Sinatra, All or nothing at all
Mi s-a așezat bine documentarul despre Sinatra zilele acestea, cu multă muzică, ceva istorie, iubire, femei, anii ‘50, anii ’60, un timp de pace și de dezvoltare în America. Un film, o carte, o întâlnire cu prietenii înseamnă lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Reținem o replică sau interpretăm o scenă, prin filtrele noastre de gândire. Unii dintre protagoniști sunt mai bogați decât noi, alții sunt mai frumoși, au avut mai mult succes. S-au bucurat când li s-a născut primul copil, au avut o provocare să își lase nevestele să muncească. Au călătorit, sau nu, la Paris și au avut căderi și zile în care nu au avut pe nimeni prin preajmă să râdă împreună.
Cărțile mai ales ne provoacă la un timp al zăbovirii. Ridici ochii de pe foaia de hârtie și îți imaginezi o realitate posibilă: când el se uită, profund, în ochii ei, când mâinile li se ating din greșeală. Când nepoata îi dă telefon bunicii. Când mama alină durerea juliturii de la genunchi. Este ca și cum se deschid niște foarte, foarte mici ferestre către realitatea profundă a emoțiilor noastre, general umane.
Privilegiul de a crește o fiică
Unul dintre cele mai mari privilegii ale vieții mele este să creștem în familie o fată, după doi băieți. Și să observăm diferențele despre cum alege o fată, de foarte mică, să simtă și să reacționeze. E mai presus de educația (standard). E aproape magic cum alege să strângă masa și să spele vasele, rar, dar atunci când pare să fie cea mai mare nevoie de contribuția ei. E aproape magic cum simte emoțiile din jurul ei. Și cum întinde punți de comunicare între familie și bunică, între frați, ea cu tatăl ei, între frați și tatăl lor, între prietenele ei.
În documentarul despre Sinatra cele rele sunt estompate. E păstrat un fir narativ asociat concertului de retragere – viața și melodiile care au distilat artistic momentele relevante. Nu trebuie să fiți vreo celebritate pentru ca nepoții să vrea să păstreze povestea voastră, pentru a o spune strănepoților. Dacă s-ar face un film documentar despre voi, ce momente credeți că ar fi alese? Din ziua de astăzi, din ultima lună, din anul acesta, ce ați vrea să vedeți în momentele voastre finale de bilanț?
Eu, de pildă, aș vrea neapărat o scenă care să redea, fără putință de tăgadă, cum arată suspendată în timp iubirea pentru fiica mea. Pentru că faptele, întâmplările se estompează și devin tot mai puțin relevante. Însă emoțiile sunt cele care ne construiesc ca oameni și ne guvernează acțiunile. Ar fi tare bine să învățăm de mici să le recunoaștem și să avem grijă de cum ne afectează pe noi și pe cei din jurul nostru. Iar aceasta înseamnă să fim PREZENȚI.
Sinatra a fost pretextul. Vin Sărbătorile, fiți prezenți în relațiile pe care le aveți! Mângâiați, sărutați, treceți o mână pe obraz, atingeți, scrieți sau spuneți cuvinte care să conteze. Mai ales anul acesta.