Ziua mea de naștere este întotdeauna după Crăciun

                     „Să învelești ziua care urmează/ într-o rugăciune/ fie ea și simplă/ la mulți ani să fim sănătoși bună ziua/

să aperi ziua subțire de ce i s-ar putea întâmpla rău/ să nu se rupă/ să nu se lovească să nu lovească să nu te lovească./

Să te învelești într-o rugăciune/ fie ea simplă ca bună ziua/ ca într-un costum de super(wo)man…”

(Ioana Pârvlescu, 2015)

Ziua mea de naștere este întotdeauna după Crăciun.

Da, da, și în vacanță – mai ales copiii care au ziua de naștere în vacanță știu cât de greu este să-și aibă prietenii prezenți la petrecere. Probabil cineva a anticipat că voi avea toată viața provocarea de a fi sociabilă, populară și petrecăreață (not :)) și mi-a dat de ales – să celebrez sau nu, dacă tot nu este lumea prin apropiere? Sau poate că mama, o femeie perseverentă și determinată, a hotarât să le ia în ordine, întâi datoria către zilele sfinte și, poate, dacă mai rămâne, un rest de sărbătoare pentru întâiul ei născut.

Mai târziu, când am învățat că poveștile se pot spune trist sau, dimpotrivă, se pot spune cu bucuria lecțiilor învățate (e o alegere!), m-am răsfățat zicând: ”Crăciunul meu durează patru zile!”, trebuie doar să anunț din timp. De vreo trei ani, cu facebook, ezit mereu între a-mi face ziua „secretă” sau nu, dar recent a devenit complicat, că toți avem amintiri-reamintite de dl Z. În plus, schimbările din calendarul ortodox mi-au adus în decembrie trei zile de nume (pe 11 Sf. Daniil Stâlpnicul, pe 17 Sf. Proroc Daniel și, a doua zi, pe 18, Cuviosul Daniil Sihastru) – prilejuri suficiente să fiu sărbătorită.

Am realizat târziu că, de fapt, ziua mea cade perfect în calendar – am o singură perioadă de bilanț pe an, cu zile libere acordate prin lege, să pot și eu să îmi trag sufletul și să mă uit la ce frumos a fost și la toți oamenii minunați care îmi bucură zilele.

***

Am scris recent că zilele acestea de sărbătoare nu sunt neapărat despre a fi fericit/ă (o emoție greu de anticipat și planificat), ci despre taina unui nou început, a unei șanse suplimentare pe care o primim, fără să o așteptăm. Ritualul pe care îl presupune nașterea, ivirea pe lume a unui nou-născut; bucuria cântării colindelor – împreună – ne răsplătesc speranța și încrederea. Tot astfel fiecare an nou de viață pe care îl începem.

Căci alegem să credem. Abia apoi vin harul și miracolul, pe măsură ce suntem din ce în ce mai încăpățânați în alegere. Harul de a ști când și cum să fim aproape de cineva în nevoie. De a găsi în noi cuvintele potrivite. De a ne fi dor de cineva care nu ne-a confirmat așteptările (rareori contractate clar…) și de a-i spune acest lucru. De a vedea binele din fiecare, de a-l mărturisi și de a-l celebra. Inclusiv harul de a îngădui ezitarea celor care nu știu cum să primească cuvintele tale încurajatoare, apropierea și aprecierea ta.

Am avut un obiectiv pentru 2017 – să fiu un membru din ce în ce mai bun al familiei mele. Să fac astfel încât, prin prezență și prin ascultare, în familia noastră să fie din ce în ce mai multă blândețe. Să practic consecvent toleranța pentru defecte, îngăduirea diferențelor. Să văd mai mult. Să oglindesc. Să le vorbesc celorlalți despre ceea ce este valoros în fiecare. Am ales să completez bucătăria din apartamentul nostru cu mesaje alăturate:

 

Și am fost convinsă că sunt pe drumul cel bun când, vorbind cu soțul meu despre cele 12 îndemnuri, el a știut fără ezitare fără de care dintre ele eu nu aș putea trăi.

Am avut și multe, multe zile în care am știut că nu știu nimic.

NU suntem o familie perfectă, iar eu una nici nu cred în familii perfecte. În multe situații m-am dovedit o mamă total neadecvată, nepotrivită cu realitatea. Noroc că cel mijlociu mi-a confirmat crezul potrivit căruia linia de sosire este mult, mult mai târziu. Cică la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului se văd rezultatele adevărate J…

Nu sunt o mamă bună de băieți. (Domnișoarelor, îmi pare rău….) Sau, cel puțin, nu se văd încă roadele. Sper să rodească fericire ceea ce am sădit în fiica noastră: de Crăciun, atunci când ea nu a pus gura pe produsele tradiționale de porc și noi am întrebat-o cum va face peste ani dacă soțul ei le va adora, m-a asigurat că a înțeles deja de la mine ceva important. Anume că „are nevoie de un partener căruia să îi placă ce îi place ei și invers”.

Dar conștientizând că nu sunt o mamă bună, o soție „perfectă” și tradițională, am creat spațiu de creștere și de învățare. Am motive pentru care să trăiesc, să mă mir, să mă întreb, să mă trezesc și să mă bucur de întrebările, de chestionările și de reflectările primite. Alegerea mea este să fiu recunoscătoare pentru cine sunt acum, pentru ce știu despre mine, pentru cum sunt.

Ceea ce am sădit în 2017 are toate datele să ducă spre relații consistente și mature. Văd lumea altfel, inclusiv relația dintre mine și soțul meu. Știu că e ușor să cucerești lumea dacă „acasă” ești bine, cu tine și cei din imediata ta apropiere. După ani mulți de competiție și de provocări, am ales să fac pace cu dimensiunea mea masculină. Doamnelor și domnișoarelor, este minunat să fii femeie. Este minunat să fii, să fii prezentă în toate relațiile pe care le ai.

În 2017, ceea ce mi-a ieșit neșteptat de bine a fost să rămân eficientă, să performez în continuare competențele de management, deși sufletul meu ar fi vrut un an „altfel”. Întârzierea noilor proiecte POCU a permis, forțat, un timp bun de clarificare și planificare. Ca lider de organizație, cea mai mare dispută a mea, cu mine, anul acesta, a fost să urmăresc derulări de contracte (mai simple decât altele și mai centrate pe nevoia de construcție internă), să fac lucruri practice, prozaice și – totodată – să îmi păstrez opțiunea de a inspira, de a fi creativă, de a fi dincolo de soluții, strategică. Și știu că în această dilemă încă mă voi zbate ceva timp. (pentru cunoscători – Saturn a revenit acasă…)

Cum va fi 2018?

Greu!

Plutește în aer o trudă de fiecare zi. Voi face gafe, vă avertizez J. Dar cumva voi găsi înțelepciunea să mă îngădui și pe mine însămi. Voi alege să am încredere în oameni și în intențiile lor. Și voi fi dezamăgită. Eu una îmi doresc să găsesc în mine resurse pentru curajul de a trece mult, mult dincolo de limitele pe care continui să mi le pun.

În rest, rămâne cum v-am mai urat:

Iertați mult! Îngăduiți cu răbdare! Iubiți – și mai mult!

 

 

 Ziua mea de naștere este întotdeauna după Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *