar. Și, în vremurile acestea tulburi, un comandat de navă grațios, o mână de femeie care în aceeași perioadă și-a finalizat doctoratul, s-a căsătorit și a născut, a pus timp și energie ca să mențină proiectul pe traseul convenit. Nu am vorbit cu ea niciodată despre asta, dar aș putea să îmi imaginez un scenariu posibil în care, într-o dimineață, uitându-se în ochii copilului ei de câteva luni, să se întrebe de ce pleacă să se întâlnească și să-și facă treaba cu niște oameni animați de intenții și interese personale pe care, oricum, nu ea este chemată să le împlinească.

În opoziție cu această perspectivă, care ar putea fi atacată cu argumente că… dacă a avut de născut nu avea ce să caute în serviciul public, în momentele mele de i-realitate, îmi imaginez ușor niște dialoguri cu câțiva bărbați de stat, care au fost miniștri ai educației, prim-miniștri și alți miniștri. Să îi întreb cum este lumea în care trăiesc, cum și-au purtat fricile de a nu face ceva ce i-ar fi deranjat pe cei din lumea lor, la schimb cu ratarea viitorului unor sute de mii de copii. Ca să nu exagerez și să vorbesc despre milioane.

Ori, în acest context emoțional, în care alegi să îți pese, înțelegi tot tabloul problemelor existente și nu te mai impresionează titlurile și statutul social înalt și comod, necontributiv la o misiune mai mare decât interesul personal sau de grup imediat apropiat, să rămâi credincioasă misiunii pe care ți-ai asumat-o este aproape o dovadă de eroism. Și face aceasta cu o echipă mică și resurse puține într-un mediu tot mai încărcat electric de apropierea campaniilor politice care urmează să vină.

Am mai spus-o: toți avem lumini și umbre. Nimeni nu este evident perfect. Iar eu nu scriu textele acestea cu intenție de apropiere, periere, etc. Mi le imaginez, de cele mai multe ori, ca un reflector pus pe o femeie în care să vedeți ce văd și eu atunci când aleg să pariez pe lumina din oameni.

Mulțumesc, Ligia. Îți doresc să ai parte de alegeri înțelepte!

București, 12 mai 2018 – o restanță pentru 30 aprilie 23/40

 Toți oamenii Președintelui. Și-o femeie (una din zece).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *