Pentru că deja a început o polemică despre legalitatea acţiunilor ministrului Rus, îmi permit să aduc în discuţie două aspecte: faptul că el a spus adevărul şi dimensiunea creştină a gestului său.

1. Am ales să scriu despre acest subiect, deşi analiza politică nu mai face parte de foarte mulţi ani din preocupările mele. Curios lucru: chiar din perioada anilor 2000 – 2004. Nici măcar nu am pe blog o categorie potrivită pentru a încadra ceea ce voi scrie. În realitatea modul “absolut democratic” în care funcţiona societatea românească în acea perioadă este contextul în care mi-am schimbat cariera fundamental, orientându-mă spre un spaţiu care îmi permite activare şi performanţă în relaţie doar cu mediul privat. Am fost obligată să fac aceasta ca parte din preţul plătit pentru activitatea şi afinităţile mele anterioare anului 2000.

Ioan Rus, în calitate de Ministru de Interne, nu era îndreptăţit să sune un cetăţean condamnat pentru a discuta despre modul în care acesta se conformează legilor ţării.… Citeste mai mult