Tristețea Președintelui

Joi, la Cotroceni, Președintele României, în cadrul unui eveniment mai amplu, „România la Centenar”, a fost întrebat ce ar face, ce ar schimba în educație, dacă ar putea accesa mai mulți bani, dintr-o sursa independentă de Bugetul de stat. Și a răspuns că, din păcate, ceea ce își dorește nu poate cumpăra cu bani, adică o altă mentalitate:

„Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit și îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educație, mentalitatea celor care înlesnesc (educația, n.m.) (…) Nu este vorba de bani. Știu că am fost mai puțin simpatic când am spus oamenilor: știți, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. (…) În primul rând avem nevoie de o schimbare de paradigmă.”

Am fost surprinsă să constat că iar nu a fost bine, că era „un bun moment” să solicite respectarea prevederilor din Lege referitoare la alocarea bugetară. Că poate nu știe ce s-ar putea face cu mai mulți bani, că partea asta cu „mentalitatea” e așa, ușor decadentă și, clar, cam de dreapta.

Mi-am adus aminte astăzi de dispută, pentru că, în sfârșit, am fost într-o stare fizică și mentală bună pentru reflecție. Și pentru că la întâlnirea „Values for teachers”, oferită de Teach for România comunității de educație din România, am fost invitați să ne uităm la lume cu perspectiva „What’s right with the world” – un concept lansat de Dewitt Jones, fost fotograf 20 de ani la National Geographic.

Și mintea mea a sărit, în drumul pe jos către casă, la întrebarea:

What’s right with you people?

ca o opoziție bună pentru construit, în loc de atât de frecventa: What’s wrong with you people?

Cum ar fi să ne uităm, mai des, în societatea românească la ceea ce ne bucură, la ceea ce funcționează, la profesorii MERITO, recent premiați, la noua ministră a sănătății care promite și inspiră încredere, la faptul că la educație avem un ministru cu reputația că știe să se uite bine la oameni și la bani? Sigur, le așteptăm faptele potrivite acestor noi calități de servitori publici.

M-am gândit la acestea, abia astăzi formulate, vreme de cinci zile, alergate între medii diverse, întâlnite cu oameni diferiți dar extrem de bine intenționați – în lumile lor aproape la fel de diferite. Să colaborăm cu sectorul public, au spus unii. Să nu colaborăm cu ei, că devine birocratic, au spus ceilalți. Să scalăm, au revenit primii. Ba nu, că se pierde calitatea, au argumentat cei din urmă.

Acum niște ani am avut o perioadă privilegiată din punct de vedere financiar. Am risipit bani și am învățat, scumpă lecție!, că banii care vin ușor pleacă ușor. Președintele are dreptate, dublarea în acest moment, pe actuala structură de resurse umane din sistem, îmi pare rău, O., nu va rezolva problema subfinanțării unora dintre activitățile esențiale în sistemul de educație – cercetarea, pilotarea, testarea de instrumente, formarea continuă. (Notă: eu sunt convinsă că Președintele îl cunoaște, încă de pe vremea în care era inspector școlar, pe dl Păunică).

Sigur, putem, ca și în istoria mea de mai sus, să ne imaginăm că îi vom risipi și simpla lor cheltuire, fie ea și nestrategică, va aduce experiență și lecții învățate în sistem. Eu cred, pur și simplu, că Președintele a părut să spună, cu tristețe, că mai mulți bani nu au cum să însemne mai multă calitate, în actualul mod de a face lucruri.

Banii nu au cum să aducă automat, dat fiind riscul de risipire, un plus de calitate, în primul rând pentru că noi nu știm „destinația”. Am ajuns cu toții să facem glume și miștouri pe seama proiectelor de țară, a viziunilor și strategiilor de reformă. Pentru că înainte de vorbi despre soluții, toate aceste documente sunt, mare parte, o „vale a plângerii”. Ne uităm mult, prea mult, la „what’s wrong” și asta ne fură speranța și gândul bun. Și, mai ales, ne împiedică să credem cu toții, sau majoritatea, într-o viziune asumată.

În drumul de astăzi m-am bucurat și m-am împăcat, ca niciodată până acum, cu Viziunea noastră, construită împreună la Coaliția pentru Educație:

„Școala în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul”.

Chiar dacă pot fi nuanțe în zona de „potențial”, sunt conștientă că operaționalizarea acestei viziuni, a unei viziuni, înseamnă un plan concret pentru cei 4% în etapa I, care vor ține cont, în primul rând, de ceea ce este bine, ce funcționează deja în sistem.

 

P.S. Îi mulțumesc jurnalistei Mona Nicolici pentru întrebare. A fost o inspirație pentru mine.

 Tristețea Președintelui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.